Putin a inaugurat noi obiective de infrastructură de transport
01/04
Serghei Lavrov: Videoconferința cu ministrii de Externe ai țărilor arabe din Golful Persic
01/04Ambasadorul Vladimir Lipaev: Nu ne facem iluzii cu privire la îmbunătățirea relațiilor bilaterale
Ambasadorul Federației Ruse în România, Vladimir Lipaev/ Foto: Serviciul de presă al Ambasadei Ruse
Interviu al Ambasadorului Rusiei în România, Vladimir Lipaev, acordat Agenției RIA Novosti (31 martie 2026)
Teze-cheie:
România, în anii celui de-al Doilea Război Mondial, a participat la agresiunea împotriva URSS și, judecând după modul în care sunt prezentate evenimentele acelor ani în manualele de istorie din România, nu a tras concluziile cuvenite.
Astăzi, România a adoptat în mod demonstrativ un curs de confruntare cu Rusia, se poziționează pe deplin de partea regimului de la Kiev, oferindu-i sprijin militar. <…> Este vorba, printre altele, despre combatanți ai grupării extremiste „Romanian Battlegroup Getica”, aflați în cadrul „Legiunii Internaționale” a Ucrainei și al altor formațiuni ale forțelor armate ale Ucrainei. Potrivit presei române, grupul de mercenari activi numără în prezent câteva zeci de persoane.
Dialogul politic dintre țările noastre este înghețat, cooperarea economică este întreruptă, contactele sunt suspendate practic în toate domeniile, cu excepția celor de lucru pe linie diplomatică. Nu ne facem iluzii cu privire la îmbunătățirea relațiilor bilaterale. <…> Normalizarea relațiilor poate fi discutată doar atunci când Bucureștiul va renunța la actualul său curs antirus.
Începând cu anul 2022, autoritățile române, încălcând prevederile Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961, au întreprins o serie de pași menite să creeze în mod deliberat dificultăți pentru funcționarea misiunii noastre diplomatice. <…> Centrul Rus de Știință și Cultură a fost nevoit să-și înceteze activitatea, iar școala de pe lângă Ambasada a fost închisă.
România aspiră la rolul de verigă-cheie a NATO pe flancul său sud-estic, se poziționează drept un aliat fidel al Statelor Unite și un susținător consecvent al unității transatlantice.
În pofida unei situații financiare dificile și a deficitului bugetar, militarizarea țării se desfășoară în plin ritm. <…> Totodată, autoritățile evită să accentueze faptul că aceste tranșe financiare nu reprezintă un ajutor nerambursabil din partea Bruxelles-ului, iar rambursarea lor va reveni generațiilor viitoare de contribuabili români.
Autoritățile țării susțin în mod insistent dislocarea pe teritoriul lor a unor contingente militare străine. Pe lângă americani, aici se află pe bază rotațională militari francezi, germani, belgieni, spanioli și portughezi.
Forțele aeriene ale statelor membre ale alianței patrulează pe rând spațiul aerian de-a lungul frontierei estice și deasupra bazinului Mării Negre. Forțele armate române participă în mod regulat la exerciții de amploare ale aliaților NATO, al căror obiectiv principal este exersarea capacităților de contracarare a unui potențial adversar.
Fiind membră a NATO, România își asumă și toate riscurile asociate acestui statut. Teritoriul său este considerat de alianță drept o zonă „tampon”, precum și un cap de pod pentru lansarea unui eventual atac preventiv și dezarmant asupra Rusiei, urmat de contracararea unui eventual răspuns.
Astăzi, unii „experți” români, nu foarte bine pregătiți, care pretind că cunosc istoria, afirmă că nu a existat nicio ocupație, că R. Moldova ar fi intrat benevol în componența României în baza deciziei Sfatului Țării, adoptată, chipurile, în mod democratic. Nu se menționează faptul că „istorica” ședință a Sfatului Țării din 27 martie (10 aprilie) 1918 s-a desfășurat sub amenințarea armelor (în sens propriu, nu figurat), sub controlul și în prezența militarilor români, iar, în total, șapte membri ai Sfatului care s-au opus au fost împușcați.
Moldovenii nu au uitat crimele comise de autoritățile române atât în perioada primei ocupații din 1918–1940, cât și în cea de-a doua, din 1941–1944. De aceea, ideea unirii cu România nu suscită entuziasm în rândul majorității acestora.
Transformarea R.Moldova într-o colonie, ca în 1918, nu va fi posibilă, vremurile sunt altele. <…> Are loc o românizare treptată a societății moldovenești. Limba moldovenească este înlocuită legislativ cu limba română, în școli se studiază nu istoria moldovenilor, ci a românilor. Sunt create structuri administrative comune, iar în funcții-cheie de stat la Chișinău sunt numiți foști și actuali funcționari români. <…> Proiectul unirii R.Moldova cu România rămâne, ca și în secolul XX, pe agenda politică.
