
Peskov: Chipul Kajei Kallas, dovada unei perioade nu tocmai bune a diplomației europene
20/02
Rusia își va mări parcul de camioane fără pilot
20/02Rusia și China dau peste cap planurile SUA privind Iranul
Foto: TASS
Potrivit mai multor surse, SUA sunt pregătite să lanseze, în cel mai scurt timp, posibile lovituri asupra Iranului. Pentagonul a concentrat în Orientul Mijlociu cele mai mari forțe aeriene de la invazia din Irak din 2003. În Iran au fost emise avertizări în legătură cu riscul unui amplu conflict regional. Experții sunt de părere că planurile SUA ar putea fi influențate de prezența în Strâmtoarea Ormuz a navelor rusești și chineze, care participă la exerciții planificate împreună cu Iranul, scrie cotidianul Vzgliad.
„În primul rând, apare riscul unui atac accidental asupra unei nave militare a Rusiei sau a Chinei. În al doilea rând, Moscova și Beijingul pot strânge informații referitoare la acțiunile grupului american de portavioane de atac și, de asemenea, îi pot avertiza pe iranieni cu privire la declanșarea unui atac, ceea ce ar permite Teheranului să îl respingă cu mai multă eficiență”, explică expertul militar Iuri Liamin.
De altfel, a precizat expertul, schimbul de informații provenite de la serviciile speciale este posibil nu doar în cadrul exercițiilor. „De aici rezultă și a treia cauză care poate «complica» planurile Pentagonului: dacă informațiile sunt transmise în regim operativ, ele pot fi folosite drept indicație a țintelor pentru rachetele antinavă iraniene, de exemplu. Dar pentru așa ceva este nevoie de un nivel ridicat de coordonare și de decizie politică”, a adăugat Liamin.
„Desfășurarea de exerciții este un gest militaro-politic. Însă amploarea forțelor pe care SUA le-au concentrat deja și planifică să le deplaseze în regiune nu lasă loc de îndoială: asta nu-l va opri pe Trump”, consideră Igor Korotcenko, redactor-șef al revistei Naționalnaia Oborona.
În același timp, subliniază Korotcenko, Donald Trump este nevoit să cântărească riscurile politice. „În cazul în care campania se prelungește, SUA pot suferi pierderi inacceptabile. Un conflict de durată, cu blocarea Strâmtorii Ormuz, lovituri cu rachete iraniene asupra Israelului și asupra bazelor americane — totul va fi folosit împotriva lui Trump în lupta politică internă. Iar pentru el principalul obiectiv este victoria republicanilor la alegerile intermediare pentru Congres”, a concluzionat expertul.

1 Comment
Iranul a transmis secretarului general ONU că va răspunde la orice agresiune militară, chiar dacă nu-și dorește război. Ayatollahul Kamenei a avertizat că Iranul ar putea scufunda portavionul din Golf. Ieri a avut loc un exercițiu naval comun Rusa-Iran în Marea Oman și nordul Oceanului Indian pentru a consolida cooperarea și securitatea maritimă între cele două armate. Forțele Aeriene ale SUA și-au amplasat cel puțin șase avioane de realimentare KC-135 Stratotanker la Aeroportul Sofia din Bulgaria. Nici Netanyahu nu se lasă mai prejos și îl amenință pe ayatollah că va ,,înfrunta un răspuns pe care nici nu și-l poate imagina” dacă atacă Israelul. ,,Omul păcii”, pe numele de scenă Trump, demonstrează că face tot ce dorește în lume dacă cineva nu-i este pe plac. Nici măcar Congresul SUA nu reușește să-i pună frână lui Trump, care a pornit o amplă acțiune militară în Orientul Mijlociu. În Camera Reprezentanților, democrații nu au suficiente voturi, iar mulți republicani se tem să-l contrazică pe Trump. SUA au desfășurat sute de avioane de luptă și două portavioane în zonă, ceea ce arată că un conflict este iminent. Rusia și China sunt alături de Iran și bine fac. Numeroase avioane cargo rusești și chinezești, cu arme și echipamente moderne de apărarea antiaeriană, au aterizat la Teheran. Manevrele militare ale Rusiei și Chinei se desfășoară chiar în apropierea portavionului american USS Lincoln. Acum se află într-un posibil conflict, pe de o parte, Iran, Rusia și China, și SUA și Israel, în tabăra opusă. Ce va ieși de aici, vom vedea. Dacă apucăm să vedem…