Serghei Lavrov: ”Încheierea conflictului ucrainean este posibilă prin eliminarea cauzelor profunde ale acestuia”

Discursul ministrului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, la „masa rotundă” cu participarea ambasadorilor pe tema „Criza ucraineană. Diplomația și perspectivele reglementării”, Moscova, 11 decembrie 2025 (publicat pe site-ul MAE al Rusiei). Text integral.

Excelențele Voastre,

Vă suntem recunoscători pentru interesul viu pe care îl manifestați față de poziția noastră privind problema ucraineană și față de afacerile internaționale în general. Însă această „masă rotundă” o dedicăm în mod tradițional anume crizei pe care Occidentul a creat-o în jurul Ucrainei, transformând-o într-o „anti-Rusie”, înarmând-o masiv pentru a o pregăti în vederea declanșării unui război împotriva țării noastre.

Desigur, aceasta este una dintre cele mai acute chestiuni ale agendei internaționale. Deși, voi spune deschis, observăm încercări de a folosi intensitatea polemicii în jurul Ucrainei, inclusiv pe forumurile internaționale, pentru a deturna atenția de la alte probleme ale comunității mondiale, nu mai puțin importante și poate chiar mai decisive — mă refer la problema palestiniană.

Am salutat acțiunile întreprinse de președintele SUA, D. Trump. Principalul rezultat al primei etape a inițiativei sale a fost eliberarea oamenilor, a ostaticilor, precum și returnarea trupurilor celor decedați, pentru ca, în conformitate cu tradițiile religioase, să poată fi înhumați. Însă acum cu toții așteptăm începutul celei de-a doua etape. Iar faptul că orientarea umanitară a planului nu prevede o soluționare definitivă și fiabilă a problemei palestiniene, în conformitate cu rezoluțiile ONU, nu inspiră optimism.

Ne întâlnim într-un moment în care, în mass-media, zilnic, de mai multe ori pe zi, sunt vehiculate evaluări care alimentează noi așteptări privind apropierea unui deznodământ diplomatic al conflictului din jurul Ucrainei. Toate aceste evaluări și așteptări sunt stimulate de intensificarea contactelor dintre diverși actori internaționali. Toate acestea au loc pe fundalul informațiilor potrivit cărora, în economiile țărilor-sponsori ale regimului de la Kiev (în primul rând birocrația europeană și majoritatea statelor membre ale NATO și ale Uniunii Europene), se accentuează fenomenele de criză.

Este evident că există numeroase speculații, diverse „injectări” distructive de informații, falsuri. Vedem principalul scop al unor asemenea acțiuni, inițiate de colegii noștri occidentali, în aceea de a complica căutarea unei soluții negociate și de a prelungi conflictul. Inclusiv de a acționa împotriva inițiativelor Statelor Unite — ale președintelui Donald Trump — care sunt într-adevăr orientate spre identificarea unor soluții ce ar contribui la eliminarea cauzelor profunde ale crizei ucrainene.

În Europa, nimeni nu amintește, de fapt, de cauzele profunde și se cere un singur lucru — încetarea imediată a ostilităților, pentru a permite Ucrainei și europenilor să răsufle, să câștige timp pentru a sprijini, fie și într-o mică măsură, regimul de la Kiev cu arme și bani.

Chiar cea mai recentă știre. Aș dori să vă atrag atenția asupra ei. Potrivit relatărilor din mass-media, au avut loc convorbiri telefonice între președintele SUA, Donald Trump, președintele Franței, Emmanuel Macron, prim-ministrul Marii Britanii, Keir Starmer, și cancelarul Republicii Federale Germania, Friedrich Merz. Reprezentantul oficial al guvernului RFG, Stefan Cornelius, a făcut o declarație publică în care se afirmă că cei patru șefi de stat și de guvern au discutat despre desfășurarea negocierilor privind încetarea focului în Ucraina. Doar despre acest lucru. Nimic altceva nu interesează Europa. Iar noi insistăm asupra faptului că trebuie să fie atins un „pachet” de acorduri privind o pace solidă, durabilă și pe termen lung, cu garanții de securitate pentru toate părțile implicate.

Negocierile noastre cu președintele Statelor Unite, cu echipa sa, sunt consacrate anume acestui obiectiv — căutării unei reglementări pe termen lung, menite să elimine cauzele profunde ale acestei crize. Iar Europa Occidentală, așa cum reiese din declarația citată de mine a reprezentantului oficial al guvernului RFG, se gândește doar la încetarea focului, la a-și trage sufletul și la a-l pregăti din nou pe Vladimir Zelenski și regimul său pentru un război împotriva Federației Ruse.

De aceea, astăzi vom încerca să „separăm grâul de neghină”. Vom analiza dinamica evenimentelor din anul curent și vom încerca să vă informăm cu privire la modul în care evaluăm experiența deja acumulată, care influențează luarea deciziilor privind negocierile, formatele, termenele și perspectivele acestora.

Dar, pentru început, un scurt excurs istoric. Știu că mulți dintre dumneavoastră sunt la curent cu preistoria acestei chestiuni, însă, cu toate acestea, aș dori să reamintesc încă o dată, pe scurt, că în timpul administrației Joe Biden, Statele Unite au devenit principalul sponsor al regimului de la Kiev. După lovitura de stat sângeroasă din februarie 2014, adjuncta de atunci a secretarului de stat al SUA, Victoria Nuland, vorbind în Senat, în cadrul unor audieri, a declarat cu mândrie că în Ucraina au loc procese corecte. Cu alte cuvinte, nu degeaba au investit, în ultimii ani, 5 miliarde de dolari în această țară — pentru ca acolo să prevaleze tendințele pe care ei le numesc „triumful democrației”. În realitate, a fost pur și simplu o lovitură de stat.

În urma acestei lovituri de stat, americanii au instituit controlul asupra sistemului politic și asupra economiei Ucrainei, au înarmat masiv neonaziștii ucraineni cu armament modern. Toate acestea au fost „moștenite” de Donald Trump. Totodată, ne amintim că unul dintre cele mai pregnante și principalele sale sloganuri de politică externă în campania electorală a fost încetarea cât mai rapidă a conflictului ucrainean. Trebuie să-i recunoaștem actualului lider american meritul că, după revenirea la Casa Albă, s-a ocupat efectiv de această problemă și, în aprecierea noastră, urmărește sincer să contribuie la depășirea conflictului prin mijloace politico-diplomatice. Salutăm acest lucru.

