Ministerul Culturii: Refuzul de a restitui „aurul scitic”, o încălcare a principiilor muzeale

Ministerul Culturii din Rusia a declarat că refuzul europenilor de a restitui „aurul scitic” încalcă principiul indivizibilității colecțiilor muzeale, informează agenția Interfax.

„Refuzul de a restitui «comorile Crimeii» încalcă principiul indivizibilității și integrității colecțiilor muzeale”, a declarat reporterilor un reprezentant al serviciul de presă al ministerului.

Potrivit acestuia, Comisia de Investigații a Federației Ruse a deschis anterior un dosar penal privind furtul și nerestituirea valorilor culturale din „colecția Crimeii”.

„La rândul său, Ministerul Culturii din Rusia consideră important de menționat că scopul expoziției internaționale «Crimeea – o insulă de aur la Marea Neagră», organizată la muzee din Bonn (Germania) și Amsterdam (Olanda) în perioada 2013-2014, a fost acela de a prezenta publicului european descoperiri unice scoase la iveală în Peninsula Crimeea în timpul explorării monumentelor antice (…) Cu toate acestea, după încheierea expoziției, obiectele de valoare nu au fost restituite muzeelor care le-au trimis”, a adăugat serviciul de presă.

Expoziția a prezentat piese muzeale din colecțiile a patru muzee: Muzeul-Rezervație Istorică și Arheologică de Stat «Hersonesos Tauric», Muzeul-Rezervație Istorică și Culturală din Crimeea de Est (Rezervație Istorică și Culturală Kerci), Muzeul-Rezervație Istorică, Culturală și Arheologică Bakhchisaray și Muzeul Central din Taurida. Piesele muzeale din colecția Hersonesos Tauric sunt proprietatea Federației Ruse, în timp ce piesele din colecțiile celorlalte trei muzee sunt proprietatea Republicii Crimeea.

După cum a precizat Elena Morozova, directoarea Muzeului-Rezervație Istorică și Arheologică de Stat ”Hersonesos Tauric”, „Cercetătorii rezervației-muzeu au examinat zeci și sute de artefacte antice și au selectat o colecție de 28 de piese unice. Aceste piese sunt monumente ale culturii materiale a anticului Hersonesos, care ne vorbesc despre perioada sa de glorie. (…) Cu toate acestea, niciunul dintre muzeele participante nu și-ar fi putut imagina că obiectele scoase spre expunere vor deveni ostatice politice și nu vor putea să se întoarcă pe pământul crimeean care le-a păstrat timp de multe secole.”

„S-a creat un precedent periculos pentru practica muzeală, punând sub semnul întrebării validitatea practicilor expoziționale internaționale și intermuzeale și însuși principiul indivizibilității și continuității colecțiilor muzeale”, a adăugat Morozova.

În 2013, patru muzee au trimis la Bonn și Amsterdam expoziția ”Aurul scitic” – „Crimeea: O insulă de aur în Marea Neagră”, alcătuită din 2000 de obiecte.

După aderarea Crimeii la Rusia, în cadrul unui referendun, în 2014, s-a pus întrebarea cine ar trebui să restituie colecția. Muzeele din Crimeea au intentat un proces împotriva Muzeului Allard Pierson din Olanda, cerând ca exponatele să fie readuse în peninsulă.

Pe 9 iunie 2023, a fost pronunțată decizia finală: Curtea Supremă din Olanda a susținut deciziile instanțelor anterioare, hotărând ca ”aurul scitic” să fie restituit Ucrainei.

Owner

Recent Posts

Miroșnik: Vorbele lui Trump despre armata Ucrainei au făcut praf auto-PR-ul lui Zelenski

Campania de auto-premărire a lui Volodimir Zelenski s-a prăbușit total după ce președintele Statelor Unite,…

o oră ago

Jocurile Paralimpice 2026: Clasamentul pe medalii la 14 martie

Rusia a câștigat încă o medalie de aur, scrie portalul sport.ru. În Italia continuă să…

7 ore ago

Peskov, despre relaxarea sancțiunilor pentru petrolul rusesc

Fără livrări consistente de petrol rusesc, stabilizarea pieței mondiale este imposibilă, a declarat secretarul de…

7 ore ago

Rusia va extrăda în România unul dintre cei mai căutați infractori

Procuratura Generală a Federației Ruse a decis extrădarea în România a cetățeanului român Vasile Rodideal,…

7 ore ago

Ambasadorii Marii Britanii și Franței, convocați la MAE după atacul armatei Ucrainei asupra orașului Briansk

Ambasadorii Marii Britanii și Franței în Rusia, Nigel Casey și Nicolas de Rivière, au fost…

9 ore ago

Nebenzia: „Blitzkrieg-ul” SUA împotriva Iranului a eșuat

Reprezentantul permanent al Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a declarat că Statele Unite nu dispun…

10 ore ago
# #