Mișustin: Rusia se dezvoltă în pofida „încercărilor din exterior” de a-i pune piedici

Economia Rusiei se dezvoltă în ciuda presiunii tot mai mari a sancțiunilor și a războaielor tarifare, a afirmat Mișustin. Potrivit acestuia, PIB-ul țării a crescut anul trecut cu 1%, relatează cotidianul economic RBC.

Rusia se dezvoltă în pofida presiunilor care vin din afara țării, inclusiv a sancțiunilor occidentale, a declarat premierul Mihail Mișustin adresându-se deputaților Dumei de Stat.

„Rusia continuă să se dezvolte în pofida tuturor încercărilor din exterior de a împiedica o astfel de evoluție. Inclusiv a presiunii tot mai mari a sancțiunilor, a războaielor tarifare și a altor numeroase provocări care amplifică dezechilibrele în comerț și în dezvoltarea economică”, le-a spus el membrilor Camerei Inferioare a Parlamentului rus.

Mișustin a precizat că guvernul pe care îl conduce își îndeplinește sarcinile ținând cont de acești factori și de evaluarea riscurilor aferente. Autoritățile au concentrat resurse asupra priorităților stabilite de președintele Vladimir Putin, au asigurat lansarea rapidă de noi proiecte naționale, dintre care o parte sunt orientate spre leadership tehnologic.

Datorită acestor acțiuni și în pofida situației extrem de dificile, evoluția pozitivă a economiei ruse s-a menținut, consideră Mișustin. Produsul intern brut al Rusiei a crescut anul trecut cu 1%, iar în ultimii trei ani creșterea a depășit 10%, ceea ce corespunde nivelului global, a explicat premierul. Iar aceste rezultate, a adăugat el, au fost obținute în condițiile intensificării „provocărilor externe dificile, pe care le știți bine”.

RBC menționează că, după ședința din decembrie a Consiliului pentru Dezvoltare Strategică și Proiecte Naționale, Putin a dispus, pentru anul în curs, restabilirea ritmului de creștere economică „ținând cont de necesitatea menținerii ratei inflației la sfârșitul anului 2026 în limitele ce corespund prognozei Băncii Rusiei (4–5%)”.

Creșterea economiei Rusiei până în 2027 va reveni la 1–1,5% după o creștere a PIB-ului de aproximativ 0,8% în 2025 și o creștere estimată la 0,8–1,4% în 2026, potrivit prognozei AKRA, consultată de RBC.

Kremlinul consideră sancțiunile occidentale drept ilegale și că Rusia și-a format o imunitate față de măsurile restrictive.

Owner

View Comments

Recent Posts

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

8 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

19 ore ago

Expert: De unde are Ucraina sute de drone pentru atacuri zilnice asupra Rusiei

Ucraina poate folosi zilnic sute de drone pentru a ataca obiective din Rusia pentru că…

o zi ago

Politico: Politicienii europeni se tem de un atac al Rusiei în următorii doi ani

Politicienii și militarii europeni se tem că Moscova ar putea profita de perioada de tranziție…

o zi ago

MAE rus, despre cetățenia copiilor diplomaților ruși care se nasc în SUA

Ministerul Afacerilor Externe s-a pronunțat categoric împotriva ideii de a impune cetățenie americană copiilor care…

o zi ago

Analist: Armistițiu, 8 și 9 mai: O decizie foarte neașteptată și foarte puternică!

Într-un comentariu postat pe pagina sa de pe rețeaua Telegram, politologul Serghei Markov face o…

o zi ago