Însă, desigur, simpla intenție nu este suficientă. Trebuie luate pași concreți pentru eliminarea acelor cauze profunde ale conflictului. Președintele Rusiei și membrii Guvernului țării noastre le-au expus în repetate rânduri. Ele constau în inadmisibilitatea, pentru noi, a atragerii Ucrainei în NATO, contrar promisiunilor făcute în ultimii 35 de ani, precum și în inadmisibilitatea distrugerii de către regimul ucrainean a tot ceea ce este rusesc, cu încălcarea gravă a Cartei ONU și a numeroaselor convenții internaționale, precum și a Constituției Ucrainei, care prevăd garantarea drepturilor rușilor și ale altor minorități naționale în toate sferele vieții societății.

Încă de la începutul crizei, Rusia a făcut tot ce i-a stat în putință pentru soluționarea acesteia. În februarie 2014, când la Kiev a avut loc lovitura de stat, ne-am adresat conducerii Franței, Republicii Federale Germania și Poloniei, cerându-le să influențeze opoziția care, în esență, a organizat lovitura de stat cu sprijinul și sub îndrumarea Occidentului. Le-am cerut partenerilor europeni menționați să solicite opoziției respectarea documentului privind reglementarea politică, semnat la 21 februarie 2014 cu președintele de atunci al Ucrainei, V.F. Ianukovici.

La urma urmei, Berlinul, Varșovia și Parisul au fost garanți ai implementării acelui acord. Pe document au fost puse semnăturile reprezentanților lor. Le-am spus că și-au pus în joc reputația și că trebuie să facă ceva pentru a-i aduce la ordine pe puciști, pentru a-i ține în frâu. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, dacă germanii, francezii și polonezii și-ar fi îndeplinit obligațiile în calitate de garanți ai acelui acord, Ucraina ar fi putut evita războiul civil, pe care regimul venit la putere în urma loviturii de stat l-a declanșat imediat împotriva acelor milioane de cetățeni ai Ucrainei care au refuzat categoric să recunoască legitimitatea acestui regim.

Având în vedere că Occidentul încă de atunci, cu 11 ani în urmă (chiar aproape 12), a refuzat pur și simplu să-și îndeplinească propriile angajamente, acest lucru oferă încă o dată un răspuns la întrebarea cât de sincer se dorea pacea în Ucraina acele capitale europene.

Cu toate acestea, Rusia și-a continuat eforturile diplomatice. Acordurile de la Minsk au fost convenite în urma unor negocieri îndelungate, desfășurate pe parcursul nopții, în capitala Belarusului, la care a participat direct președintele Federației Ruse, Vladimir Putin. Ele au fost convenite și, la inițiativa Rusiei (am făcut acest lucru în mod deliberat), au fost aprobate în unanimitate de Consiliul de Securitate al ONU. Articolul 25 din Carta ONU stipulează că toți membrii ONU, fără excepție, sunt obligați să respecte deciziile Consiliului de Securitate.

Însă aceste decizii au fost privite de Occident doar ca un mijloc de a câștiga timp pentru a continua înarmarea regimului ilegal de la Kiev și pentru a urma linia pregătirii unui război împotriva Federației Ruse. Cei care au semnat Acordurile de la Minsk — președintele de atunci al Franței, Francois Hollande, cancelarul RFG, Angela Merkel, precum și președintele de atunci al Ucrainei, Piotr Poroșenko, a cărui semnătură se află, desigur, pe acest document — au dorit doar să câștige timp. Ei au recunoscut acest lucru în mod deschis. În urmă cu trei ani, în interviuri acordate deja în timpul plinei desfășurări a operațiunii militare speciale, au declarat că nimeni nu intenționa să pună în aplicare acele acorduri. Ele le erau necesare doar pentru a redresa situația precară a forțelor armate ucrainene și, astfel, pentru a pregăti Ucraina pentru un război cu Federația Rusă.

A ajuns într-un impas și activitatea Grupului de Contact, creat de asemenea prin decizia liderilor Rusiei, Ucrainei, Franței și Germaniei și menit să contribuie la implementarea Acordurilor de la Minsk. Însă toate acestea au fost sabotate de regimul de la Kiev și de sponsorii occidentali ai acestuia.

În paralel, regimul de la Kiev, cu ajutorul NATO, și-a consolidat potențialul militar și, în cele din urmă, a sporit de mai multe ori intensitatea acțiunilor militare împotriva cetățenilor din sud-estul Ucrainei care, așa cum am menționat deja, au refuzat categoric să recunoască legitimitatea loviturii de stat. Inclusiv pentru că, odată ajunși la putere, chiar a doua zi după lovitura de stat din februarie 2014, liderii acesteia au anunțat anularea statutului limbii ruse, punând astfel în afara legii milioane de locuitori ai Ucrainei care, dintotdeauna, la fel ca strămoșii lor, au fost crescuți și au trăit timp de secole în cultura rusă. Sud-estul Ucrainei, inclusiv Odesa și Nikolaev, sunt teritorii și orașe create de ruși. Uzinele, fabricile, porturile — toate acestea au fost construite de ruși. Ulterior, în cadrul Uniunii Sovietice, aceste pământuri au fost transferate în mod birocratic către acele părți ale Ucrainei cunoscute drept Galiția și alte teritorii occidentale.

Cu toate acestea, esențialul este că niciunul dintre Acordurile de la Minsk nu a fost respectat; regimul de la Kiev nu a dorit niciun proces de pace și nici negocieri la aceeași masă cu locuitorii din sud-estul Ucrainei. Ei declarau public că nu vor negocia niciodată cu acești reprezentanți, deși aceasta era o cerință directă a Acordurilor de la Minsk.

