Putin, despre inițiativa strategică pe front și rezultatele economice pe anul 2025

Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în imagine), în cadrul cărora răspunde la întrebările adresate de cetățeni și jurnaliști.

Inițiativa strategică pe front a trecut complet în mâinile Rusiei

Inițiativa strategică pe front a trecut complet în mâinile Forțelor Armate ale Federației Ruse după ce inamicul a fost „izgonit” de pe teritoriul Regiunii Kursk, a declarat președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, relatează RIA Novosti.

„Imediat după ce trupele noastre au alungat inamicul de pe teritoriul Kursk, inițiativa strategică a trecut în totalitate în mâinile Forțelor Armate Ruse”, a declarat șeful statului în cadrul emisiunii „Linia directă”.

Programul „Bilanțul anului cu Vladimir Putin”, care combină o mare conferință de presă a șefului statului și ”linia directă” cu cetățenii, a început să fie difuzat vineri la prânz (v. și pe site-ul nostru). Colectarea întrebărilor pentru program a început pe 4 decembrie și va continua până la finalul acestuia. Anul acesta, la fel ca în 2024, rețeaua neuronală GigaChat se ocupă de decodarea apelurilor către emisiunea în direct.

„Sub control total”, a spus Putin, întrebat fiind despre starea economiei ruse

Potrivit precizărilor liderului de la Kremlin, încetinirea ritmului de creștere economică este un „pas conștient”, este „plata pentru menținerea calității economiei și a indicatorilor macroeconomici”, relatează publicația Vzgliad.

În context, Putin a menționat că, anul trecut, Produsul Intern Brut a afișat o creștere de 1%, dar că, pe parcursul a trei ani, acest indicator a ajuns la 9,7%.

Creșterea lentă a PIB este explicată prin acțiuni deliberate legate de menținerea în frâu a inflației. De aceea a fost stabilit obiectivul de a reduce inflația până la sfârșitul anului cel puțin la 6%, însă cel mai probabil aceasta va scădea și mai mult, până la 5,7–5,8%, a adăugat președintele rus.

El a adăugat, totodată, că salariul real a crescut cu 4,5%. Creșterea productivității muncii va fi modestă, de 1,1%, iar acest lucru trebuie schimbat.

În ceea ce privește rata șomajului, ea a coborât până la nivelul de 2,2%.

Despre impozite

Scopul majorării TVA-ului este de a echilibra bugetul, a declarat președintele.

Cu toate acestea, atunci când impozitul crește, apare imediat tentația de a evita plata acestuia. Trebuie să eliminăm economia subterană și evaziunea fiscală. Avem nevoie ca majorarea impozitului să se reflecte într-o creștere a veniturilor reale ale bugetului.

Cu toate acestea, acest lucru nu este etern. Se pune problema reducerii sarcinii fiscale în viitor.

Vom reveni

Owner

Recent Posts

Fiodor Lukianov: Conflict cu o geometrie schimbătoare

Fiodor LUKIANOV, redactor-șef al revistei Rusia în politica globală, președintele Prezidiului Consiliului pentru Politică Externă…

13 ore ago

UnHerd: Kievul va trebui să renunțe la iluzii și să accepte cerințele Moscovei

UnHerd: Kievul trebuie să accepte cerințele Rusiei pentru a pune capăt conflictului Regimul de la…

14 ore ago

Politician german: O soluție pentru salvarea Uniunii Europene de la moarte

Lidera partidului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, a prezentat un plan de reformare a…

14 ore ago

Presa: CIA continuă să „hrănească” Ucraina cu informații

În pofida divergențelor dintre Trump și Zelenski, serviciile de informații americane nu au întrerupt ajutorul…

20 de ore ago

MAI: Ucrainenii, pe primul loc în topul solicitanților de azil în Rusia

În 2026, cetățenii ucraineni au cerut azil în Rusia mai des decât alți străini, reiese…

20 de ore ago

MAE rus, despre declarația Occidentului privind securitatea în zona Mării Baltice

Directorul Departamentului pentru Probleme Europene al Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Vladislav Maslennikov, consideră…

21 de ore ago