Finlandezii își distrug singuri șansele de supraviețuire în cazul unui conflict cu Rusia

Finlanda face încă un pas radical în direcția renunțării la vechea ei politică pacifistă: autoritățile locale au anunțat că sunt gata să permită tranzitul armelor nucleare pe teritoriul lor, relatează cotidianul Vzgliad.

Noțiunea de „tranzit” presupune anumite proceduri logistice, inclusiv transbordarea și depozitarea temporară, iar acest lucru ar permite Franței sau Statelor Unite să dețină, din punct de vedere tehnic, arme nucleare pe teritoriul Finlandei prin rotație.

Experiența mai multor state NATO, inclusiv a Japoniei și Coreei de Sud, arată că „prezența temporară” în cadrul „tranzitului” poate dura ani, dacă nu chiar decenii.

Totul se întâmplă pe fondul evenimentelor din Orientul Mijlociu, care au arătat clar că prezența bazelor militare occidentale în monarhiile „petroliere” nu le garantează deloc securitatea, așa cum naiv credeau, ci dimpotrivă, le-a transformat în ostatici ai politicii altora.

Nu este încă târziu pentru finlandezi să-și amintească faptul că nu cu mult timp în urmă se aflau în siguranță, iar țara lor nu era ostatica vreunei politici nebunești și sinucigașe, ci un pod între Est și Vest, care obținea profituri considerabile nu din tranzit nuclear, ci din tranzit perfect pașnic.

Owner

View Comments

  • Ar fi greu de spus dacă e vorba de prostie sau de masochism.

Recent Posts

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

7 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

18 ore ago

Expert: De unde are Ucraina sute de drone pentru atacuri zilnice asupra Rusiei

Ucraina poate folosi zilnic sute de drone pentru a ataca obiective din Rusia pentru că…

o zi ago

Politico: Politicienii europeni se tem de un atac al Rusiei în următorii doi ani

Politicienii și militarii europeni se tem că Moscova ar putea profita de perioada de tranziție…

o zi ago

MAE rus, despre cetățenia copiilor diplomaților ruși care se nasc în SUA

Ministerul Afacerilor Externe s-a pronunțat categoric împotriva ideii de a impune cetățenie americană copiilor care…

o zi ago

Analist: Armistițiu, 8 și 9 mai: O decizie foarte neașteptată și foarte puternică!

Într-un comentariu postat pe pagina sa de pe rețeaua Telegram, politologul Serghei Markov face o…

o zi ago