Rusia si lumea

Grușko: Înăsprirea regulilor UE pentru acordarea vizelor Schengen, o discriminare

Adjunctul ministrului de Externe, Aleksandr Grușko, a calificat înăsprirea regulilor de acordare a vizelor Schengen pentru cetățenii ruși drept discriminare pe criterii naționale și o demonstrație de ipocrizie, relatează agenția RIA Novosti.

În opinia diplomatului, discursurile triumfaliste ale europenilor despre nivelul avansat al civilizației lor nu corespund, în practică, realității.

„Înăsprirea <…> reprezintă o nouă manifestare a discriminării pe criterii naționale, un element al culturii promovate de Bruxelles de anulare a tot ceea ce este rusesc, o demonstrație de ipocrizie și a standardelor duble ale UE”, a declarat Grușko într-un interviu pentru RIA Novosti.

Victimele unor astfel de acțiuni sunt cetățenii de rând ai Rusei, a adăugat diplomatul. În opinia lui, în practică, discursurile triumfaliste ale europenilor despre civilizația lor avansată vin în contradiție cu situația reală a lucrurilor.

„Uniunea Europeană s-a discreditat definitiv ca apărătoare a drepturilor și libertăților omului”, a concluzionat Grușko.

La sfârșitul anului trecut, Comisia Europeană a limitat acordarea vizelor Schengen cu intrări multiple pentru cetățenii ruși. După cum declara anterior purtătoarea de cuvânt a MAE, Maria Zaharova, prin aceste măsuri Europa se îndreaptă spre sinucidere.

Owner

Recent Posts

Zelenski a fost obraznic cu trimișii americani. Care sunt motivele

Zelenski, care și-a permis în repetate rânduri declarații dure la adresa diferiților politicieni, a fost…

4 ore ago

Pentru ce au folosit americanii ”armistițiul” lui Trump

Armistițiul dintre Iran și SUA este aproape să se încheie, iar Washingtonul recunoaște deschis că…

8 ore ago

Ce vor face SUA în cazul unui conflict direct între Europa și Rusia

Într-un scurt comentariu postat pe pagina sa de pe rețeaua Telegram, politologul Serghei Markov, analizează…

9 ore ago

„Prețul va fi mare”: Șoigu, despre vreo încercare a Ucrainei de a pune mâna pe depozitele de muniții din Transnistria

Încercarea Kievului de a captura depozitele de muniții din satul Colbasna, în Transnistria, ar putea…

10 ore ago

Rusia perfecționează artileria termobarică „Aruncătorul greu de flăcări”

Potrivit Military Watch Magazine, este vorba despre o realizare-cheie, bazată pe dezvoltarea sistemului TOS-2 ”Tosocika”…

23 de ore ago

Comisia Europeană a ratat lovitura din partea Bulgariei

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Preocupată de alegerile din Ungaria, Europa a ratat altă campanie electorală…

o zi ago