Situația este din cale-afară de proastă

Fiodor LUKIANOV

Pe 2 decembrie, Vladimir Putin s-a întâlnit cu reprezentantul special al președintelui SUA, Steve Witkoff. În ajunul acestei întrevederi așteptată de o lume întreagă, directorul științific al Clubului Internațional de Dezbateri Valdai, Fiodor Lukianov, a acordat un interviu publicației AiF.ru.

În dialogul cu jurnalistul Gleb Ivanov, analistul a răspuns la câteva întrebări de actualitate, precum dacă va fi posibil să se ajungă la un progres, ce intrigi din culise împiedică negocierile sau de ce este în interesul Uniunii Europene să prelungească războiul cât mai mult?

O situație disperată pentru adepții războiului

Gleb Ivanov, aif.ru: – Fiodor Alexandrovici, întâlnirea de la Moscova nu este prima încercare de a se ajunge la înțelegeri în privința Ucrainei. Există motive să credem că, de această dată, sunt mai multe șanse decât de obicei?

Fiodor Lukianov: În linii mari, s-a schimbat un singur lucru: situația de pe linia de contact și dinamica acțiunilor militare. Ea și cu zece luni în urmă era tot unidirecțională, dar atunci încă mai erau și în SUA, dar mai ales în Europa, unii care credeau că Ucraina poate, dacă nu să răstoarne complet situația, măcar să o schimbe substanțial în favoarea ei. Iar în acest caz, de ce să te grăbești cu pacea? Acum, mi se pare că astfel de iluzii nu mai au mai rămas, în general, la nimeni. Chiar și cei care sunt susținători ai Kievului cu sufletul, inima și rațiunea, sunt obligați să recunoască faptul că nu există șanse pentru un succes militar.

Propunând, încă din primăvara anului 2022, diferite variante de înțelegeri, Vladimir Putin mereu adăuga: „Dacă nu ne înțegem acum, data viitoare condițiile vor fi mai dure”. Acum trebuie să recunoaștem că așa s-a întâmplat de fiecare dată.

Pentru Kiev, condițiile sunt astăzi deja deosebit de grele. Dacă procesul se va prelungi și pe mai departe, luptele vor continua, iar Ucraina se va trezi în pragul celui mai mare eșec militar, cu consecințe politice aferente. De aceea americanii și pedalează pe această temă, propunând ca totul să se încheie acum, cât încă nu este prea târziu.

— Poziția lui Trum s-a schimbat în vreun fel?

— Nu, dimpotrivă, eu aș spune că, în aceste zece luni, nu s-a schimbat deloc. Cum a considerat de la bun început că trebuie impusă pacea, pentru că este neclar de ce americanii au nevoie de toată această tărășenie, tot așa consideră și acum. S-a schimbat percepția despre cum se poate obține acest lucru și asupra cui trebuie făcute presiuni — asupra Ucrainei, asupra Rusiei, asupra ambelor, amenințând cu retragerea din negocieri sau cu pedepse îngrozitoare. Dar poziția lui nu s-a schimbat.

Cu totul altceva este Europa. Acolo situația, aș spune, că este disperată.

Poziția lor de a nu permite pacea rămâne în vigoare. Dar aici nici măcar nu mai e vorba de Ucraina — deja nu le mai pasă deloc de Ucraina. Problema constă în propria lor rezistență, deoarece s-a mizat prea mult pe confruntarea cu Rusia și pe susținerea Ucrainei. În cazul în care conflictul se încheie, iar Rusia nu va suferi o înfrângere, atunci va apărea, în interiorul Uniunii Europene, un număr uriaș de întrebări despre ce a fost toată asta.

Problema este că Europa nu are resurse politice, financiare și militare pentru a susține Ucraina, pentru ca ea să continue lupta fără SUA. Sub Trump, în Statele Unite sprijinul s-a degradat până la o teză banală: „Nimic personal, doar bani”. Vreți să susțineți Ucraina? Dați-i bătaie, dar fără noi. Vreți arme? Cumpărați. Dar cum nu are cu ce să cumpere, Europa s-a trezit la răscruce: nevoile Ucrainei cresc, iar posibilitățile Europei scad. Nimeni nu știe ce-i de făcut. De aceea este în interesul lor obiectiv să prelungească conflictul cât mai mult, sperând la vreun miracol.

— Confiscarea acivelor rusești se discută de mult timp în Europa? De ce le este teamă să le atingă?

— După cum s-a dovedit, îl vezi, dar nu-l poți avea. Se părea, care e problema? După cum o prezintă presa occidentală, Rusia este un barbar scos din minți, care oprimă Ucraina europeană iubitoare de libertate. Dar banii rușilor zac aici. Ce-o să facem, o să-i respectăm drepturile? Banii sunt la dispoziția noastră. Dar nu merge, pentru că, ce să vezi, problema nu este Rusia, ci bazele ordinii europene, bazate pe dreptul la proprietate privată. În ultimă instanță, de Rusia te poți îngrădi, o poți ponegri. Dar confiscarea activelor ei de stat va atrage după sine o serie întreagă de consecințe.

