Lavrov: Unele țări occidentale „și-au pierdut busola”

În ultimul timp, unele țări occidentale ”și-au pierdut, pur și simplu, busola”, proclamându-și drepturile asupra unor teritorii care nu le aparțin, a declarat ministrul de externe Serghei Lavrov, scrie MK.ru.

„Unele țări și-au pierdut busola și deja își proclamă pe față drepturile asupra unor teritorii, fără a se obosi să confere planurilor lor măcar niște baze juridice”, a spus șeful diplomației Serghei Lavrov, potrivit agenției RIA Novosti.

Lavrov a menționat că astfel de declarații se aud tot mai des în ultimele luni, iar ca exemplu, el a redat afirmațiile politicienilor americani despre situația din Orientul Mijlociu. După cum a amintit ministrul, Secretarul de stat al SUA Marco Rubio a declarat, recent, că încheierea conflictului din Golful Persic ar depinde, chipurile, doar de poziția Iranului în privința Strâmtorii Ormuz, iar președintele Statelor Unite subliniase, cu două zile înainte, că „nu îl interesează dreptul internațional”.

În plus, Lavrov a atras atenția asupra indiciilor conform cărora criza din Golful Persic ar putea degenera într-un conflict mai amplu, pe care unii îl numesc deja „un nou război mondial”. Ministrul a subliniat că situația impune o atenție deosebită, deoarece escaladarea ar putea avea consecințe globale.

Șeful diplomației a mai declarat că SUA și Israelul continuă să întreprindă încercări de a nu permite normalizarea relațiilor dintre Iran și țările arabe din regiune. În opinia sa, scopul acestor eforturi este creșterea presiunii asupra Iranului și provocarea unor tensiuni în cadrul Consiliului de Cooperare al Statelor Arabe din Golf.

Lavrov a adăugat că Occidentul a intrat practic „într-un clinci” cu țările Majorității Globale, care apără principiile egalității și justiției. Potrivit ministrului, ambițiile hegemonice ale Occidentului devin un obstacol în calea adoptării unor decizii colective bazate pe Carta ONU și pe rezultatele celui de-al Doilea Război Mondial.

MK reia, în context, afirmația Secretarului de stat al SUA, Marco Rubio, potrivit căreia atingerea obiectivelor operațiunii împotriva Iranului nu va dura mai mult de câteva săptămâni.

Pe de altă parte, viceministrul rus de Externe, Mihail Galuzin, a afirmat că Occidentul este gata să recurgă la orice demersuri, inclusiv intervenții armate și confirscarea rezervelor valulare ale țărilor ce promovează o politică independentă, pentru a-și menține statutul de hegemon.

Lavrov a mai spus că SUA folosesc lovituri de stat și eliminarea liderilor unor state pentru a controla resursele acestora.

Owner

Recent Posts

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

8 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

19 ore ago

Expert: De unde are Ucraina sute de drone pentru atacuri zilnice asupra Rusiei

Ucraina poate folosi zilnic sute de drone pentru a ataca obiective din Rusia pentru că…

o zi ago

Politico: Politicienii europeni se tem de un atac al Rusiei în următorii doi ani

Politicienii și militarii europeni se tem că Moscova ar putea profita de perioada de tranziție…

o zi ago

MAE rus, despre cetățenia copiilor diplomaților ruși care se nasc în SUA

Ministerul Afacerilor Externe s-a pronunțat categoric împotriva ideii de a impune cetățenie americană copiilor care…

o zi ago

Analist: Armistițiu, 8 și 9 mai: O decizie foarte neașteptată și foarte puternică!

Într-un comentariu postat pe pagina sa de pe rețeaua Telegram, politologul Serghei Markov face o…

o zi ago