Expert: Trump nu-i va asculta pe liderii europeni

Mass-media occidentale au anunțat că primii militari europeni au ajuns în Groenlanda. Contactat de publicația Lomovka, de pe rețeaua Telegram, expertul militar Aleksandr Stepanov a comentat această informație.

”Trimiterea de militari europeni reprezintă o tentativă destul de jalnică de a demonstra prezența militară a Europei în Groenlanda. În realitate, este o acțiune de imagine, nu va duce la vreun rezultat. Ba dimpotrivă, există un grad ridicat de probabilitate ca ea să antreneze o reacție inversă, destul de negativă, atât din partea Departamentului de Stat, cât și din partea administrației Trump în ansamblul ei.

Observăm o scindare a agendei euroatlantice, până nu de mult solidară. Linia urmată de Washington este orientată înainte de toate spre relațiile cu Uniunea Europeană după principiul vasalității, iar Trump nu are de gând să asculte opiniile unora dintre liderii europeni, luați separat. Prioritar, administrația Trump transpune în practică, prin instrumentele sale de politică externă, obiective de promovare a intereselor sectorului corporativ — atât ale complexului energetic, cât și ale acelor structuri industriale ce sunt implicate în exploatarea resurselor naturale, în special a metalelor rare. Iar din acest punct de vedere Groenlanda reprezintă, după cum știm, un interes extrem de mare. Acolo sunt prezente toate cele 17 metale rare grele și ușoare. Anumite regiuni au fost deja prospectate, inclusiv de Serviciul Geologic al SUA, în special în sudul și vestul Groenlandei. Au fost deja calculate și investițiile necesare pentru corporațiile americane în vederea exploatării ulterioare a acestor zăcăminte. De aceea, Groenlanda va fi inevitabil plasată sub control extern din partea Washingtonului, inclusiv prin utilizarea instrumentelor de presiune de forță.

Însă, după cum înțelegem, este foarte posibil ca acea mică populație care locuiește pe respectiva insulă să fie dispusă, în condițiile unei politici adecvate de stimulare financiară, să treacă sub administrația SUA. Sunt convins că jurisdicția Washingtonului va fi instituită pentru a asigura garanții de securitate pentru investițiile sectorului corporativ american.

Concluzia cheie: solidaritatea euroatlantică a decedat în primul rând din cauza politicii promovate de Washington și de administrația echipei lui Trump, politică orientată exclusiv spre realizarea obiectivelor economice externe și de politică externă, în vederea obținerii cel puțin a dominației în Emisfera de Vest, cu pretenții de hegemonie globală și de reprimare a ambițiilor Chinei. Este o strategie pe termen lung de securitate națională și de politică externă, articulată atât din perspectiva lui Trump și Rubio, cât și fixată doctrinar pe linia Departamentului de Stat și a Ministerului Războiului al SUA”, a comentat Aleksandr Stepanov.

Owner

View Comments

  • Asistăm la ,,războiul de indepedență" a Statelor Unite față de Europa, dar și viceversa. Numai că în urma acestui ,,război", tot SUA vor ieși învingătoare. Pentru că politica anti-Trump, anti-Putin și anti-Xi promovată și susținută de UE nu are cum să-i fie de folos Europei. Iar despre majoritatea liderilor europeni nu am cuvinte de laudă sau de apreciere. Deci, cum ar putea Trump să-i asculte, el care îi cunoaște mai bine? Ordinea mondială care a funcționat din 1945 s-a sfârșit. Se redesenează granițele și se restabilesc zonele de influență între cele trei mari puteri mondiale: Rusia, SUA și China. Că vrem sau nu vrem, are loc schimbarea echilibrelor geo-strategice și politice. Europa nu mai este o putere globală, de aceea părerile ei nu contează. UE au adus-o în această situație. Majoritatea liderilor europeni sunt incompetenți. Înainte de a fi președinte, Trump este un om de afaceri. Și este unul cinic și feroce. Acționează după principiul dolarului, al intereselor și dreptului internațional care e făcut să-i folosească doar Americii.

Recent Posts

Europa a stabilit un record la achizițiile de gaz rusesc

În prima jumătate a acestui an, țările europene au stabilit un record la importul de…

7 ore ago

FSB a dejucat atacuri ucrainene cu roiuri de drone asupra unor aerodromuri militare din Rusia

Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a anunțat că a prevenit pregătirea unor atacuri…

7 ore ago

Putin a recunoscut: Atacurile ucrainene au creat probleme pe linia de aprovizionare cu produse petroliere în Rusia

Președintele Vladimir Putin a declarat că atacurile ucrainene generează „anumite probleme cu produsele petroliere” în…

8 ore ago

Bulgaria nu va participa la „coaliția doritorilor”, a declarat prim-ministrul țării, Rumen Radev

„Nu participăm la o alianță care insistă asupra continuării ajutorului financiar și militar acordat Ucrainei”,…

8 ore ago

Excedentul balanței comerciale externe a Rusiei a crescut cu 9,44%

În primele cinci luni ale acestui an, adică în perioada ianuarie–mai, excedentul balanței comerciale a…

9 ore ago

Cei care vor ajunge târziu pe Lună vor găsi doar zone puțin potrivite pentru colonizare

Colonizarea Lunii nu se reduce la simbolism politic. Problema principală o reprezintă amplasarea stațiilor locuibile,…

11 ore ago