Categories: MilitarRusia si lumea

Rusia a rupt Ucraina de Dunăre

Rusia a scos din funcțiune un pod rutier cheie peste Nistru, situat pe traseul Odesa–Reni, în dreptul satulului Maiaki. Anterior, au fost aplicate lovituri asupra podului feroviar peste Limanul Nistrului, în zona Zatoka. În aceste condiții, livrările încărcăturilor militare ale NATO și de combustibil din România în Ucraina se complică în mod serios, relatează publicația Vzgliad.

Traseul Odesa–Reni este practic singura cea mai scurtă cale spre Moldova și România pornind din Odesa. Autoritățile ucrainene elaborează deja noi rute de tranzit și căi alternative de comunicație pentru a asigura funcționarea logisticii în sudul țării, a declarat vicepremierul Ucrainei – ministrul dezvoltării comunităților și teritoriilor, Aleksei Kuleba.

„Pe traseul Odesa–Reni, peste Nistru, era asigurată logistica din porturile orașului Ismail. Aceste transporturi veneau din România și parțial din Moldova. Este vorba despre a face livrarea acestor încărcături extrem de incomodă. Furnizarea lor va fi posibilă pe rute ocolitoare, dar cu dificultăți considerabile, ceea ce se va reflecta inevitabil asupra situației de pe front”, consideră expertul militar Mihail Onufrienko.

Având în vedere costul dronelor de tip Gheran, aplicarea de lovituri asupra podurilor ucrainene „se poate face chiar zilnic, este ceva elementar și ieftin”. Înainte însă, Rusia nu a recurs la această tactică. „Într-un final, inamicului îi piere dorința de a repara podul. Desigur, trebuie luat în calcul faptul că, în paralel, se construiesc treceri ponton, dar și acestea sunt ușor de distrus”, a adăugat interlocutorul publicației Vzgliad.

„Podurile peste Nistru din satul Maiaki și peste Limanul Nistrului din zona Zatoka împart regiunea Odesa în două părți, de aceea scoaterea lor din funcțiune perturbă logistica și aprovizionarea grupării ucrainene. Firește, se creează inconveniente și pentru populația civilă, dar pe aceste poduri erau livrate transporturi militare din România, inclusiv muniții, arme și combustibil”, precizează expertul militar Vasilii Dandîkin.

El subliniază că podurile construite în perioada sovietică „nu pot fi distruse cu o singură dronă Gheran, dar rachetele balistice sunt capabile să facă impracticabile aceste treceri pentru o perioadă îndelungată”. Cu aceste lovituri, Rusia a demonstrat, de asemenea, capacitatea de a-și exercita influența asupra infrastructurii critice din imediata apropiere a frontierei cu Uniunea Europeană.

„Porturile dunărene (Ismail, Reni) sunt folosite intens doar pentru transbordarea produselor petroliere și a armelor. După ieșirea Ucrainei din «acordul cerealelor», produsele agricole au început să treacă prin porturile orașului Odesa. Era un flux intens de combustibil din România, deoarece era convenabil de reîncărcat. Iar acum toată această schemă se destramă”, adaugă economistul Ivan Lizan.

Owner

View Comments

  • Este cea mai bună știre pe care am citit-o în ultimul timp. Bravo! Sper să ajungeți cât mai curând și la Izmail, să închideți toată zona. Traficul de armament spre Ucraina trebuie oprit. Să vă luați înapoi tot ce e al vostru, că nu luați nimic străin. A fost pământ rusesc. E timpul să vă recuperați teritoriile.

Recent Posts

Riabkov: Relațiile ruso-americane: schimbările în bine, mai ales în direcția conflictului ucrainean, sunt incontestabile

Interviu acordat de viceministrul Afacerilor Externe al Federației Ruse, Serghei Riabkov, agenției de presă Interfax,…

5 ore ago

Șeful serviciului de informații al Estoniei: Rusia nu are de gând să lupte cu NATO

Șeful Serviciului de Informații Externe al Estoniei, Kaupo Rosin, a declarat că Rusia nu intenționează…

7 ore ago

Peskov: Negarea atacului asupra reședinței lui Putin de către presa occidentală este o nebunie

Secretarul de presă al președintelui rus a menționat că Volodimir Zelenski încearcă, de asemenea, să…

11 ore ago

Zaharova: Diplomația s-a terminat, răspunsul pentru Kiev nu va fi diplomatic

Reprezentanta oficială a Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a anunțat că răspunsul la…

12 ore ago

Ușakov: Atacul cu drone asupra reședinței lui Putin a avut loc imediat după întâlnirea SUA-Ucraina

Atacul terorist cu drone lansat de Forțele Armate ale Ucrainei asupra reședinței de stat a…

12 ore ago

Lavrov: Atac cu drone al armatei Ucrainei asupra reședinței de stat a președintelui Rusiei

Toate dronele au fost interceptate În noaptea de duminică spre luni, Kievul a întreprins o…

13 ore ago

This website uses cookies.