Fiodor Lukianov. Sezonul de vânătoare: Aniversarea operațiunii speciale și epoca marii remodelări globale a ordinii mondiale

Fiodor LUKIANOV,
redactor-șef al revistei Rusia în politica globală, (Russia in Global Affairs), președinte al Prezidiului Consiliului pentru Politică Externă și de Apărare al Rusiei, director științific al Clubului Internațional de Dezbateri Valdai

Declanșarea, pe teritoriul Ucrainei a operațiunii militare speciale a Forțelor Armate ale Rusiei, în urmă cu patru ani, a devenit, pentru majoritatea comentatorilor, indiferent de atitudinea lor față de acest eveniment un trăsnet apărut din senin. Pur și simplu nimeni nu se aștepta ca Moscova să facă un pas atât de radical.

Încadrarea retorică a „sfârșitului istoriei” ne-a insuflat ideea că rezolvarea problemelor cu folosirea forței militare este inadmisibilă. Dar când se întâmplă totuși, nu este război, ci instaurarea păcii, intervenție umanitară, apărarea drepturilor omului (se subliniază ce este necesar). Cu alte cuvinte, intervențiile militare sunt legitime pentru a întări regimul internațional existent (ordinea mondială liberală) și, ca atare, sunt posibile doar din partea fondatorilor acestuia, în primul rând SUA.

Acțiunile Rusiei au devenit punct culminant al divergenețor generate de rezultatul Războiului Rece (îndelungata nemulțumire a Moscovei față de politica de extindere a NATO și ignorarea obiecțiilor ei legate de chestiuni strategice). Rusia s-a opus ordinii existente, cerând (așa cum reieșea din memorandumul MAE rus din decembrie 2021) revizuirea principiilor care au stat de facto la baza sistemului de securitate europeană după 1990. A fost și recunoașterea eșecului propriei politici promovate o lungă perioadă de timp: pe cale non-militară nu s-a reușit obținerea respectării intereselor rusești de către partenerii occidentali.

Sub vechiul tip de relații dintre Rusia și Occident s-a tras linie. Iar pentru stabilirea unor relații de alt tip era necesară o revizuire fundamentală a ordinii mondiale, la fel cum relațiile Est–Vest (în sensul Războiului Rece) au fost cele care au determinat întreaga construcție internațională a perioadei anterioare. Dintr-un cumul de motive, Ucraina s-a aflat la intersecția liniilor de forțe globale.

Deocamdată, obiectivele concrete stabilite de Moscova nu au fost atinse, deși operațiunea durează mai mult decât și-ar fi putut imagina cineva în urmă cu patru ani. Într-adevăr, lumea s-a schimbat. Campania rusă nu este cauza schimbărilor, ci catalizatorul ei, pentru că a făcut evidente procese începute de mult. Noua situație internațională pune în fața Rusiei sarcini mult mai ample decât cele ce pot fi rezolvate prin operațiunea militară specială. Iar soluționarea lor va deveni principalul conținut al politicii ruse după încheierea operațiunii speciale.

Ia ce poți

Acțiunile drastice întreprinse de Rusia împotriva hegemonului mondial, puse în aplicare în pofida avertismentelor amenințătoare ale acestuia, au fost pentru mulți un semnal: puterea Occidentului este limitată. Majoritatea țărilor (toate cele care nu sunt legate de SUA prin obligații directe) au evitat să participe la măsurile de pedepsire a Moscovei, dând de înțeles că se vor călăuzi după propriile interese. Pentru Administrația Biden, asta a fost o surpriză neplăcută. A încercat să răspundă prin recrearea schemei Războiului Rece: „lumea liberă” împotriva „barbariei tiranice”. Se avea în vedere că statele care se respectă vor alege prima opțiune, formând o comunitate solidă sub conducerea Washingtonului.

Dar încercarea de a conferi o formulare ideologică a eșuat chiar la nivelul criteriilor. Multe țări de care SUA aveau nevoie nu se încadrau în tabloul „lumii libere” și nici nu doreau să mimeze entuziasmul. Senzația unei crize a puterii globale s-a întărit pe fondul incapacității coaliției occidentale de a forța Rusia să oprească operațiunea specială. Iar în 2023-2024, Moscova a demonstrat că dezvoltarea unor comunități alternative Occidentului, în primul rând BRICS, continuă.