Faptul că, la sfârșitul lunii ianuarie – începutul lunii februarie 2022, forțele armate ale Kievului au intensificat de mai multe ori, în mod semnificativ, loviturile de artilerie și atacurile cu aviația de luptă asupra teritoriului Republicilor Populare Donețk și Lugansk a fost confirmat de rapoartele Misiunii Speciale de Monitorizare a OSCE. Nu doresc să intru în detalii — am vorbit despre acest lucru de nenumărate ori. Esențial este că Rusia, până în ultimul moment, a acordat prioritate diplomației.

În decembrie 2021, cu două luni înainte de începerea operațiunii militare speciale, nu aveam în vedere nimic altceva decât o reglementare pașnică. Am transmis Statelor Unite și Alianței Nord-Atlantice proiecte de documente menite să convină asupra unor garanții de securitate pe direcția vestică. Am propus semnarea unor acorduri cu caracter juridic obligatoriu. Aceste propuneri au fost respinse cu aroganță atât de americani, cât și de NATO.

După ce am înțeles că Occidentul intenționa să acorde un „cec în alb” naziștilor ucraineni pentru suprimarea prin forță a celor care au refuzat să recunoască lovitura de stat, abia atunci, așa cum a spus președintele Vladimir Putin, nu ne-a mai rămas nicio altă opțiune decât să lansăm operațiunea militară specială pentru a proteja populația din sud-estul Ucrainei, pe care regimul de la Kiev a declarat-o drept „suboameni”, „ființe”, „teroriști”, și împotriva căreia, cu încălcarea tuturor normelor dreptului internațional umanitar, a folosit armata regulată, inclusiv artileria și aviația de luptă.

Cu toate acestea, chiar și după începerea operațiunii militare speciale, nu am abandonat încercările de a soluționa situația pe cale politică. La solicitarea părții ucrainene, contactele au avut loc în Belarus la doar câteva zile după debutul operațiunii. Ulterior, ele au continuat în regiunea Brest din Belarus, la Istanbul și prin videoconferință. Însă și acest dialog a fost întrerupt nu din vina noastră. Aici, un rol subversiv (nu știu cum altfel să-l numesc) și extrem de nefavorabil l-a jucat conducerea Marii Britanii și, personal, premierul de atunci, Boris Johnson. În aprilie 2022, el i-a ordonat lui Vladimir Zelenski să renunțe la planul de reglementare propus chiar de Kiev și deja parafat și a declarat că ucrainenii trebuie să lupte „până la ultimul soldat”. Toate acestea — în speranța iluzorie de a aștepta prăbușirea economiei Rusiei. Acesta a fost exact calculul acestui personaj politic necioplit. Se credea că, în urma presiunii sancțiunilor, vom intra într-o criză profundă, ceea ce ar fi favorizat destabilizarea politică a Rusiei — obiectiv pe care Occidentul îl urmărea atunci și pe care, dacă vorbim despre europeni, îl urmărește și astăzi.

Cu alte cuvinte, potrivit concepției strategilor occidentali, Ucrainei i-a fost atribuit rolul unui „berbec de asalt” antirusesc, care trebuia să reziste până când presiunea asupra țării noastre ne-ar fi frânt din punct de vedere economic, politic și, probabil, moral-psihologic, până când s-ar fi prăbușit hotărârea noastră de a apăra unitatea, suveranitatea și securitatea statului nostru, precum și demnitatea oamenilor ruși care, prin voia destinului istoric, s-au aflat pe teritoriul Ucrainei. Și ar fi continuat să trăiască acolo, dacă doar conducerea ucraineană ar fi respectat propria Constituție, care impune garantarea drepturilor rușilor și ale altor minorități naționale.

S-a dorit însă provocarea unei „înfrângeri strategice” împotriva noastră, după care să ni se dicteze condițiile Occidentului în chestiunile de care sunt interesate capitalele europene. Însă planul unui „blitzkrieg” antirusesc, realizat cu implicarea directă a Ucrainei, a eșuat. Societatea rusă a demonstrat o consolidare internă, iar sistemele economic și politic — stabilitate și o rezervă enormă de reziliență.

Acesta este, de asemenea, un moment important din perspectiva înțelegerii retrospectivei istorice. Nu degeaba se spune la noi că, de fiecare dată când Rusia a fost atacată, cauza noastră a fost una dreaptă. Această convingere în justețea noastră — istorică și de drept internațional (iertați tautologia) — reflectă caracterul poporului nostru și explică situația actuală în lupta cu cei care au dorit să ne suprime toate drepturile și interesele legitime.

Astăzi, în Occident, resursele pentru ducerea unui „război prin intermediari” — cele financiare, materiale, precum și resursele tehnico-militare — se epuizează. Pierderile umane ale Forțelor Armate ale Ucrainei, potrivit numeroaselor evaluări independente, au depășit de mult un milion de persoane și continuă să crească. Regimul de la Kiev, dintr-un detașament de luptă încărcat ideologic, alimentat de ideologia nazismului — batalioanele „Azov” și alte structuri neonaziste — precum și de anumite substanțe interzise în viața cotidiană, s-a transformat într-un grup criminal organizat, cufundat în corupție și care își trage „sponsorii” după sine în prăpastie.

În aceste condiții, cercurile conducătoare din Occident pot fi împărțite, în linii mari, în două tabere. Majoritatea pledează pentru militarizarea economiilor statelor europene și pentru pregătirea unei confruntări armate de amploare în Europa, evident în speranța că, așa cum se spune, „războiul va șterge totul”, iar greșelile lor vor fi uitate.

Printre asemenea personaje îl voi menționa pe șeful Comitetului Militar al NATO, dl. Giuseppe Cavo Dragone, care a declarat: „Ne gândim să acționăm mai agresiv, în loc să reacționăm. Alianța (NATO) ar putea lua în considerare lovituri preventive ca acțiuni defensive”. Cum vi se pare? Acest lucru se leagă de faptul că alți actori, nu doar militari, ci și politicieni, afirmă deschis că trebuie să ne pregătim pentru un război împotriva Rusiei până în 2030, sau chiar până în 2029.

