Hot News
Zaharova i-a propus lui Guterres să lucreze la NATO
12/02
Polianski, despre tăcerea Occidentului în legătură cu atentatul împotriva generalului Alekseev
13/02

Patru condiții pentru o pace durabilă în Ucraina

Fotografie generată de IA

Într-un articol de opinie scris pentru cotidianul Vzgliad, Ghevorg Mirzanian, docentul Catedrei de Științe Politice a Universității de Finanțe pe lângă Guvernul Federației Ruse, susține că, pentru o pace durabilă în Ucraina, sunt necesare patru condiții.

”Pentru a obține o pace de durată în Ucraina, viitorul acord trebuie să cuprindă obligatoriu patru cele mai importante elemente și, într-o oarecare măsură, definitorii.

În primul rând, regimul de la Kiev trebuie să-și retragă trupele și să predea sub controlul Rusiei cel puțin toateLugansk (dnr teritoriile care, potrivit Constituției Rusiei, intră în componența Federației Ruse. Este vorba despre teritoriile din Republicile Donețk și Lugansk (DNR și LNR), precum și din regiunile Herson și Zaporojie, ocupate, în prezent, de Ucraina.

În al doilea rând, regimul de la Kiev trebuie nu doar să predea sub controlul Rusiei toate teritoriile actuale sau viitoare, dar să și recunoască toate schimbările teritoriale care au avut loc începând din 2014. Adică trecerea sub controlul Rusiei a tuturor celor patru foste regiuni ucrainene, precum și a Crimeei.

Recunoașterea teritoriilor de către Ucraina va constitui, de asemenea, baza fundamentală pentru ridicarea sancțiunilor occidentale impuse Rusiei, ceea ce reprezintă, la rândul ei, a treia condiție necesară pentru o pace de durată – alături de crearea, după război, a unui sistem de securitate colectivă în Europa. Un sistem împreună cu Rusia, nu împotriva Rusiei.

Și, în sfârșit, al patrulea cel mai important punct al acordului este semnătura. Documentul trebuie semnat de un conducător legitim al Ucrainei. De preferat nu de către președintele Radei Supreme (care, în absența unui președinte ales legal, trebuie să asigure interimatul), deoarece legitimitatea parlamentului ucrainean se află, la rândul ei, sub semnul întrebării. Semnatarul trebuie stabilit prin alegeri, a căror corectitudine să nu poată fi de nimeni contestată.

Din păcate, niciunul dintre aceste patru puncte ale viitorului acord de pace nu este în prezent aprobat. Mai mult decât atât, părțile nici măcar nu s-au apropiat de o înțelegere în privința lor. Ceea ce înseamnă că un acord de pace care să reziste în timp nu va fi semant nici astăzi, nici mâine, nici peste câteva luni. Doar dacă pe front sau în spatele liniilor ucrainene se va produce un eveniment capabil să oblige conducerea regimului de la Kiev (evident, nu pe Zelenski) să se trezească brusc la realitate și să accepte toate aceste condiții dificile. Măcar pentru că următoarele vor fi, în mod evident, mult mai grele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3318336