Trecerea diplomației la argumente militare – ultimul avertisment pentru inamic

Se poate constata că autoritățile de la Kiev și Europa aproape că și-au atins scopul, iar Washingtonul a primit un ultim avertisment de la Moscova, transmis de ministrul rus al Afacerilor Externe.

Irina ALKSNIS, comentator RIA „Novosti”, pentru Vzgliad

În mare măsură, ideea lui Trump de soluționare pe cale pașnică a conflictului ucrainean era sortită eșecului încă de la început, deoarece structura însăși era în mod evident neviabilă. Până la venirea lui Donald Trump la Casa Albă, Occidentul colectiv ocupa o poziție consolidată anti-rusă. Noul vechiul președinte al SUA a spart această unitate, adoptând o poziție deasupra bătăliei, aceea de moderator și pacificator. O intenție lăudabilă, doar că o astfel de abordare limitează puternic posibilitățile de a influența părțile implicate în conflict, mai ales dacă acestea sunt gata și vor să lupte – iar acesta este exact scenariul actual.

Europa vrea să lupte, deoarece a mizat strategic pe războiul cu Rusia ca modalitate de ieșire din criza sistemică și civilizațională în care se afundă tot mai mult. Regimul de la Kiev vrea să lupte, deoarece este singurul sens al existenței sale și al asigurării bunăstării personale a lui Zelenski și Co. Este de la sine înțeles că nimeni nu-i întreabă pe ucraineni dacă vor să continue să lupte: misiunea lor este să moară de dragul stăpânilor occidentali și a locatarilor de pe strada Bankova (unde se află administrația lui Zelenski – n.r.). Moscova este gata pentru o soluționare, dar ea câștigă pe câmpul de luptă și, ca atare, condiția principală pentru ea este ducerea la îndeplinire a obiectivelor declarate, de la denazificarea Ucrainei până la recunoașterea internațională a noilor regiuni ale Federației Ruse – și nu avem niciun motiv să acceptăm mai puțin.

Pentru a obține, în astfel de condiții, o soluționare, Casa Albă trebuie fie să revină la vechea strategie, care și-a demonstrat deja eșecul, – în speranța iluzorie că totuși va reuși să frângă Rusia într-o confruntare economică și militar-politică directă, fie să exercite o presiune puternică asupra Europei și a Kievului, adoptând, în esență, o poziție pro-rusă, ceea ce pentru Washington este, de asemenea, inacceptabil și imposibil din numeroase motive.

Rezultatul este logic: dacă nu reușești să-ți subordonezi niciuna dintre părțile în conflict, înseamnă că te-au subordonat pe tine. În termeni extrem de duri, Serghei Lavrov a calificat acest lucru drept „violare” a versiunii americane a acordului de pace privind Ucraina de către Kiev și țările europene. Ministrul a confirmat încă o dată că Rusia va obține în orice caz îndeplinirea condițiilor sale – dacă nu pe cale diplomatică, atunci pe cale militară. Când astfel de vorbe vin din partea unui diplomat, mai ales de asemenea nivel, este un indiciu clar că timpul pentru partea adversară se apropie de sfârșit.

Dar poate mai semnificativă este altă declarație a lui Lavrov, făcută în cadrul „orei guvernamentale” din Duma de Stat. El a menționat că „politica externă a Rusiei, care nu este condiționată de cicluri electorale și de preferințe personale, va continua să aibă un caracter previzibil pe termen lung”.

Aluzia este transparentă: este o piatră evidentă aruncată în curtea lui Donald Trump, care se apropie de alegerile intermediare, ale căror rezultate i-ar putea limita libertatea de manevră. Dacă Partidul Republican va suferi o înfrângere, Congresul, controlat de adversarii președintelui, va bloca practic orice decizie a Casei Albe care nu îi convine.

Cu toate acestea, comentariul citat al lui Lavrov are încă un aspect, poate chiar mai important, care ne privește pe noi înșine.