Iar acest lucru este perfect înțeles chiar în aceeași Belgie, care este principalul deținător al activelor, și de aceea s-au opus categoric. Ei înțeleg prea bine că, atunci când contextul se va schimba, Rusia va depune plângeri în instanțele internaționale, iar cei care vor trebui să răspundă vor fi ei, în timp ce partenerii lor vor ridica din umeri și vor spune: „Păi banii erau la voi, deci judecați-vă voi”.

Așa că da, să găsească bani pentru a continua epopeea ucraineană, Europei îi va fi din cale-afară de greu.

Intrigi în jurul negocierilor

— Răsunătorul scandal de săptămâna trecută, cu înregistrările ajunse în presă ale discuțiilor dintre Iuri Ușakov și Steve Witkoff. Incidentul amintește foarte mult de ceea ce s-a întâmplat la începutul primului mandat al lui Trump, când a fost concediat consilierul lui pentru securitate națională, Michael Flynn, din cauza unei convorbiri telefonice cu ambasadorul rus. Acum însă — nimic. Deși în Congres s-a cerut demiterea lui Witkoff, Trump a ignorat toate aceste apeluri. De ce scandalul nu a influențat nimic?

— Trump se află într-o altă poziție. El este acum atât de incomparabil mai puternic și mai sigur pe sine decât era în 2017, încât își poate permite pur și simplu să ignore astfel de lucruri.

Există și un al doilea aspect. Este vorba în ce s-a transformat spațiul informațional în ultimii ani, când în general nimic nu mai afectează pe nimeni și tuturor nu le pasă de nimic. Cele mai îngrozitoare dezvăluiri, oricare ar fi ele, trăiesc două zile. După care sunt măturate de următorul val tulbure. Chiar și în acele două zile cât trăiesc, care este reacția? „Fake”. Și gata.

Interesant ar fi să văd ce s-ar întâmpla acum dacă ar avea loc un Watergate, când Nixon a fost prins că își asculta concurenții în alegeri. Atunci, asta a devenit sfârșitul lui politic. Dacă s-ar întâmpla acum cu Trump, nu sunt sigur că situația s-ar repeta.

— După asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021, Trump a fost acuzat de tentativă de lovitură de stat — și nimic.

— Voi spune mai mult — în iunie 2024, Donald Trump a fost găsit vinovat într-un proces penal de un tribunal din New York. Este un infractor penal condamnat. Atunci campania prezidențială era în plină desfășurare, iar democrații erau convinși că gata, au câștigat. Nu au existat în istorie exemple când președinte al SUA devine un om declarat infractor penal. Ei și? În primul rând, acest lucru nu a funcționat. În al doilea rând, cine-și mai aduce, în general, aminte de așa ceva? Iar voi vorbiți despre Witkoff și niște înregistrări.

— În acest context, merită amintit scandalul de corupție din Ucraina. Și acolo sub suspiciune de corupție a intrat jumătate din echipa lui Zelenski. Cum poate acest lucru să influențeze negocierile?

— Foarte multe vor depinde de cum se va încheia această situație. Pentru că poți merge la concesii atunci când speri, totuși, că prin concesii vei câștiga ceva pentru tine, vei neutraliza anumite amenințări. Dar dacă nu există așa ceva, atunci, cum se știe, un șobolan strâns în colț mușcă până la capăt.

Ucraina este o țară autosuficientă într-o oarecare măsură. Acolo întotdeauna totul a fiert în propria zeamă tulbure. Zelenski luptă acum pentru supraviețuirea politică cu adversarii interni. Și toți așteaptă momentul când Akela va da greș. Pe acest fundal, vin americanii, care trag ușor cortina în spatele căreia sunt ascunse secrete de corupție, și parcă îi spun lui Zelenski: vrei s-o deschidem mai mult? Calculul este că el va spune: nu, nu vreau. Dar acest lucru poate să nu funcționeze, pentru că în situația în care în jurul lui Zelenski se năruie practic tot, el poate începe să acționeze în stilul cunoscutei expresii „arde șura, să ardă și casa”.

Cum decid familia și mediul de afaceri

— Ca într-un fel de serial sofisticat, în procesul de pace ucrainean continuă să apară noi personaje. În primul rând, Secretarul pentru armată al SUA, Dan Driscoll, despre a cărui existență nici măcar nu se bănuia până acum în Rusia. În al doilea rând, ginerele lui Trump, Jared Kushner, care înainte nu s-a ocupat de Rusia. Primul este prietenul vicepreședintelui SUA, J. D. Vance, celălalt este, în general, rudă cu Trump. Relațiile decid totul?