Citiți integral: https://ria.ru/20260331/lipaev-2083964119.html
(Preluat de la pagina de Facebook a Ambasadei Federației Ruse în România)
1 Comment
Personal, înțeleg perfect punctul de vedere al Excelenței Sale! Și dacă ar fi să fac o trecere rapidă prin istoria sec. XX – fără să-mi doresc (din lipsă de timp) să încep cu vremurile lui Dimitrie Cantemir și cu tratatul de la Luțk- se constată că în cadrul relațiilor româno-ruse Moscova NU a fost un hegemon necruțător și un stăpân asupritor, care-și nesocotește sau ignoră partenerii și aliații mai mici, deși își exercită constant reflexele de mare putere. 🙂 După cum nici Bucureștiul nu a fost un subordonat docil ori unul rebel, aflat într-o poziție mereu recalcitrantă și ostilă. În raporturile lor cu România, Stalin, Hrușciov, Brejnev, Gorbaciov și ceilalți lideri sovietici n-au fost niște monștri implacabili și diabolici. Stalin a redat Transilvania României, spunând: „păstrați-vă aurul, aveți nevoie de el” și a redus din obligațiile împovărătoare ale Armistițiului din 1944 și din primul Tratat româno-sovietic, Hrușciov și Brejnev nu au rămas insensibili la inițiative și solicitări de conlucrare și întrajutorare formulate de partea română, Gorbaciov și Ceaușescu au depus eforturi pentru salvarea relațiilor bilaterale (inclusiv economice) într-un moment în care ambele state intraseră într-o perioada de mari dificultăți pe plan intern în țările lor. Și nici Gheorghiu-Dej, Maurer ori Ceaușescu n-au fost negativiști și îndărătnici în tratarea relațiilor cu Moscova. România a fost unul dintre inițiatorii CAER, care a pledat pentru intensificarea colaborării între statele socialiste și-ntre partidele comuniste. Nu întotdeauna, relațiile dintre cele două țări s-au desfășurat într-o atmosfera idilică, fără probleme, asperități, divergente, situații critice. S-au făcut greșeli în modul de abordare și acțiune de ambele părți, în fond, nimeni nu-i perfect. Dar niciodată, dar ABSOLUT niciodată, raporturile politice, diplomatice și economice dintre România și Federația Rusă n-au fost atât de reduse ca-n timpurile actuale!!! Or, acest fapt denotă cât de mult a scăzut CALITATEA politicii în România și MAI ALES cât de împotriva interesului naționale s-au situat clasele conducătoare de după lovitura de stat din ’89.
Doar un exemplu îmi doresc să dau aici, pe scurt: piața rusă este o alternativă DE AUR pentru România, iar recâștigarea ei ar genera o adevărată și reală expansiune economică românească pe plan extern prin dezvoltarea exporturilor românești. Promovarea acestor exporturi ar ajuta la dezvoltarea producției interne, ar duce la creștere economică și la crearea de locuri de muncă. În plan cultural dacă relațiile cu Federația Rusă ar fi existat, cu siguranță, românii n-ar mai fi îmbrățișat hegemonia culturală deținută de neomarxiști, prin transumanism, prin LGBT și prin toate formele diverse și apocaliptice ce se doresc a transforma un întreg glob într-o sodomie continuă și o întreagă planetă într-o promiscuitate perpetuă. Cred că manipularea a fost extrem de fină, deoarece NU a fost distrusă economia și apoi cultura, ci mai întâi cultura și ulterior economia.
Din păcate, România are azi un popor oprimat și depresiv. Asta este definiția. În care destinele sunt distruse, anulate, pentru că tara este foarte prost condusă. Nu-i o scuză, ci o realitate. Dacă începem să căutăm vinovații, vom pierde și mai mult timp și câteva generații. Soluția pentru România ar fi următoarea: legi puține și simple care să sprijine suveranitatea și independența țarii, funcționari morali, devotați care să pună în aplicare aceste legi, taxe și impozite mici pentru ca țara să se dezvolte, o bună cooperare cu vecinii în toate planurile, o politică neagresivă și TOTAL neutră față de războaiele Occidentului, eliminarea bazelor americane cu scuturi cu tot și a ONG-urilor de tot felul, o singură monedă sigură și stabilă – moneda noastră, românească și, în final, o țară curată și îngrijită. Asta-i tot! Asta ar trebui să fie strategia României, nu tot felul de filosofii și povești nemuritoare de adormit copiii șchiopi. Dragostea de Țară, de Neam și de Dumnezeu să fie LEGEA noastră. Dacă NOI nu facem asta în această lume haotică și dementă, ne vom pierde nu doar țara, ci și sufletele. Din păcate, prăpastia dintre politic și cetățeanul de rând este imensă. Iar Excelența Sa știe foarte bine că războaiele (indiferent de tipul lor, că-s militare ori verbale) NU rezolvă cauzele profunde ale tensiunilor, ci doar le amplifică sau le deplasează. România NU mai are conducători capabili care să refacă conexiunile la nivel de state, dar cetățenii mai au o șansă ca ideile preconcepute despre ruși să dispară și punțile de dialog să fie reluate: prostia incomensurabilă și propaganda deșănțată a Bruxellesului. Și explic imediat: dacă Ursula și compania din subordine vor continua să repete formula „sacră” cu „ingerința rusă” se va obține treptat, dar sigur, efectul invers. O mare parte a populației va începe să creadă că Putin nu este adevăratul dușman, iar Rusia nu este adevăratul adversar. Curând, în ciuda sloganului „părinții și bunicii i-au așteptat 50 de ani pe americani”, românul de rând sătul de „prosperitatea” occidentală și de „visul american” va începe să arate cu degetul către inamicii interni și către cei aflați la butoanele birocratice ale UE care l-au falimentat și l-au adus la sapă de lemn. Cam așa va fi!
Concluzia? Răbdare, multă răbdare de ambele părți! Inclusiv din partea Excelenței Sale! Nu văd rostul repetării cu obstinație doar a evenimentelor negative care s-au petrecut între cele două țări. Nimeni nu neagă că relațiile româno-ruse au fost „răsfățate” doar de momente luminoase, ci au fost încărcate mai cu seamă de dramatism și tragedii. E drept, într-o atare situație, gândurile rele sugrumă pe cele bune, dar istoria se mai îndură uneori să dăruiască și reparații. NU putem privi doar la partea goală a paharului, când aceea plină se dovedește a fi mult mai atractivă. Oricum, cei ce se dedică prin profesie ori pasiune cunoașterii și înțelegerii spiritului rus sunt niște temerari. 🙂