Unul dintre cele mai populare mituri despre Rusia este legat de natura presupus despotică a relațiilor dintre stat și societate – se spune că autoritățile ruse reprimă și subjugă fără milă cetățenii. Într-o anumită măsură, acest mit chiar ne avantajează – tocmai din cauza lui, dușmanii Rusiei și-au zdrobit dinții încercând să-i facă rău. În realitate, lucrurile stau aproape exact invers: poporul este la noi purtător al voinței naționale, iar problemele care au dus la catastrofe au apărut în istoria noastră exact când cei aflați la putere au încetat să mai asculte și să îndeplinească voința poporului.

În urmă cu vreo două săptămâni, agentul străin* „Levada-Center*” a publicat rezultatele unui nou sondaj sociologic dedicat nivelului de susținere a SVO (Operațiunea militară specială – n.r.) în societatea rusă. Nimic ieșit din comun în aceste rezultate, tendințele sunt stabilite de mult timp, iar fluctuațiile sunt nesemnificative. Dar merită să reamintim cât de semnificativ este consensul care s-a format în țară. Aproximativ 75% dintre cetățeni (în ianuarie – 76%) susțin acțiunile forțelor armate ruse, dar, în același timp, peste 60% (în ianuarie – 61%) aprobă negocierile de pace. Dar cel mai interesant este că aproximativ 60% dintre respondenți au respins, întrebați fiind despre măsurile pe care Rusia ar trebui să le ia pentru a ajunge la pace, dacă procesul de negociere se împotmolește, ideea unor concesii suplimentare din partea noastră și consideră că este corect să se intensifice atacurile asupra Ucrainei, inclusiv cu noi tipuri de arme.

Cineva ar putea spune: ei bine, 60% este puțin mai mult de jumătate, adică încă puțin și se va putea vorbi despre o divizare a opiniei publice în două. Dar acel cineva greșește foarte tare. Problema este că 20% dintre respondenți au avut dificultăți în a răspunde la această întrebare – și-i poți înțelege pe acești oameni. Este evident că, în acest caz, trebuie făcută o alegere morală dificilă: distrugerea infrastructurii, inclusiv a celei energetice, afectează nu numai producția și obiectivele militare, dar și calitatea vieții populației civile – în ultimele săptămâni, orașele ucrainene rămase fără electricitate, încălzire și alimentare cu apă au devenit o realitate cotidiană.

În același timp, răspunsul la întrebarea privind starea de spirit a celor 20% de indeciși poate fi găsit în răspunsurile locuitorilor din Moscova (sociologii i-au evidențiat în mod special). În capitală, sprijinul pentru intensificarea atacurilor asupra Ucrainei ajunge la 73% (reamintesc: în Rusia, în ansamblu – 60%), iar indecișii sunt doar 9%. Se spune deseori că Moscova nu este Rusia. Este o foarte mare greșeală. Moscova este Rusia, dar capitala își pune într-adevăr amprenta, făcându-i, printre altele, pe oameni mai direcți și, într-un anumit sens, mai duri. Dacă în regiuni oamenii oscilează mai des între inacceptabilitatea înfrângerii Rusiei și simpatia față de populația civilă a Ucrainei, la Moscova se face mai ușor o alegere deschisă în favoarea victoriei noastre – chiar cu prețul problemelor comunale ale ucrainenilor. În acest caz, tocmai Moscova reprezintă cea mai clară imagine a atitudinii societății ruse în armată, față de conflictul ucrainean și față de negocierile de pace: principalul lucru este victoria noastră!

Așadar, atât în ceea ce privește soluționarea conflictului ucrainean, cât și în cursul acțiunilor militare, autoritățile ruse îndeplinesc literalmente voința poporului nostru, iar calendarul electoral nu are nicio influență asupra evenimentelor. Iar istoria arată că, în astfel de cazuri, Rusia este invincibilă.

Interesele țării vor fi protejate, obiectivele stabilite vor fi atinse, iar în ceea ce privește „teritoriul care se va numi Ucraina sau oarecum altfel” (o altă formulare revelatoare a lui Lavrov), locuitorii săi și-au pus singuri soarta în mâinile străine. S-ar putea sfătui ucrainenii să ia exemplu de la ruși, dar acest sfat nu va fi probabil apreciat.

* Organizație non-profit, inclusă în registrul ONG-urilor care îndeplinesc funcții de agent străin, finanțat din străinătate.