Politolog: Cauza agresiunii americane sunt resursele Venezuelei

Politologul Aleksandr Karghin a declarat, într-un dialog cu jurnaliștii publicației Lomovka, că decizia lui Trump de a ataca Venezuela era una previzibilă.

”După toate probabilitățile, Trump a considerat că nu mai poate tergiversa lucrurile, deoarece nu ar mai fi luat în serios. El a promis deja de multe ori că va organiza o astfel de agresiune și iată că s-a întâmplat. În momentul de față este destul de greu de anticipat în totalitate cum vor evolua evenimentele, dar ținând cont de recentele declarații ale președintelui SUA în privința Iranului, se poate presupune că următorul ar putea fi Teheranul”, a estimat expertul.

Aleksandr Karghin a reamintit că, exact pe 3 ianuarie, cu șase ani în urmă, generalul iranian Soleimani era ucis într-un atac al Forțelor Aeriene ale SUA.

El a adăugat că principalul motiv al agresiunii SUA îl reprezintă, desigur, resursele Venezuelei.

Acolo se află și cele mai mari rezerve de petrol dovedite din lume. Miliarde de barili. Rezerve uriașe de bauxită, rezerve uriașe de minereuri. Venezuela este un tezaur de resurse. Mai trebuie menționat și faptul că rafinăriile americane din Marea Caraibilor, care se ocupă de prelucrarea petrolului, sunt adaptate la petrolul venezuelean, la petrolul „greu”, a subliniat politologul.

Karghin a atras atenția și asupra standardelor duble existente în lume în ceea ce privește percepția celor întâmplate în Venezuela.

Nimeni în Europa nu propune distanțarea de SUA, nimeni nu propune „anularea” Americii și a culturii ei. Nimic din toate acestea nu se întâmplă. Este evident că Europa nu se va opune Statelor Unite. Este important de înțeles că situația dintre SUA și Venezuela este una fără precedent. Din punctul de vedere al dreptului internațional și al bunului simț, este vorba despre o agresiune. Nu poate fi exclus ca ceva similar să se repete și există, de asemenea, o probabilitate ridicată ca, inclusiv în interiorul Venezuelei, să fi fost deja forțe pregătite de americani”, a concluzionat expertul.

Owner

View Comments

  • Da, petrolul, aurul, mineralele rare și alte bogății din subsolul Republicii Bolivariane sunt obiectul lăcomiei lui Donald Trump și al multinaționalelor americane care, la fel ca lobby-ul sionist, susțin cu atâta generozitate Guvernul și Congresul. Și totuși, pe măsură ce citesc despre aceste evenimente, nu pot să nu mă gândesc și la un alt motiv pentru care americanii i-au atacat pe venezueleni: intențiile imperialistului de origine cubaneză, Marco Rubio, de-a răsturna superba insulă din Caraibe din care au fugit părinții săi. Pare-se, Micuța Cubă a păstrat Venezuela în aspirațiile ei, în concepțiile ei filozofice, morale și religioase, ceea ce va precipita căderea regimului de la Havana. Posibil să greșesc în raționamentul meu, dar ultimele afirmații ale lui Rubio referitoare la Cuba sunt de-a dreptul sinistre!

    În plus, Venezuela exporta țiței în China și India folosind în tranzacții monedele naționale și NU dolarul, apoi a aspirat să se alăture grupului BRICS din care face parte deja un alt mare producător și membru fondator al OPEC: Iranul. Sfârșitul petrolodarului îngrozește America, sistemul lui fiind cel care i-a permis să-și finanțeze deficitul comercial și bugetar gigantic până în momentul de față. Prin urmare, sunt destul de multe motive care au condus la agresiunea americană, deși națiunea asta formată din adunături are violența adânc săpată-n ADN, fiind astfel destul de dificil să-i găsești în toată existența ei momente de liniște, de inactivitate.

  • În tragedia greacă, un univers ordonat este întotdeauna o virtute. Este opus haosului. Lumea modernă a pierdut această sensibilitate pe fondul monstruoaselor pervertiri ale ordinii pe care le-au impus elitele globaliste de azi. ordinea nu înseamnă tiranie și nici dictatură. Dar haosul este modul cel mai eficace de a controla popoarele, de a le subjuga, de a le jefui resursele. Statele Unite, CIA sunt experte în așa ceva. Oriunde au intervenit s-a produs haos și au lăsat în urma lor dezastru. Multe din țările Americii Latine și ale Orientului Mijlociu pot confirma acest fapt. În 1957, în Venezuela, coloana președintelui american a fost atacată de demonstranți care strigau ,,Cară-te de aici, Nixon! Afară, câine! Nu vom uita Guatemala!" Oare ce vor striga azi, numele cui va fi rostit?

Recent Posts

Vučić: Serbia intenționează să își păstreze neutralitatea și să nu adere la NATO

Serbia menține relații cu statele membre NATO, dar intenționează să își păstreze neutralitatea și nu…

13 ore ago

Zaharova, răspuns la amenințările Suediei la adresa Rusiei

Fostul premier al Suediei, Magdalena Andersson, membră a parlamentului țării, nu are dreptul să emită…

13 ore ago

Ce se ascunde în spatele mesajului noului Khamenei

Într-un comentariu postat pe pagina sa de pe rețeaua Telegram, politologul Serghei Markov, face o…

17 ore ago

Expert: „ONU merge pe calea Ligii Națiunilor și repetă toate greșelile ei. Odată, acest lucru a dus la Al Doilea Război Mondial”

Politologul și jurnalistul Armen Gasparian a relatat într-un dialog cu jurnaliștii publicației Lomovka ce se…

18 ore ago

Presa: Europa a convins Kievul să mai lupte doi ani și să uite de alegeri

După cum informează ziarul Ukrainskaia Pravda, care citează o sursă din partidul de guvernământ Slujitorul…

18 ore ago

Donețk: Un nou atac al ucrainenilor. Au murit opt medici

Pe 10 martie, Forțele Armate ale Ucrainei au atacat, în jurul orei 3:40 (ora Moscovei),…

22 de ore ago
# #