Deputații ruși cer să fie atinse obiectivele operațiunii militare speciale

Deputații Dumei de Stat a Rusiei au propus să fie folosite „arme de represalii” mai puternice și insistă asupra atingerii obiectivelor operațiunii militare speciale din Ucraina, a anunțat președintele Camerei inferioare a Parlamentului rus, Veaceslav Volodin, într-o postare pe canalul său de pe rețeaua Telegram, scrie cotidianul Izvestia.

„Deputații Dumei de Stat insistă asupra folosirii unor arme mai puternice — «arme de represalii». Și asupra atingerii obiectivelor operațiunii militare speciale”, a scris Volodin.

Potrivit estimărilor sale, pentru autoritățile ucrainene, singura cale este respectarea acordurilor obținute la summitul Rusia–SUA de la Anchorage. Dar, prin declarațiile lui, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, „creează noi probleme” pentru cetățeniei propriei țări.

Pe 30 ianuarie, Zelenski a declarat că nu este pregătit pentru compromisuri și că, fără luptă, nu va ceda Donbasul și Centrala Nucleară de la Zaporojie. Conform spuselor sale, partea americană propune o soluție de compromis sub forma unei zone economice libere.

În aceeași zi, reprezentantul oficial al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia ține cont de declarațiile lui Zelenski privind lipsa lui de disponibilitate pentru compromis. În plus, Peskov s-a întrebat dacă acest lucru înseamnă că regimul de la Kiev intenționează să atace Centrala Nucleară cu scopul de a o prelua.

Owner

View Comments

  • Deputații Dumei de Stat au dreptate prin ceea ce au propus. Prea multă răbdare uneori strică. O luptă purtată cu mănuși de catifea nu mai este potrivită momentului actual. Aveți cu ce, aveți cu cine, mai trebuie doar să acționați. Succes!

Recent Posts

Prin uciderea lui Larijani, Israelul a expus SUA

Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…

32 de minute ago

Arheolog rus, reținut în Polonia la cererea Ucrainei

La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…

o oră ago

Patrușev: Rusia nu câștigă de pe urma conflictului din Orientul Mijlociu

„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…

2 ore ago

Peskov, despre participarea Europei la negocierile privind Ucraina

Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…

4 ore ago

FBI-ul a deschis o anchetă împotriva unui fost înalt funcționar în urma „adevărului incomod” despre Iran

Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…

4 ore ago

„Militarii sunt șocați”: Zelenski, suspectat de înaltă trădare

Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…

5 ore ago
# #