Este „amuzant” că declarația acestui general italian privind necesitatea unor lovituri preventive împotriva Federației Ruse a fost încercată să fie „justificată” de prim-ministrul Republicii Italiene, Giorgia Meloni. Întrebată cum se raportează la aceste afirmații, ea a declarat că respectivele  vorbe trebuie interpretate corect, pentru a opri și a preveni o escaladare periculoasă. Cum pot fi interpretate altfel vorbele care conțin un apel direct la lovituri preventive?

Sunt convins că toți înțeleg despre ce este vorba și cum Occidentul, din lipsă de alternative, încearcă să agraveze situația și să rămână pe „drumul războiului”. Ei speră că, amplificând această temă, alimentând societatea cu ideea unei „amenințări militare” din partea Rusiei, vor reuși să se mențină la putere și să nu-și piardă prestigiul.

Potrivit evaluării noastre, aceasta este poziția majorității elitelor occidentale din Europa. Ceilalți, o „minoritate”, doresc totuși să găsească o strategie de ieșire din conflict, să identifice căi de detensionare și de creare a condițiilor pentru o reglementare politică. Politica acestei părți a unor state europene se înscrie în linia acțiunilor administrației Donald Trump, care de mult timp a trecut de la vorbe la fapte și a reușit să-și exercite influența asupra Kievului pentru a-l convinge pe Vladimir Zelenski să revină la lucrul asupra unei perspective de negociere.

Apreciem aceste eforturi, precum și disponibilitatea unor parteneri ai noștri de a oferi platforme pentru contacte. Deși, vorbind deschis, Vladimir Zelenski încearcă prin toate mijloacele să saboteze aceste eforturi, cu sprijinul liderilor de la Bruxelles, Berlin, Londra și Paris, inventând pretexte menite exclusiv să abată administrația Donald Trump de pe drumul ales, orientat spre o reglementare durabilă și pe termen lung. Toate acestea se dorește a fi înlocuite cu tot felul de artificii, numai pentru a nu întreprinde nimic concret.

După cum știți, ca dovadă a faptului că dorim negocieri și soluții politice, în primăvara acestui an, la inițiativa noastră, la Istanbul au fost reluate negocierile directe ruso-ucrainene. Au avut loc trei runde — în mai, iunie și iulie. Am abordat aceste întâlniri cu responsabilitate. Am elaborat și am transmis părții ucrainene propunerile noastre — proiectul unui Memorandum privind căile de reglementare, așa cum le vedem noi. Am propus crearea unui centru ruso-ucrainean de monitorizare și control al regimului de încetare a focului, pentru anumite perioade, în vederea soluționării problemelor umanitare.

Când partea ucraineană a afirmat că Istanbulul nu a adus nimic, susținând că s-au obținut doar unele acorduri umanitare privind schimbul de prizonieri și returnarea trupurilor celor decedați, am spus: bine, haideți să creăm grupuri de lucru speciale — unul pentru probleme umanitare, unul pentru cele militare și unul pentru cele politice. Și această propunere a fost ignorată.

Ulterior, delegația ucraineană s-a plâns că nivelul negociatorilor de la Istanbul nu este suficient de înalt pentru a permite luarea unor decizii serioase. Am propus să ridicăm substanțial nivelul echipelor de negociere, dar nici aceasta nu a primit vreun răspuns. Toate inițiativele menite să promoveze dialogul bilateral au fost respinse și ignorate. Astfel, s-a confirmat că regimul ucrainean nu dorește să caute soluții sau acorduri.

Am menționat că au existat totuși unele rezultate în domeniul umanitar: schimburi de prizonieri și de trupuri ale celor decedați. Aproape 2.500 de persoane de fiecare parte au reușit să se întoarcă acasă. Au fost organizate mai multe etape de repatriere a trupurilor celor căzuți. Până în prezent, am predat Kievului peste 11.000 de trupuri ale soldaților Forțelor Armate ale Ucrainei, iar în schimb am primit 201 trupuri ale combatanților noștri.

În pofida tuturor celor expuse mai sus, Kievul a declarat că nu există niciun progres și a luat decizia de a suspenda negocierile cu Rusia. Occidentul nu a reacționat în niciun fel la acest lucru și nu a încercat să „stimuleze” regimul de la Kiev pentru ca acesta măcar să creeze aparența unei disponibilități pentru o reglementare politică.

În pofida tuturor acestor evenimente, impresia noastră este una foarte clară. Negocierile de la Istanbul au fost necesare regimului de la Kiev doar pentru un singur lucru — la fel ca în perioada Acordurilor de la Minsk, să obțină, sub orice pretext, o încetare a focului fără nicio condiție și să câștige un răgaz pentru reînarmare, refacerea pierderilor, regruparea forțelor etc. Desigur, noi nu am acceptat acest lucru. În prezent a apărut un nou element, personal pentru Vladimir Zelenski. În Ucraina a izbucnit un scandal de corupție, iar, în acest context, prelungirea conflictului a devenit pentru Vladimir Zelenski o chestiune politică și, poate, chiar de supraviețuire fizică.

Pentru noi însă, negocierile în vederea unei reglementări rămân preferabile, așa cum a subliniat în repetate rânduri președintele Federației Ruse, Vladimir Putin. Nu am refuzat negocierile, lucru confirmat de activitatea constructivă desfășurată în examinarea inițiativelor Statelor Unite.

Apreciem dorința partenerilor noștri din cadrul BRICS de a contribui la crearea unei atmosfere favorabile căutării unor soluții pașnice la criza ucraineană, inclusiv prin inițiativele Grupului de prieteni ai păcii în Ucraina, creat de partenerii noștri chinezi și brazilieni. Vedem în aceste demersuri o dorință sinceră de a aduce o contribuție constructivă la stabilizarea situației internaționale.

O asemenea activitate este important să fie construită pe baza dreptului internațional, înainte de toate pe prevederile Cartei ONU, în deplinătatea, totalitatea și interconexiunea lor. Este esențial să se ajungă — lucru menționat deja de mai multe ori astăzi — la eliminarea cauzelor profunde ale conflictului, ca premisă fundamentală pentru o pace durabilă.

