Maria Zaharova, despre noul inamic al regimului de la Kiev

Pe lângă biserică și istorie, marele inamic al regimului de la Kiev și al susținătorilor acestuia a devenit limba rusă, a declarat reprezentanta oficială a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova.

Adresându-se presei, purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse a subliniat că un număr atât de mare de interdicții introduse prin lege împotriva limbii ruse nu există nicăieri în lume. Limba rusă este interzisă în știință, cultură, educație, publicitate și în sectorul serviciilor.

Dar acest lucru nu ajută, a subliniat Zaharova în declarația postată pe canalul ei de pe rețeaua Telegram. În Ucraina, oamenii continuă să gândească și să vorbească în această limbă.

Ce le va mai poate face regimul de la Kiev? Le va tăia capetele pentru a nu îndrăzni să rostească fraze în rusă și să gândească în această limbă? Ce urmează? Vor introduce și mai multe interdicții?

Dar toate aceste interdicții nu vor funcționa, pentru că niciodată în istoria omenirii asemenea măsuri nu i-au ajutat pe acei ticăloși care propovăduiesc o asemenea logică misantropă.

După cum a anunțat ministrul Culturii al Ucrainei, Berejnaia, Comitetul de Stat pentru Televiziune și Radiodifuziune lucrează la un proiect de hotărâre privind elaborarea unui mecanism de scoatere din circulație a cărților în limba rusă.

Ce urmează? Să ne așteptăm la ruguri?!

Se planifică, de asemenea, interzicerea tipăririi și distribuirii literaturii ruse și în limba rusă. Comentând această inițiativă, deputata Radei Supreme, Solomia Bobrovska, a declarat: „La fel ca biserica rusă, literatura rusă trebuie să dispară din spațiul cultural ucrainean.”

Este doar interesant: îl vor interzice și pe Gogol în limba rusă? Sau îl vor rescrie în ucraineană și le vor spune generațiilor viitoare că el (care nu scria decât rusește), de fapt, nici nu cunoștea limba rusă?

Și după toate astea, ni se spune în Occident că în Ucraina nu există nazism!?

Logica perversă a neonaziștilor, care conduc lupta împotriva a tot ceea ce este rusesc, nu cunoaște limite. Săptămâna trecută, Onistrat, un ofițer al Forțelor Armate ale Ucrainei, care susține vederi neonaziste, a declarat că „războiul se va încheia imediat ce veți înceta să vorbiți în rusă”.

Adică, dacă pentru un om limba rusă este maternă, atunci ea trebuie neapărat să moară?! Numai așa această frază devine clară. Rezultă că, conform acestei logici, războiul se va încheia atunci când toți vor muri în Ucraina? Monstruoase declarații…

Afirmația lui Onistrat și-a găsit ecou la ministrul Educației, Oksen Lisovîi, care, nici mai mult, nici mai puțin, a acuzat limba rusă de atacuri cu rachete, afirmând că „dacă la un om nu se corelează sosirea rachetei cu limba rusă, atunci el are anumite probleme cu relația cauză-efect”.

În același timp, însuși Zelenski gândește și vorbește în rusă…

Logica aici este una singură – ura față de oameni, a concluzionat Maria Zaharova în declarația ei de presă.

Owner

View Comments

  • Jidanul zdrelinsky face ce stie mai bine: sa distruga tot si dupa el potopul.
    Imi este greu sa cred ca daca se va refugia in Israel va trai mult, posibil sa aiba soarta lui epstein.

  • Pentru ca pigmeii de la Kiev, plini de ură și lipsiți de inteligență, să poată interzice limba rusă, literatura rusă, în general cultura rusă, ar trebui să-i determine pe oameni să nu mai vorbească, să nu mai citească, să nu mai audieze nimic din tot ce este rusesc. Asta e imposibil! Cultura rusă este răspândită în toată lumea, cum ar putea ei să-i controleze pe toți? Gestul lor criminal se reduce la un grup restrâns de ucraineni, care acceptă sau se preface că acceptă aceste ,,directive." Pot ei controla gândurile sau sentimentele oamenilor? Se amăgesc crezând asta. O mare și valoroasă cultură, cum este cea rusească, nu dispare pentru că așa și-a propus un grup restrâns de inculți isterici de la Kiev.

Recent Posts

Ambasadorii Marii Britanii și Franței, convocați la MAE după atacul armatei Ucrainei asupra orașului Briansk

Ambasadorii Marii Britanii și Franței în Rusia, Nigel Casey și Nicolas de Rivière, au fost…

o oră ago

Nebenzia: „Blitzkrieg-ul” SUA împotriva Iranului a eșuat

Reprezentantul permanent al Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a declarat că Statele Unite nu dispun…

2 ore ago

Kievul și Bucureștiul au discutat soarta Transnistriei pe la spatele Moldovei

Președintele României, Nicușor Dan, și liderul de la Kiev, Volorimir Zelenski, au încheiat un acord…

2 ore ago

Blocarea Strâmtorii Ormuz amenință cu o criză mondială de durată

Dacă este să dăm crezare declarațiilor ce se fac auzite la Washington, Iranul a început…

3 ore ago

Vučić: Serbia intenționează să își păstreze neutralitatea și să nu adere la NATO

Serbia menține relații cu statele membre NATO, dar intenționează să își păstreze neutralitatea și nu…

17 ore ago

Zaharova, răspuns la amenințările Suediei la adresa Rusiei

Fostul premier al Suediei, Magdalena Andersson, membră a parlamentului țării, nu are dreptul să emită…

17 ore ago
# #