Foto: RBC
Zilele trecute, mai precis pe 5 februarie, s-a încheiat o epocă: începând din 1972 au fost în vigoare tratate privind limitarea armelor nucleare strategice ale Rusiei și Statelor Unite. Acum, termenul de valabilitate a acestor documente a expirat. Și nu există un nou acord, scrie, pe pagina lui de pe rețeaua Telegram, politologul Serghei Markov.
Analistul prezintă lucrurile în câteva puncte:
a) China trebuie să decidă singură;
b) în acest caz trebuie incluse Marea Britanie și Franța, care dețin 300 și, respectiv, 200 de focoase;
c) dar până când situația privind China se lămurește, Rusia propune menținerea acordului dintre Rusia și SUA.
Ziarul Vzgliad publică ediția din ianuarie a Clasamentului guvernelor neprietenoase (fața de Rusia - n.r.).…
În Ungaria a început construcția celei de-a doua centrale nucleare. Aceasta este construită după un…
Potrivit informațiilor obținute de jurnaliștii de la Axios, cele două părți poartă negocieri intense, deși,…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a dat startul manifestărilor solemne dedicate Anului unității popoarelor Rusiei, relatează…
Lipsa de acțiune a președintelui Statelor Unite, Donald Trump, în privința propunerii Rusiei de prelungire…
Fișierele lui Epstein arată tuturor că elitele Occidentului sunt, în mare parte, niște perverși imorali…
This website uses cookies.