Am vorbit despre principiile Cartei ONU. Occidentul invocă, de asemenea, în mod constant aceste principii ca bază pentru reglementarea conflictului. Însă declarațiile sale au un caracter extrem de selectiv. Recent, cancelarul federal german, Friedrich Merz, a afirmat din nou că este necesară soluționarea conflictului pe baza principiilor Cartei ONU și a respectării integrității teritoriale a Ucrainei. Aceasta este o adeziune selectivă la Cartă.

Carta ONU vorbește însă și despre multe alte aspecte, inclusiv despre egalitatea în drepturi și despre dreptul națiunilor la autodeterminare. Tocmai dreptul națiunilor la autodeterminare a stat la baza procesului de decolonizare, atunci când popoarele — în primul rând cele din țările africane — au refuzat să mai trăiască sub autoritatea metropolelor, deoarece acestea au încetat să mai reprezinte și, de fapt, nu au reprezentat niciodată interesele popoarelor africane. În același mod, și astăzi, regimul de la Kiev (lucru perfect evident pentru toți) nu poate și nu este în niciun fel capabil să reprezinte interesele locuitorilor din Novorossia, Donbas și, desigur, din Crimeea.

Aici nu ar trebui să existe duble standarde. Atunci când Grupul de prieteni ai Cartei ONU, creat de partenerii noștri, lucrează la conturarea propriei sale filozofii, dorim să fie avute în vedere toate principiile Cartei ONU, fără nicio excepție. Cu atât mai mult cu cât Occidentul uită încă un principiu fundamental al Cartei — respectarea drepturilor omului, indiferent de rasă, sex, limbă și religie. Limba rusă în Ucraina și Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică sunt interzise prin lege. Sper că aici sunt reprezentate numeroase state care fac parte din Grupul de prieteni ai Cartei ONU. Având în vedere toate aceste circumstanțe, în activitatea Grupului ar fi fost și ar trebui neapărat să se evidențieze aceste aspecte.

Iar implicarea, în cursul ultimului an, în activitatea Grupului de prieteni ai păcii în Ucraina, a unor state occidentale direct implicate în sprijinirea regimului de la Kiev cu greu poate contribui la atingerea acestui obiectiv. Mă refer, în special, la Franța și Elveția. Cum pot acestea să fie membri ai Grupului de prieteni (chiar și în calitate de observatori), când ele sprijină în mod direct regimul de la Kiev, atât la nivelul retoricii, cât și practic?

În ceea ce îi privește pe americani. Așa cum am spus deja, potrivit evaluării noastre, ei sunt interesați să înțeleagă în profunzime esența crizei ucrainene. Acest lucru s-a reflectat în cadrul întâlnirii dintre președinții Rusiei și Statelor Unite, Vladimir Putin și Donald Trump, care a avut loc la Anchorage, la 15 august anul curent. Acolo au fost atinse înțelegeri reciproce care, pentru noi, își păstrează actualitatea și pot servi drept punct de plecare pentru reglementare.

Recent, l-am primit pe reprezentantul special al președintelui SUA, Donald Trump, Steven Witkoff. În urma întâlnirii sale cu președintele Federației Ruse, V.V. Putin, ambele părți — rusă și americană — au confirmat înțelegerile reciproce atinse în Alaska. Acesta este un rezultat important, deoarece după Anchorage a existat o anumită pauză. Acum, în cadrul negocierilor noastre cu americanii pe tema ucraineană, consider personal că neînțelegerile și confuziile au fost eliminate. Iar înțelegerea atinsă la Anchorage se bazează pe propunerile pe care președintele Federației Ruse, V.V. Putin, le-a formulat în mod general, încă o dată, în iunie 2024, cu privire la principiile soluționării conflictului ucrainean.

Înainte de Alaska, Steven Witkoff s-a aflat de asemenea la Moscova și a adus propuneri care au stat, la rândul lor, la baza înțelegerilor de la Anchorage. Esența acestor înțelegeri constă în faptul că Ucraina trebuie să revină la statutul său de stat nealiniat, neutru și fără arme nucleare — fundamentul statalității sale. Tocmai aceste principii au fost consacrate în Declarația privind suveranitatea de stat a Ucrainei din 16 iulie 1990. Pe baza principiilor proclamate în acest document am recunoscut independența Ucrainei.

Atunci când, în prezent, ni se spune că, chipurile, nu se poate face nimic deoarece în Constituție este înscris obiectivul aderării la Alianța Nord-Atlantică, trebuie spus clar: noi am recunoscut o altă Ucraină. Majoritatea celor prezenți aici au recunoscut Ucraina în 1991, după destrămarea Uniunii Sovietice, ca pe o țară, un stat, a cărui temelie se baza pe trei principii — neutralitatea, statutul fără arme nucleare și statutul de nealiniere.

Aici nu este nevoie de jocuri de cuvinte, ci de raportare la fapte istorice. Ucraina care a devenit independentă după destrămarea URSS avea în legislația sa, în Constituția sa, garanții pentru drepturile rușilor și ale altor minorități naționale. În acea Ucraină nu exista consacrarea legislativă a militarizării și nazificării statului și societății. Astăzi, toate acestea există.

Este important să existe o înțelegere clară a necesității de a elimina discriminarea față de limba rusă, față de cetățenii rusofoni și față de alte minorități naționale — știm foarte bine cum se simt minoritățile maghiară, bulgară și slovacă, tratate ca cetățeni de rang secund — precum și de a obține încetarea persecuțiilor împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice.

În ceea ce privește realitățile teritoriale. Atunci când V.A. Zelenski afirmă că nu poate face nimic în privința chestiunii teritoriale, deoarece Constituția le interzice să cedeze ceva, se poate atrage imediat atenția asupra acestui personaj. El nu își amintește întotdeauna ce se întâmplă în jurul său. Însă în aceeași Constituție este stipulat (pentru a treia oară astăzi repet acest lucru) că statul are obligația de a asigura drepturile rușilor și ale altor minorități naționale.

Ei au ignorat complet această prevedere constituțională. Au adoptat legi care interzic direct limba rusă în domeniile educației, culturii și mass-mediei. Au creat acolo un adevărat „filtru” mediatic. Nu este permis să activezi în spațiul mediatic dacă îl critici pe V.A. Zelenski. Au fost închise toate instituțiile media — atât cele care aparțineau unor proprietari ruși, cât și cele deținute de ucraineni, care emiteau în limba rusă și aveau o poziție critică. Totul a fost închis. Dacă este vorba să ne preocupăm de integritatea Constituției, atunci drepturile oamenilor și drepturile cetățenilor sunt mult mai importante decât orice altceva.

