Politica

Lavrov: Relațiile dintre Moscova și Beijing, stabilizator al situației mondiale

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a efectuat, începând din 14 aprilie, o vizită de două zile în China. La Beijing, el a avut o întrevedere cu omologul său, Wang Yi, discuțiile fiind urmate de o conferință de presă.

Cotidianul Vedomosti a selectat cele mai importante dintre declarațiile făcute, cu acest prilej, de șeful diplomației de la Moscova.

Relațiile dintre Rusia și China

  • Criza provicată de țările occidentale în diferite părți ale lumii își exercită influența inclusiv asupra relațiilor dintre Rusia și China. Lavrov a subliniat că situația internațională este agravată de evenimentele din Ucraina, America Latină și din Strâmtoarea Ormuz. Acest lucru se reflectă inclusiv asupra legăturilor Rusiei cu alți parteneri din cadrul Organizației de Cooperare de la Shanghai, BRICS și alte uniuni.
  • Cooperarea dintre Moscova și Beijing devine stabilizator pe scena internațională. Șeful diplomației ruse a subliniat că importanța acestor relații crește pentru acele țări care nu vor „nici probleme, nici turbulențe, ci condiții de liniște pentru o dezvoltare sustenabilă”.
  • Relațiile dintre Rusia și China rămân rezistente la șocurile globale datorită interacțiunii dintre președintele Rusiei, Vladimir Putin, și liderul Chinei, Xi Jinping.
  • Vizita lui Putin în China va avea loc în prima jumătate a anului 2026. Lavrov a reamintit că în cele două țări a luat startul al 14-lea an încrucișat, dedicat de această dată educației. Potrivit ministrului, la elaborarea programului vizitei, atenția se va concentra inclusiv pe acest domeniu.

Acțiunile SUA în Iran

  • Administrația președintelui SUA, Donald Trump, continuă să extindă sancțiunile antiruse introduse sub mandatul fostului șef al statului, Joe Biden.
  • În timpul operațiunii militare din Iran, SUA au dorit să pună stăpânire pe petrolul republicii islamice, la fel cum s-a întâmplat în Venezuela. „Acum nimeni nu mai amintește de droguri, acum toți spun: «Drogurile vin din Mexic, dar acolo am ajuns la un acord, iar pe Maduro l-am capturat, așa că petrolul este acum al nostru»”, a amintit Lavrov.
  • Iranul nu ar fi blocat Strâmtoarea Ormuz dacă SUA și Israelul nu ar fi manifestat agresiune față de republică. Statele arabe din Golful Persic înțeleg acest lucru, a subliniat Lavrov. Ministrul a reamintit că blocarea acelei rute maritime afectează nu doar resursele energetice, dar și livrările de alimente și îngrășăminte.
  • Lavrov și-a exprimat speranța că delegația americană care participă la negocieri privind Iranul „va fi realistă” și nu va continua agresiunea neprovocată împotriva Teheranului. El a subliniat că din cauza acțiunilor Washingtonului au de suferit în primul rând aliații SUA din Golful Persic.

Conflictul din Ucraina și țările europene

  • Rusia este gata să continue cu partea americană negocierile în vederea soluționării conflictului din Ucraina. În același timp, acordurile care au fost obținute în Alaska sunt blocate „chiar de elita conducătoare europeană însăși”. Lavrov a precizat că este vorba despre Bruxelles, Paris, Berlin și Londra.
  • Imediat după negocierile din Anchorage, „haita” de state europene s-a năpustit asupra SUA pentru ca Washingtonul să renunțe la propunerile Rusiei.
  • Președintele Franței, Emmanuel Macron, și premierul britanic, Keir Starmer, „sunt entuziasmați de ideea” de a trimite „forțe de stabilizare” în Ucraina. Acest lucru este imposibil fără sprijin tehnologic din partea SUA.
  • Washingtonul încearcă să mute responsabilitatea pentru descurajarea Moscovei pe umerii Europei. Astfel, SUA vor să-și „elibereze mâinile” pe direcția Chinei, ca să spunem lucrurilor pe nume. În acest scop, potrivit lui Lavrov, SUA încurajează crearea unui bloc militar antirus cu participarea Kievului.
  • Uniunea Europeană intenționează să creeze în Serbia o zonă tampon împotriva Rusiei. Șeful diplomației ruse a indicat că Bruxelles-ul cere Belgradului să recunoască independența Kosovo și să se alăture tuturor sancțiunilor antiruse pentru reluarea negocierilor de aderare la UE.

Valeria Hlobîstova

Owner

Recent Posts

Expert militar. „Atacuri masive cu rachete”: Planurile Rusiei pentru deblocarea Mării Negre

Expertul militar Aleksandr Artamonov a dezvăluit care sunt planurile Forțelor Armate ale Rusiei pe timpul…

11 hours ago

Analist: Occidentul are nevoie de Ucraina pentru războaiele de tip nou

Andrei PEZCIKOV Occidentul analizează crearea unei noi alianțe militare în care ar urma să intre…

12 hours ago

FMI a îmbunătățit prognoza privind creșterea economiei Rusiei

Fondul Monetar Internațional a revizuit în creștere, de la 0,8% la 1,1%, estimarea privind creșterea…

14 hours ago

Narîșkin: Situație încordată la granițele Rusiei și Republicii Belarus

Situația de la frontiera Statului Unional Rusia–Belarus este evaluată ca fiind foarte încordată. Inclusiv din…

15 hours ago

Militarii ruși, despre planurile Europei de a crește livrările de drone pentru Ucraina

Militarii ruși au declarat că planurile mai multor țări europene de a intensifica livrările de…

15 hours ago

Fiodor Lukianov: Din nou a învins „propria cămașă”

Fiodor LUKIANOV, politolog, redactor șef al revistei ”Rusia în politica globală” Înfrângerea suferită de Viktor…

1 day ago
# #