
Pentru prima dată, în ruble s-au efectuat peste jumătate din plățile pentru exporturile rusești
18/02
Konstantin Remciukov: La München au visat să aducă Rusia la epuizare
18/02Geneva, logica Rusiei. De ce Rusia este împotriva unui armistițiu
Delegația rusa la negocierile de la Geneva/ Foto: 1tv.ru
Este întrebarea care se pune în întreaga lume, deoarece există o logică generală a tranziției de la război la pace: mai întâi o încetare a focului, după care o pace permanentă, scrie, pe pagina lui de pe rețeaua Telegram, politologul Serghei Markov.
Iar dacă nu se ajunge la o înțelegere privind o pace absolută, atunci să fie măcar un armistițiu veșnic. Așa au fost oprite multe conflicte, continuă analistul.
În Ucraina însă, subliniază el, această logică nu funcționează. Înainte și Rusia a dorit un armistițiu. Și l-a încheiat de două ori: Minsk 1 și Minsk 2. Dar de ambele dăți, Occidentul a dorit armistițiul doar pentru că Forțele Armate ale Ucrainei erau aproape de înfrângere. Iar Occidentul a folosit, pur și simplu, armistițiul pentru a scoate armata ucraineană din criză, pentru a o reînarma și a relua războiul.
De aceea Rusia nu dorește să intre în capcana în care Occidentul a prins-o deja de două ori. De aceea Rusia este împotriva unui armistițiu. Ea este pentru condiții de pace solide — pentru ca războiul să nu reînceapă.

1 Comment
Rusia s-a fript cu ciorbele de la Minsk. Acum va trebui să sufle și în iaurt. Încredere în Occident? Niciodată!