Schimbarea Administrației de la Casa Albă a devenit un moment de cotitură. Ordinea mondială liberală a fost aruncată conștient deoparte ca obstacol în realizarea intereselor naționale americane. Obiectivul dominării SUA nu a dispărut din agendă, dar a fost reformulat în termeni pragmatici: consolidarea bazei materiale a Statelor Unite, capacitatea de a obține de oriunde ce au nevoie.

Administrația Biden a încercat să păstreze cele câștigate de-a lungul deceniilor de ordine liberală. Dar în realitate a pierdut, mai degrabă, teren. Administrația Trump vorbește despre restaurarea unei puteri occidentale deja fără instituții și politețuri. La Conferința de la München din acest an, Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că americanii nu au de gând să fie „observatori politicoși și impasibili ai declinului gestionat al Occidentului”. Scopul SUA este acela de a renaște puterea Occidentului, iar pentru atingerea acestuia nu vor manifesta rețineri. Cu alte cuvinte, conducerea americană a început lupta pentru o nouă împărțire a lumii, cât timp avantajul acumulat încă permite să mizeze pe succese semnificative. Decalajul față de concurenți se reduce, iar timpul trebuie valorificat la maximum.

Va reuși Trump? Nu se știe. Obstacole sunt numeroase, interne și externe. Dar, din bunăvoința lui Trump, sezonul de vânătoare a fost deschis, iar vechiul sistem mondial și-a încetat existența — nimeni nu mai mizează pe restaurarea lui. Exemplul SUA, care extind fără sentimentalisme limitele a ceea ce este permis, este instructiv și pentru alții. În interpretarea lui Trump, multipolaritatea – fiecare ia ce poate — a fost adoptată de toți ca principiu de acțiune.

China, care anul trecut a forțat Casa Albă să dea înapoi în chestiunea taxelor, a simțit cât de puternică a devenit. Israelul își propune ca obiectiv reconfigurarea Orientului Mijlociu ce părea, cu doar câțiva ani în urmă, irealizabil. Puterile regionale din diverse părți ale lumii evaluează dacă sunt suficient de puternice pentru a-și rezolva dur problemele cu vecinii. Cursa pentru minerale de importanță critică și piețe bogate de desfacere se accelerează. În sfera tehnologiilor se duce o luptă pentru a stabili cine va determina viitoarea configurație geo-economică a lumii și pentru participarea la acest proces.

Practic, în toate sferele de activitate umană — de la bioinginerie la știința materialelor, de la politica socială și demografie, la piața muncii și medicină, de la mediu la digitalizare, de la transformările cognitive ale omului la cele ale mașinii — au loc progrese revoluționare. Într-un fel, ele generează sau amplifică schimbări geopolitice, creând un context comun al unei evoluții furtunoase ale schimbărilor multivectoriale.

Așa arată tabloul lumii la patru ani de la începutul operațiunii ruse în Ucraina. Ce înseamnă toate acestea pentru Rusia?

Reconstrucție și accelerare

Luând decizia de a începe operațiunea specială, conducerea rusă considera că, în caz contrar, amenințările la adresa securității și poziției internaționale a Rusiei se vor acutiza rapid până la un nivel intolerabil. Evenimentele ulterioare au și confirmat aceste așteptări, dar au imprimat altă notă.

Criza a evidențiat potențialul de adversitate reciprocă și disponibilitatea partenerilor occidentali, în special europeni, de a rupe relațiile chiar în propriul lor detriment. Un amestec de frică, respingere și stereotipuri formate în alte epoci au demonstrat potențialul conflictual inerent existent în relații și care nu dispăruse nicăieri în perioada în care ele păreau că provin din așteptări principial diferite. S-a confirmat și faptul că pregătirea Ucrainei pentru un conflict militar se derula din plin, iar discuțiile despre o soluționare pe cale pașnică serviseră doar ca paravan. Prin urmare, ipoteza inevitabilității confruntării rămâne, astfel, necontestată.