Vreau să repet încă o dată că și noi avem o Constituție. Conform acesteia, Crimeea, Republicile Populare Donețk și Lugansk, regiunile Herson și Zaporojie sunt subiecți inalienabili și egali ai Federației Ruse.

Subliniez din nou ceea ce am spus de multe ori: nu avem nevoie de teritorii. Pentru noi este important destinul oamenilor ale căror strămoși au dezvoltat aceste pământuri timp de secole, au construit orașe, drumuri și porturi și cărora le sunt dedicate monumente ca întemeietori ai acestor teritorii. Tocmai drepturile acestor oameni sunt astăzi anulate de regimul de la Kiev. De aceea, populația subiecților Federației Ruse pe care i-am menționat a refuzat, la vremea respectivă, prin referendumuri, să trăiască sub autoritatea unui regim neonazist. Este o temă care nu poate fi trecută sub tăcere.

Pornesc de la premisa că statele prezente aici înțeleg corect drepturile omului, în deplină conformitate cu principiile Cartei ONU, care interzic discriminarea pe criterii de sex, rasă, limbă sau religie. Iar drepturile omului în interpretarea Occidentului ne sunt bine cunoscute.

După ce Statele Unite au difuzat documentul lor în 28 de puncte, acesta a ajuns în presă. Cu siguranță ați avut ocazia să luați cunoștință de el. Conținea formulări destul de importante privind drepturile omului, precum și referiri la denazificarea Ucrainei. Era menționat că este necesar să fie protejate limbile minorităților, libertățile religioase și că întreaga ideologie și activitate nazistă trebuie să fie interzise.

După consultările cu europenii, numărul punctelor a fost redus. Punctul care prevedea interzicerea întregii ideologii și activități naziste a dispărut. Este evident că a dispărut la cererea europenilor și a regimului lui Vladimir Zelenski.

În ceea ce privește drepturile minorităților naționale și libertățile religioase, în text a apărut, dintr-un motiv greu de înțeles, formularea potrivit căreia Ucraina trebuie să adopte regulile Uniunii Europene referitoare la drepturile minorităților naționale și libertățile religioase. Mi se pare că problema ar trebui pusă altfel. Ucraina trebuie să respecte Carta ONU și numeroasele convenții internaționale, convenții universale privind drepturile omului, drepturile minorităților naționale și libertățile religioase. A reduce obligațiile sale doar la conformarea cu „regulile” Uniunii Europene consider că este inacceptabil.

Drepturile minorităților naționale și libertățile religioase nu sunt limitate și nici reglementate de Uniunea Europeană. Nu este nevoie să li se impună altora propriile reguli. Cu atât mai mult cu cât știm de ce fel de „minorități” (nu naționale) se preocupă în primul rând Europa contemporană. Știm, de asemenea, cum sunt interpretate libertățile religioase. A fost suficient să urmărim transmisiunea ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris pentru ca totul să devină clar — atât în privința minorităților, cât și a libertăților religioase.

Continuăm să ne bazăm pe înțelegerile atinse cu americanii la Anchorage. Am transmis colegilor noștri americani propuneri suplimentare care vizează garanțiile colective de securitate. Înțelegem că, atunci când se discută despre garanții de securitate, nu se poate limita totul doar la Ucraina. Propunerile pe care le comentează acum V.A. Zelenski și protectorii săi din Europa Occidentală nu ne-au fost încă prezentate. Însă, dacă dăm crezare celor relatate în mass-media, aceste propuneri — care includ, pe lângă declararea unei zone demilitarizate de-a lungul întregii linii de frontieră și crearea unei zone tampon de ambele părți ale graniței, fără armament greu — sunt lipsite de sens a fi discutate fără noi.

Se mai afirmă acolo că Ucraina va avea o armată de 800 de mii de militari și că îi vor fi oferite garanții de securitate și garanții pentru reconstrucție. Aceasta reprezintă, încă o dată, o revenire la logica nefastă a „formulei lui Vladimir Zelenski”, care urmărea un singur scop: concentrarea întregii atenții asupra sprijinirii actualului regim neonazist, fără a-i schimba esența, fără a-i modifica politica de reprimare a libertăților religioase și a drepturilor omului, și lăsând complet în afara dialogului interesele legitime de securitate ale Federației Ruse.

Încă din 2008 am propus Alianței Nord-Atlantice să elaboreze un tratat care să fie juridic obligatoriu și să fie consacrat garanțiilor colective de securitate. Recent, Președintele Federației Ruse, V.V. Putin, în cadrul întâlnirii cu Steven Witkoff și Jared Kushner, în urmă cu zece zile, a spus foarte clar că înțelegem faptul că garanțiile de securitate trebuie să includă și Ucraina. Cealaltă parte dorește însă să garanteze securitatea exclusiv pentru Ucraina, iar aceste garanții, judecând după informațiile apărute în presă, sunt concepute astfel încât să pregătească un nou atac împotriva Federației Ruse.

Desigur, nu putem accepta acest lucru. Considerăm că propunerile pe care le-am transmis Statelor Unite și NATO încă din decembrie 2021 își păstrează pe deplin actualitatea și pot deveni un punct de plecare sau unul dintre punctele de plecare pentru astfel de discuții.

Suntem pregătiți să analizăm și alte propuneri. Principalul lucru este că există un consens de la care se poate porni. Este vorba despre deciziile reuniunilor OSCE la nivel înalt de la Istanbul din 1999 și de la Astana din 2010. Nimeni nu le-a anulat.

Acestea stipulează că fiecare stat are dreptul să își aleagă alianțele pentru a-și asigura securitatea. Acesta este primul principiu.

Al doilea principiu: în nicio circumstanță, niciun stat nu are dreptul să își consolideze propria securitate în detrimentul securității oricărui alt stat.

