Categories: MilitarRusia si lumea

Unde se afla Zelenski în timpul atacului cu racheta Oreșnik

În timpul atacului lansat cu racheta balistică Oreșnik asupra teritoriului Ucrainei (regiunea Lvov – n.r.), președintele țării, Volodimir Zelenski, se ascundea într-unul dintre punctele strategice de comandă, capabile să reziste loviturilor cu muniție nucleară, a scris, pe canalul său de pe rețeaua Telegram, analistul militar Vladislav Șurîghin, informează Lenta.ru.

Potrivit acestuia, liderul ucrainean fusese dinainte informat în legătură cu atacul ce se pregătea, deoarece, cu trei zile în urmă, Rusia avertizare Statele Unite că de la poligonul Kapustin Iar (Regiunea Astrahani) va fi efectuată lansarea unei rachete balistice.

După cum susține expertul, Washingtonul a pus imediat în temă Kievul. „Potrivit informațiilor noastre, la 9 iunuarie, imediat după lansarea rachetei și stabilirea traiectoriei de zbor a acesteia, Zelenski a fost înștiințat de partea americană că Oreșnik a luat startul și a fost pus în aplicare planul de protecție a președintelui”, a detaliat analistul militar.

Comentând, anterior, atacul cu racheta Oreșnik, Zelenski a cerut aliaților occidentali mijloace pentru apărarea antiaeriană. Potrivit spuselor sale, acest atac reamintește cât se poate de puternic tuturor partenerilor Kievului că „susținerea apărării antiaeriene a Ucrainei reprezintă o prioritate permanentă”.

Owner

View Comments

  • Zelenski s-a aflat unde nu trebuia să fie. Locul lui este în arest, în ținutul urșilor polari. Zelenski nu mai este președintele Ucrainei din 2024, când i-a expirat mandatul Prin urmare, este un impostor. Cu tupeul care îl caracterizează, a înaintat azi parlamentului țării două proiecte de lege care prelungesc legea marțială și mobiizarea militară generală pentru încă 90 de zile. Zelenski se folosește de prelungirea legii marțiale, care interzice alegerile naționale, pentru a rămâne la putere, deși mandatul său de președinte a expirat. În decembrie 2025 el a susținut că ar fi dispus să organizeze alegeri în 60 până la 90 de zile, dar se dovedește că a mințit. Trump îl numise ,,dictator fără alegeri." Zelenski este doar un impostor pușcăriabil. Până când crede el că se poate ascunde?

Recent Posts

Comisia Europeană a anunțat crearea unei alianțe cu Ucraina în domeniul dronelor

Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…

4 minute ago

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

28 de minute ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

10 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

22 de ore ago

Expert: De unde are Ucraina sute de drone pentru atacuri zilnice asupra Rusiei

Ucraina poate folosi zilnic sute de drone pentru a ataca obiective din Rusia pentru că…

o zi ago

Politico: Politicienii europeni se tem de un atac al Rusiei în următorii doi ani

Politicienii și militarii europeni se tem că Moscova ar putea profita de perioada de tranziție…

o zi ago