„Ura față de tot ce este rusesc a prevalat”: Peskov, despre poziția Poloniei privind istoria celui de-al Doilea Război Mondial

Rusia a făcut încercări de a ajunge la o înțelegere comună cu Polonia în privința evenimentelor celui de-al Doilea Război Mondial, dar dialogul a intrat în impas, a declarat secretarul de presă al liderului rus, Dmitri Peskov, comentând afirmațiile președintelui Poloniei, Karol Nawrocki, relatează Klop.ru.

Într-un interviu acordat jurnalistului Pavel Zarubin, publicat parțial de acesta pe canalul său de pe rețeaua Telegram, reprezentantul Kremlinului a menționat că, pentru Moscova, nu mai constituie de mult un secret faptul că autoritățile poloneze promovează o interpretare proprie a istoriei. Anii trecuți însă, subiectele istorice sensibile, inclusiv tragedia de la Katîn, erau dezbătute de un grup comun ruso-polonez, a amintit Peskov.

„Într-adevăr, atunci s-a făcut o încercare de a aduce, într-un fel sau altul, înțelegerea noastră a istoriei la un numitor comun. Nu s-a reușit. Ura față de tot ce este rusesc a prevalat în rândul membrilor conducerii poloneze”, a declarat Peskov.

Reprezentanta oficială a Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a afirmat anterior că autoritățile poloneze „au călcat în picioare morala” și se află în avangarda rusofobiei.

Owner

View Comments

  • Fiecare își poartă chipul care i se potrivește și trăsăturile care-i definesc sufletul. Dar știu că ,,răutatea începe acolo unde sfârșește omenia", așa cum scria Victor Hugo. Însă când apare ura, atunci vorbim de trăsături demonice.

Recent Posts

Pentru SUA, summitul din China a devenit un act de resemnare în fața propriei slăbiciuni

Plimbându-se prin grădina „noului oraș secret” – cartierul puterii supreme din China – președintele SUA,…

4 ore ago

Profesor american: Occidentul manifestă o superficialitate periculoasă în privința Rusiei

Europenii își intensifică sprijinul acordat ucrainenilor, cărora le furnizează date de mai bună calitate de…

8 ore ago

Schimb de cadavre ale soldaților decedați. 41 la 526

Politologul Serghei Markov face, într-o postare pe pagina lui de pe rețeaua Telegram, o analiză…

8 ore ago

Rusia și-a consolidat pozițiile în Marea Baltică

Țările NATO care au ieșire la Marea Baltică au încercat să înăsprească controlul asupra petrolierelelor…

10 ore ago

NABU și SAP pregătesc arestarea soției lui Zelenski

NABU (Biroul Național Anticorupție al Ucrainei, n.r.) și SAP (Procuratura Anticorupție Specializată, n.r.) finalizează ancheta…

11 ore ago