
Serghei Kirienko/ Foto/ GLP/ smotrim.ru
Serviciul de mesagerie MAX a devenit un motiv de mândrie, consideră adjunctul șefului Administrației Prezidențiale a Rusiei, Serghei Kirienko. Potrivit acestuia, apariția unor astfel de servicii deschide pentru cetățenii ruși o serie întreagă de oportunități suplimentare, relatează Smotrim.ru.
Kirienko a precizat că serviciul este deja utilizat de 89 de milioane de persoane.
„Apropo, MAX a intrat în primele cele cinci servicii de mesagerie cu cel mai rapid ritm de dezvoltare din lume, nu din Rusia, ci din lume”, a adăugat el în cadrul sesiunii plenare „15 ani de evoluție a centrelor «Gosuslughi» [Servicii publice – n.r.]”, desfășurată la centrul de congrese al Centrului Internațional de Comerț.
În lume, doar trei țări dețin pe deplin suveranitate digitală. Până acum au fost Statele Unite și China, iar acum li s-a alăturat și Rusia.
„Țările care dețin arme nucleare sunt mult mai numeroase”, a comparat Kirienko.
Kirienko a participat la al IX-lea Forum Panrus al centrelor multifuncționale de servicii publice și municipale, găzduit, în perioada 28–30 ianuarie, de Centrul Internațional de Comerț. El a subliniat noua cultură a serviciilor guvernamentale și, ca exemplu, a menționat posibilitatea de a te programa la medic prin intermediul mesagerului sau opțiunea de a-ți confirma vârsta și identitatea într-un magazin cu ajutorul MAX.
Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…
La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…
„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…
Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…
Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…