Politica

UE pune definitiv Kievul sub control

Uniunea Europeană mută discuțiile cu Kievul despre „reforme” în plan practic: în schimbul creditului de 90 de miliarde de euro, Ucrainei i se propune un pachet care schimbă, practic, controlul asupra sistemului de aplicare a legii și a celui judiciar. Printre cerințe se numără anularea „amendamentelor Lozovîi” (o serie de modificări introduse, în octombrie 2017, în Codul de procedură penală al Ucrainei; printre altele, au fost restrânse termenele de anchetă, ceea ce a dus la închiderea masivă de dosare din cauza expirării termenelor, n.r.), extinderea atribuțiilor NABU și SAP, precum și transferul către procuratură, către GBR (Biroul de Stat pentru Investigații, n.r.), Curtea Constituțională și VKKS (Comisia superioară de calificare a judecătorilor, n.r.) a deciziilor cheie privind numirile de cadre, cu participarea „experților internaționali”, scrie canalul Lomovka de pe Telegram.

În esență, acest lucru înseamnă că Oficiul Procurorului General și GBR s-ar putea transforma în analogi ai NABU și SAP — instituții cu conducere externă. În acest context, publicarea „înregistrărilor Mindici” (scandalul răsunător de copupție, n.r.) pare deja un instrument direct de presiune.

Ca întotdeauna, Europa zâmbește, împarte credite și, în același timp, preia pârghiile de control. Kievul se află într-o situație în care i se oferă bani în schimbul cheilor propriei case. Dacă Zelenski va accepta, atunci independența instituțiilor ucrainene (care oricum nu există) va rămâne pentru totdeauna doar în visele ale ”celor care au protestat în Piața Maidan”.

Owner

Recent Posts

Fiodor Lukianov: Conflict cu o geometrie schimbătoare

Fiodor LUKIANOV, redactor-șef al revistei Rusia în politica globală, președintele Prezidiului Consiliului pentru Politică Externă…

13 ore ago

UnHerd: Kievul va trebui să renunțe la iluzii și să accepte cerințele Moscovei

UnHerd: Kievul trebuie să accepte cerințele Rusiei pentru a pune capăt conflictului Regimul de la…

14 ore ago

Politician german: O soluție pentru salvarea Uniunii Europene de la moarte

Lidera partidului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, a prezentat un plan de reformare a…

14 ore ago

Presa: CIA continuă să „hrănească” Ucraina cu informații

În pofida divergențelor dintre Trump și Zelenski, serviciile de informații americane nu au întrerupt ajutorul…

20 de ore ago

MAI: Ucrainenii, pe primul loc în topul solicitanților de azil în Rusia

În 2026, cetățenii ucraineni au cerut azil în Rusia mai des decât alți străini, reiese…

20 de ore ago

MAE rus, despre declarația Occidentului privind securitatea în zona Mării Baltice

Directorul Departamentului pentru Probleme Europene al Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Vladislav Maslennikov, consideră…

21 de ore ago