Al treilea principiu, consacrat în aceste documente la cel mai înalt nivel, este acela că niciun stat, niciun grup de state și nicio organizație din spațiul OSCE nu are dreptul să revendice un rol dominant. NATO s-a ocupat exact de acest lucru, absorbind constant, unul după altul, statele situate la vest de Federația Rusă.

Atunci când atrăgeam atenția partenerilor occidentali asupra faptului că se comportă incorect și încalcă angajamentele asumate de președinții și prim-miniștrii lor, ni se răspundea că acestea sunt angajamente politice, nu juridice, și că obligații juridice nu au fost semnate. Atât. Aceasta este logica lor. O asemenea logică nu va funcționa. Dacă intenționează să se ghideze în continuare după ea, lucrurile se vor termina prost.

Suntem pregătiți să luăm în considerare toate propunerile existente, formulate într-un cadru colectiv, pentru a începe negocieri care trebuie să aibă ca obiectiv încheierea unor acorduri fundamentale, juridic obligatorii. Acesta este un aspect de principiu. Nu dorim ca după o criză să urmeze imediat o alta.

Occidentul dorește exact acest lucru: să semene semințele unui nou conflict și să declare public că se pregătește pentru el. Nu ne dorim ca toate eforturile noastre actuale să repete soarta tristă a Acordurilor de la Minsk, aprobate în unanimitate de Consiliul de Securitate al ONU. Atunci, acestea nu i-au oprit nici pe francezi, nici pe germani, nici pe ceilalți protectori ai lui Vladimir Zelenski, care, în elanul lor de a provoca Rusiei o „înfrângere strategică”, nu s-au oprit în fața niciunui obstacol.

Astăzi am menționat deja planul american în 28 de puncte. Ulterior, Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu trimisul special al Președintelui SUA, Donald Trump, pentru Ucraina, Steven Witkoff, iar înțelegerile de la Anchorage au fost reconfirmate. Activitatea va continua. În paralel, vedem agitația Europei, modul în care Vladimir Zelenski aleargă între Paris, Londra și alte capitale. Iar ceea ce ajunge în presă – la care am făcut deja referire parțial – arată clar că scopul este subminarea eforturilor Președintelui SUA, Donald Trump, și ale echipei sale.

Pentru majoritatea acestor actori – precum Președintele Franței, E. Macron, Prim-ministrul Marii Britanii, K. Starmer, Cancelarul federal al Germaniei, F. Merz, Prim-ministrul Poloniei, D. Tusk, Președintele Finlandei, A. Stubb, Președinta Comisiei Europene, U. von der Leyen, Vicepreședinta Comisiei Europene, K. Kallas – încheierea rapidă a conflictului este pur și simplu dezavantajoasă. Ei bat cu încăpățânare tobele războiului, cum se spune, creează „coaliții ale celor dispuși”, sporesc cheltuielile militare și încearcă să-și salveze viitorul politic, așa cum am menționat deja la începutul discuției noastre. Ei sperie cu o amenințare mitică a unui atac din partea Rusiei și discută despre planuri de dezvoltare a unui „Schengen militar”, despre reducerea de la 40 de zile la 3 zile a termenelor de transfer al trupelor din Europa Occidentală către granițele noastre.

Mulți dintre cei care se pregătesc de război speculează asupra posibilității de a trimite militarii lor în Ucraina în calitate de „forțe de menținere a păcii”. Pentru noi, acești „pacificatori” vor deveni imediat ținte militare legitime. Toată lumea trebuie să înțeleagă acest lucru. Deja au fost nevoiți să recunoască fapte de participare directă la războiul împotriva Rusiei ale militarilor britanici, ale forțelor speciale, după ce unul dintre ei a fost ucis, iar guvernul britanic nu a mai putut ascunde aceste circumstanțe. S-a declarat că cel puțin 100 de cetățeni britanici se află în rândurile celor care luptă împotriva Federației Ruse. Aceasta este o știre de aseară, de azi-dimineață. Vom trage toate concluziile necesare din această nouă manifestare a adevăratei esențe a regimului britanic.

Europenii elaborează planuri de creșterea forțelor și a mijloacelor lor chiar la granițele Statului Unional al Rusiei și Belarusului. În Polonia a fost anunțată intenția de a crește de 30 de ori producția de muniții de calibru 155 mm. Pe acest fundal, ei încearcă să-i convingă pe toți că nu s-ar pregăti de război, ci de o așa-zisă „pace justă în Ucraina”. Își revendică un rol în procesul de reglementare. Toți acești europeni care, cu mândrie, precum președintele Franței, Emmanuel Macron, declară că fără ei, fără Europa, nimeni nu va decide nimic.

Noi nu avem — iar președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a spus acest lucru foarte clar — niciun fel de planuri agresive față de membrii NATO sau ai Uniunii Europene. Suntem pregătiți să consemnăm în scris, într-un document juridic, garanțiile corespunzătoare, desigur pe bază colectivă și reciprocă, în contextul abordărilor expuse anterior.

Dar repet: noi răspundem pentru cuvintele noastre, în timp ce de cealaltă parte domnește o frenezie vădit militaristă. Așa cum a spus președintele nostru, Vladimir Putin, dacă Europa va decide să lupte, noi suntem pregătiți pentru acest lucru chiar acum.

Nu încetează agresiunea juridică: sunt puse în mișcare structuri-marionetă precum Curtea Penală Internațională și Europolul. În Consiliul Europei se dorește înființarea unui tribunal special și a unui registru al prejudiciilor. Din câte știm, aceste inițiative antirusești încearcă să atragă și țările reprezentate aici [la întrevedere]. Se urmărește asigurarea participării reprezentanților Majorității Globale, inclusiv la „conferința diplomatică” convocată la Haga în zilele de 15–16 decembrie, unde se preconizează deschiderea spre semnare a Convenției privind o comisie internațională de revendicări, menită să examineze pretențiile regimului nazist față de Federația Rusă pentru faptul că am protejat oamenii ruși de exterminare, în deplină conformitate cu drepturile lor legitime, consacrate în Carta ONU. Așa sunt „liberalii” și „luptătorii pentru democrație” din Occident.