Există însă și alt aspect — referitor la locul pe arena internațională.

Acum patru ani părea că de acest conflict depinde direcția dezvoltării mondiale. Un punct de vedere care a fost prezent și de partea rusă, deși nu a fost exprimată oficial. În schimb, poziția americană și europeană din 2022 era lipsită de ambiguitate: s-a declanșat bătălia binelul cu răul, în joc fiind viitorul civilizației, căreia i se lansase o provocare.

Schimbarea, sub Trump, a modului de abordare de către SUA a afacerilor globale a afectat și situația ucraineană. În primul rând, anulând elementul ideologic, problema ucraineană a fost retrogradată din categoria conflictelor fatidice și plasată în rândul conflictelor pe care președintele SUA le rezolvă, unul după altul, în mod ”strălucit”. În al doilea rând, a fost redusă la problemă regională, europeană, care, desigur, are însemnătate, dar nu universală. Se poate spune că Washingtonul a plasat această coliziune acolo unde a fost văzută, de la bun început, de majoritatea țărilor lumii: o reglare între puterile occidentale (inclusiv Rusia în acest context) ce clarifică relații rămase până atunci neelucidate.

Modul în care este perceput conflictul în America nu este, desigur, un adevăr suprem, semnificația lui nu este determinată de acest lucru. Însă Statele Unite încă dau tonul la nivel global și este evidentă accelerarea bruscă a tuturor proceselor care nu mai vizează deja demontarea vechiului sistem, ci lupta pentru un loc în cel nou. Schimbările rapide de pretutindeni, inclusiv de-a lungul întregului perimetru al Rusiei, modifică peisajul general.

Destrămarea mozaicului

Pentru Rusia, prioritatea este clară: să obțină încheierea acestei faze a conflictului în condiții acceptabile pentru ea. Rezultatul confruntării este foarte important din diverse motive, dar în primul rând intern. Operațiunea militară specială a devenit atât un test pentru societate și stat, cât și un impuls pentru schimbări, care au început, deși nu se știe încă foarte clar cum și când se vor încheia.

În ceea ce privește poziționarea pe arena internațională, nu se va produce un avans calitativ. El s-ar fi putut întâmpla dacă obiectivele declarate ar fi fost atinse rapid, așa cum fusese planificat în faza pregătitoare. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar în ultimii patru ani, lumea nu a stat pe loc.

Acțiunea de contracarare întreprinsă de principalele țări nu a putut răsturna și opri Rusia. În acest sens, ea a eșuat. În schimb, a reușit să limiteze Moscova la o gamă restrânsă de probleme, în timp ce alte subiecte se dezvoltau, ieșind în prim-plan. Din ele se și alcătuiește reconfigurarea începută după închierea ordinii liberale.

Din cauza concentrării forțate pe Ucraina, Rusia a fost nevoită să cedeze teren pe plan internațional. Lucru valabil și pentru pozițiile pe piețele globale atât a statului, cât și a companiilor private, dar și pentru capacitatea de a exercita influență asupra evenimentelor regionale, inclusiv în zonele imediat învecinate, activizarea actorilor externi în străinătatea aproapiată, necesitatea de a manifesta reținere în privința acțiunilor defavorabile ale țărilor esențiale pentru menținerea echilibrelor comerciale și logistice în fața presiunii sancțiunilor, costurile tot mai mari ale menținerii legăturilor cu partenerii externi și așa mai departe. În fiecare caz concret, fie că este vorba de Karabah, Assad sau activele energetice din Serbia, se poate explica de ce s-a întâmplat așa. Și care sunt premisele obiective. Dar imaginea de ansamblu este clară. Să pretinzi că așa a fost gândit, nu are rost.