— Relații este, desigur, formulat foarte primitiv, dar în cazul lui Trump chiar așa și este. Cine sunt cei din anturajul lui apropiat? Fratele, cuscrul, ginerele, colegul de școală și partenerul de golf. Exact așa. Este Trump, sunt oamenii din cercul lui apropiat, care îl influențează sau asupra cărora el influențează, care mai mult sau mai puțin împărtășesc viziunea lui asupra lumii.

Este Vance, este Witkoff, este familia Trump, care joacă un rol deloc mic, și Jared Kushner. Unul dintre fii, Donald Trump-junior, lucrează literalmente ca recrutor, căutând oameni noi pentru echipa lui Trump. Celălalt fiu, Eric, se ocupă de business. Ivanka Trump are rolul ei, deși acum se aud prea puține despre ea.

În ceea ce-l privește pe Driscoll, cred că este o manifestare clară a principiului principiu al conducerii trumpiste: el îi adună pe cei care îi sunt personal loiali. Loialitatea personală și încrederea, întemeiate nu pe funcție, ci pe faptul că se cunosc de ani sau de zeci de ani. Un exemplu elocvent este Steve Witkoff. S-au cunoscut încă din anii ’80, când Trump avea probleme, iar el l-a ajutat. Driscoll este cam același lucru, doar că el este prietenul lui Vance. Au învățat împreună la universitate, unde au pe locurile rezervate foștilor militari.

Pentru că, dacă schițăm, în linii mari, tabloul, nu doar american, ci mondial (apropo, Rusia nu este deloc o excepție în acest tablou), acum este o epocă în care orice structuri și instituții contează mai puțin decât oamenii și relațiile informale.

Și, apropo, aceasta este și una dintre cauzele pentru care a apărut scandalul cu interceptarea. Pentru ca totul să fie făcut după reguli, Witkoff trebuia să ajungă la ambasadă, acolo trebuia să i se aranjeze o linie de comunicații speciale. Trebuie să te înțelegi, să faci legatăra, să verifici tot. E nevoie de timp. De unde să-l iei, dacă Trump cere să i se raporteze imediat cum s-au încheiat negocierile? Și atunci ești nevoit să dai raportul din mers, direct, pe telefonul mobil. Ce-i atât de surprinzător că cineva curios ascultă totul?

— Reamintim încă o dată că Trump este, în general, om de afaceri, nu politician. Și pentru că veni vorba, acest lucru îl ajută acum sau mai degrabă îl încurcă?

— În business, principalul principiu este să obții rezultat și profit. În ce mod, prin cine — acest lucru poate varia. El caută tot timpul asupra cui este mai eficient să apese ca să obțină un anumit progres. Aici nu este deloc vorba de morală, cine are dreptate și cine nu: este vorba despre cum să obții rezultatul. Trump a tras deja concluzia corectă că asupra Rusiei este fără sens să faci presiuni. Nu există nicio mișcare. Nu că nouă ne-ar fi complet indiferent din cauza acelorași sancțiuni — desigur că nu ne e indiferent. Dar nu schimbă nimic.

Și Ucraina s-a dovedit un interlocutor mult mai încăpățânat decât a crezut el. Totuși, este clar că acolo americanii au mai multe pârghii de presiune: scandalul de corupție, FBI-ul și altele. Găsind acest punct slab, el a și început să acționeze.

— Practic, Driscoll l-a înlocuit acum în funcția de reprezentant special pentru Ucraina pe Keith Kellogg. Trump consideră că el poate să pună mai eficient presiune pe Kiev?

— Cred că da. Tocmai să pună presiune. În sine, Kellogg este și el un om care poate exercita presiune. Doar că el considera că nu poți pune presiune pe cineva care, din punctul lui de vedere, este o victimă.

— Și pe seama căruia familia lui câștigă bani.

— Păi de aceea nici nu a pus presiune. Iar dacă nu e rezultat, se impune o înlocuire.

— Iar Driscoll s-a potrivit foarte bine să fie prieten cu Vance, care spunea că nu-i pasă deloc de Ucraina.

— Nici aici nu trebuie să ne facem iluzii. Oamenilor din această categorie nu le pasă nici de Ucraina, nici de Rusia. Dar dacă pentru Ucraina acest lucru este mortal, pentru noi poate că chiar e bine.

Oricum ar fi, principiul KPI, care probabil funcționa și la Trump în afaceri, și la Witkoff, și la Driscoll, care nu și-a petrecut întreaga viață luptând în Irak, ci s-a ocupat și de business, el este acum determinant la Casa Albă. Și, apropo, nu ne este nici nouă străin. Pentru că și noi avem manageri și politicieni care nu provin neapărat din business, dar au o astfel de psihologie. De aici și această atmosferă de înțelegere care s-a format brusc între Moscova și Washington.