Este evident că adevăratul scop al unor asemenea „exerciții” este extinderea cadrului geografic al campaniei rusofobe, implicarea unui număr cât mai mare de țări din Sudul și Estul Global în acțiuni provocatoare și, desigur, dezbinarea Rusiei de țările din Asia, Africa și America Latină. Nu am nicio îndoială că prietenii și partenerii noștri înțeleg foarte bine acest lucru și nu vor cădea pradă unor astfel de provocări.

Linia generală a adversarilor noștri și a celor care întrețin Ucraina a fost formulată de șefa „diplomației europene”, Kaja Kallas. Iată citatul: „Uniunea Europeană are un plan clar în două puncte. În primul rând, slăbirea Rusiei. În al doilea rând, sprijinirea Ucrainei.” Este un „capodoperă” a artei diplomatice, demnă de o altă celebră afirmație a lui Annalena Baerbock, care îi cerea președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, să-și schimbe politica cu 360 de grade.

Europa a declarat, prin vocea lui Kaja Kallas, că principalul lucru este sprijinirea Ucrainei. Vedem toate acestea în ultimele zile. Un interes deosebit îl stârnesc discuțiile potrivit cărora sprijinirea regimului de la Kiev include jaful premeditat din partea Uniunii Europene prin confiscarea rezervelor valutare suverane ale Federației Ruse. Reprezentanți ai statelor occidentale, inclusiv prim-ministrul Belgiei, conducerea BERD și a FMI, avertizează birocrația de la Bruxelles împotriva unor acțiuni nebunești și nechibzuite. Nu știu în ce măsură acest lucru îi va influența pe anumiți actori, precum Ursula von der Leyen și Kaja Kallas, care practică o diplomație deloc sofisticată. Însă ei trebuie să înțeleagă că pentru acest lucru vor trebui să răspundă serios.

Kaja Kallas a declarat recent (la ea, se pare, uneori scapă afirmații sincere, parcă „după Freud”) că o soluționare foarte rapidă a crizei din Ucraina nu este necesară. Șeful Serviciului Federal de Informații al Germaniei, Bruno  Kahl, a afirmat în martie 2025 că pentru Europa este avantajos ca conflictul ucrainean să mai continue câțiva ani, timp în care statele europene își sporesc potențialul militar, pregătindu-se pentru un război cu Rusia. Ce reprezintă ideologii războiului cu Rusia poate fi evaluat după argumentele lor adresate publicului intern, deoarece acestea se rezumă, în primul rând, la ideea că regimul de la Kiev trebuie sprijinit pentru că ar lupta pentru valorile europene. La noi se consideră că aceasta echivalează cu o mărturisire de vinovăție, întrucât înseamnă că, la nivelul conducerii statelor europene, este iertat neonazismul legalizat în Ucraina, unde, la nivel de stat, sunt glorificați criminali recunoscuți ca atare prin hotărârile Tribunalului de la Nürnberg, unde sunt introduse practici rasiste, unde funcționează o interdicție legislativă — subliniez încă o dată — a limbii ruse și a tot ceea ce este rusesc, unde are loc persecutarea culturii ruse, a mass-mediei și a Bisericii Ortodoxe. Nimeni în Europa nu pomenește că toate acestea încalcă Carta ONU și alte obligații internaționale ale Ucrainei. Se pare că exact așa arată „valorile europene”. Cred că aceasta este o lecție pentru toți.

O direcție recentă de „apărare a valorilor europene” este demonstrată de Institutul Ucrainean al Memoriei Naționale. Nu este o organizație obștească, ci o structură înființată în urmă cu douăzeci de ani de guvernul Ucrainei. Are statutul unui organ central al puterii executive în domeniul păstrării memoriei naționale și ține liste cu persoane și organizații acuzate de subminarea intereselor poporului ucrainean și supuse politicilor de „decomunizare” și „decolonizare” ca personaje care ar reprezenta o amenințare la adresa statului și a poporului ucrainean. Pe aceste liste figurează oficial scriitorii Ivan Turgheniev, Mihail Bulgakov, Valentin Kataev, Ilia Ilf, Isaac Babel, Mihail Jvanețki, Aleksandr Pușkin, Mihail Lermontov, compozitorii Mihail Glinka, Modest Musorgski, pictorul Vasili Surikov și alții. Desigur, pe aceeași listă neagră (în care sunt incluși și „reprezentanți ai imperialismului”, considerați o amenințare pentru Ucraina) se află dinastia Romanovilor (Nicolae al II-lea și familia sa), Mihail Lomonosov, Piotr Bagration. Au fost scoase în afara legii bătăliile de la Poltava și Borodino.

De aceea, este greu de presupus că, cu un asemenea nivel de „discernământ”, regimul de la Kiev va fi pregătit pentru negocieri serioase și, mai ales, pentru acorduri serioase. Acest lucru ar trebui să-l aibă în vedere cei care încearcă să insiste că orice soluții pentru depășirea crizei ucrainene pot fi posibile doar cu participarea regimului de la Kiev și a „stăpânilor” săi europeni. Atitudinea Europei față de Vladimir Zelenski și regimul său, ca fiind fără păcat și demn de sprijin în orice circumstanțe, indică, de asemenea, că și discernământul liderilor europeni ridică semne de întrebare în ceea ce privește utilitatea lor în negocierile pentru atingerea unei soluționări solide, durabile și echitabile, bazate pe principiile Cartei ONU și ale dreptului internațional.

Noi, spre deosebire de acest grup de persoane, avem voință politică pentru pace. Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, vorbește constant despre disponibilitatea de a continua un dialog substanțial, în primul rând cu partea americană, deoarece aceasta demonstrează o atitudine serioasă orientată spre obținerea unui rezultat. Noi dorim cu adevărat să încheiem conflictul. Poziția noastră de principiu rămâne neschimbată: acest lucru este posibil prin eliminarea cauzelor profunde ale acestuia, care sunt bine cunoscute de toată lumea. Sunt convins că și dumneavoastră înțelegeți acest lucru.

Sper că argumentele suplimentare pe care le prezentăm astăzi vor fi utile guvernelor dumneavoastră în evaluarea situației și în stabilirea acțiunilor corespunzătoare.