
Centrala Nucleară Kursk-2/ Foto: rg.ru
Conform schemei generale de amplasare a obiectivelor energetice, document aprobat de Guvernul Federației Ruse, în Rusia urmează să fie construite, până în anul 2042, alte 38 de noi unități energetice, cu o capacitate totală de aproape 30 GW.
Prin urmare, alte șapte regiuni vor dispune de energie nucleară, a anunțat directorul general al Rosatom, Aleksei Lihaciov, la o întâlnire cu premierul Mihail Mișustin, citat de publicația Ranișe vseh.
După cum a precizat Lihaciov, până în prezent au fost stabilite 18 platforme pentru construcții, pe 9 dintre ele fiind deja demarate lucrările corespunzătoare.
Directorul general al Rosatom a menționat, totodată, că o atenție deosebită este acordată Centralei Nucleare Kursk-2, unde sunt în curs de desfășurare lucrări de construcție a unei platforme suplimentare pentru reactoarele trei și patru. Punerea centralei în exploatare experimental-industrială este planificată pentru anul 2026.
Procuratura Generală a Federației Ruse a decis extrădarea în România a cetățeanului român Vasile Rodideal,…
Ambasadorii Marii Britanii și Franței în Rusia, Nigel Casey și Nicolas de Rivière, au fost…
Reprezentantul permanent al Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a declarat că Statele Unite nu dispun…
Președintele României, Nicușor Dan, și liderul de la Kiev, Volorimir Zelenski, au încheiat un acord…
Dacă este să dăm crezare declarațiilor ce se fac auzite la Washington, Iranul a început…
Serbia menține relații cu statele membre NATO, dar intenționează să își păstreze neutralitatea și nu…