De la începutul secolului XXI, prezența Rusiei în lume a fost un mozaic, asamblat cu abilitate de Moscova. Din momentul în care statul și-a refăcut viabilitatea și a putut să se gândească la lumea exterioară, în joc au intrat diferite instrumente. Resursa de influență, în special în raport cu teritoriile adiacente, moștenită din epoca sovietică. Integrarea în sistemul economic global în condiții mai mult sau mai puțin favorabile. Exploatarea greșelilor marilor jucători (în primul rând ale Statelor Unite) și ocuparea unor nișe specifice în diverse părți ale lumii nu au fost sistemice, ci clar direcționate. Per total, s-a creat efectul unei prezențe globale destul de solide. Într-atât de solide, încât atunci când relațiile cu Occidentul s-au răcit vizibil, s-a vorbit cu câtă iscusință și-a întins vicleanul Putin tentaculele peste tot…

Oricât de abilă a fost această politică (vom considera că ea s-a produs cu adevărat ca un curs coerent), diferiții ei piloni au rămas prea dependenți de circumstanțele în schimbare, fiecare în felul său. Cu timpul, influența asupra fostelor republici sovietice a scăzut constant. Sistemul economic global este determinat în totalitate de decizii asupra cărora Rusia are o influență limitată, iar aceste decizii nu sunt determinate exclusiv de considerații economice. Eșecurile americane au deschis oportunități temporare, nu pe termen lung. Regimurile binevoitoare s-au dovedit incapabile să-și rezolve problemele interne.

Toate aceste vulnerabilități s-au manifestat când Rusia s-a concentrat asupra problemei ucrainene. Menținerea status quo-ului a devenit imposibilă și, cel mai probabil, acest lucru era ineviabil în orice scenariu. Deși formele de presiune puteau fi diferite și poate mai puțin dureroase.

Nu vă supărați, ci concentrați-vă

Încheierea actualei bătălii ucrainene va ridica noi probleme în fața Rusiei. Lumea a intrat într-o fază de luptă aprigă pentru poziție și influență. O luptă care se va duce, literalmente, prin toate mijloacele posibile. Reconfigurare globală, în condiții în care nimeni nu are șanse să obțină o victorie decisivă, înseamnă o serie lungă de răsturnări de situație. Reziliența și capacitatea de a-și spori și realiza propriul potențial sunt principalele arme în această fază prelungită.

Prin caracteristicile ei, Rusia este probabil cea mai adaptată pentru acest tip de maraton. În special dacă se ține cont de faptul că, în condițiile unei interdependențe continue și indisolubile, toate țările vor încerca să-și asigure cât mai mult posibil independența și autosuficiența. În acest sens, Rusia are avantaje.

Trecerea generală de la relațiile care te obligă și dorința statelor de a-și extinde sfera de interacțiune ne avantajează.

În prezent, Rusia nu are practic parteneri exclusivi, strâns legați (Republiza Belarus se bucură de un statut special, dar chiar și acolo, dorința de diversificare este incontestabilă). Așadar, Moscova are puțin de pierdut. În schimb, are mult de câștigat de pe urma țărilor care încearcă să-și extindă portofoliul.

Mai ales că presiunea nerușinată a Administrației de la Casa Albă alimentează o dorință tot mai mare de a scăpa de patronul egoist.

Rusia are nevoie de un inventar amănunțit al capacităților sale pentru a crea un set de instrumente cuprinzător și de a formula obiective interconectate – atât interne, cât și externe. În mare măsură, operațiunea militară specială trage linie sub direcțiile politice anterioare – uneori în mod conștient, alteori pentru că așa a ieșit. Dar intensificarea luptei internaționale necesită o concentrare a tuturor resurselor (de la armată, care a dobândit o vastă experiență, până la noi abordări în privința economiei) și obiective bine definite încotro trebuie ele îndreptate. Iar cele mai importante cerințe se referă la calitatea statului în ansamblul lui, la capacitatea lui de a răspunde în mod adecvat la provocările noi care apar constant.

Colapsul vechiului model de comportament rusesc în lume coincide cu dispariția vechiului sistem de coordonate internaționale. Ca întotdeauna, pericolele și oportunitățile se află în același cocktail. Dar proporțiile se pot schimba. Iar acum fiecare este propriul său barman.

Sursa: Revista ”Russia in Global Affairs”