Foto: Lomovka/ Telegram
În ianuarie, premierul Italiei, Giorgia Meloni, a îndemnat Europa să înceapă să discute cu Rusia pe tema Ucrainei și s-a pronunțat în favoarea numirii unui trimis special al UE pentru soluționarea conflictului ucrainean, scrie publicația Lomovka pe pagina ei de pe rețeaua Telegram.
”Din câte știm, o astfel de idee chiar a bântuit mințile unora dintre diplomații italieni de rang înalt în urmă cu patru ani. Din păcate însă, momentul a fost ratat. Politica nechibzuită a UE și a NATO de susținere a regimului criminal al lui Zelenski și de purtare a unui război hibrid împotriva noastră a eșuat. Iar acum, încercările acestor structuri de a se vârâ în procesul de negocieri privind Ucraina, așa cum ne-am convins nu o dată, au drept scop doar sabotarea acestuia, și nu căutarea unor soluții reciproc acceptabile”, a declarat ambasadorul Federației Ruse la Roma, Aleksei Paramonov.
Potrivit spuselor sale, declarația lui Meloni privind necesitatea unui dialog cu Rusia înseamnă prea puțin, deși are o conotație pozitivă.
”În opinia mea, ar fi fost mult mai bine dacă cineva din conducerea Italiei, având competențele corespunzătoare, ar fi lansat, pe canalele diplomatice care există, slavă Domnului, cu propunerea de a începe un dialog pe unele sau altele dintre chestiunile de actualitate. Sunt convins că, la Moscova, un asemenea pas ar fi fost apreciat la adevărata lui valoare și primit cu bunăvoință”, a spus ambasadorul.
Richard Moore, pe atunci șef al serviciilor secrete britanice de externe, MI6, a fost de…
78% dintre ruși au încredere în președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, iar 80% dintre respondenți…
Expertul american în relații internaționale Gilbert Doctorow a declarat că, odată ajunse la Nipru, trupele…
Se poate constata că autoritățile de la Kiev și Europa aproape că și-au atins scopul,…
La 11 februarie 2026, la Ambasada Rusiei la București a avut loc o recepție cu…
Rusia evaluează lipsa oricărei reacții din partea țărilor occidentale la atentatul împotriva general-locotenentului Vladimir Alekseev…
This website uses cookies.
View Comments
Și Macron e agitat în această privință. Le-a propus mai multor colegi europeni să se pregătească pentru reluarea dialogului cu Rusia. Dar atâta timp cât el consideră că este necesar ca ,,Europa să se așeze la masa negocierilor cât mai curând posibil pentru a realiza pacea și a proteja interesele Ucrainei", nu știu despre ce ,,pace" vorbește și ce fel de dialog își închipuie că va avea loc cu partea rusă. Mi se pare că este, din start, un dialog condiționat. Iar în acest caz cred că va rămâne la stadiul de monolog european. Strategia europeană de a se sui pe gard și a trâmbița despre viitoare dialoguri și negocieri cu Rusia este doar un ,,cucurigu" anemic și nu se încadrează deloc la capitolul diplomație. Într-un interviu acordat postului de televiziune RT, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a spus: ,,Acum câteva săptămâni, președintele francez Emmanuel Macron a declarat din nou că îl va suna într-o zi pe președintele rus Vladimir Putin. Nu e ceva serios. E diplomație jalnică. Dacă vrei să suni și să vorbești despre ceva serios, atunci sună." Ar fi trei variante pentru care Macron nu sună:
1. Nu are aprobare de la mamițica Ursula;
2. Nu și-a plătit abonamentul la telefon și nu poate suna decât la serviciile de urgență;
3. Se teme de președintele Putin.
Varianta 3 îmi place cel mai mult. Oricum, toți ăștia din coaliția de voință, a celor dispuși și a tot felul de cluburi răsuflate sunt varză!