Hot News
Expert, despre vizita lui Gherasimov pe linia frontului
17/05
Andrei Marga a cerut României să renunțe la ostilitatea față de Rusia
17/05

MAE: Compatrioții se întorc activ în Rusia

Foto: Telegram/ Lomovka

În 2025, prin programul de repatriere au intrat în țară de patru ori mai multe persoane decât în anul anterior, au anunțat reprezentanții Ministerului de Externe al Federației Ruse, scrie agenția TASS..

Crește numărul compatrioților care revin în Rusia. În 2025, prin programul de repatriere au intrat în Federația Rusă de patru ori mai multe persoane decât în anul anterior, a declarat într-un interviu pentru agenția TASS directorul Departamentului pentru relațiile cu compatrioții din străinătate al MAE rus, Ghennadi Oveciko.

„O altă tendință este creșterea numărului de persoane relocate din țări cu regimuri politice neprietenoase față de Rusia. Este vorba, în special, despre cetățeni ai Germaniei, Letoniei, Estoniei, Ucrainei, Lituaniei, Canadei și SUA”, a constatat diplomatul.

Potrivit spuselor sale, motivele care îi determină să se mute sunt „rusofobia sufocantă și agresivă din spațiul public, discriminarea populației vorbitoare de limbă rusă la nivel cotidian, precum și respingerea «valorilor» occidentale nefirești și a clișeelor comportamentale impuse oamenilor”.

Oveciko a atras atenția asupra „perfecționării legislației în domeniul migrației”, indicând drept cea mai importantă măsură introducerea, de la 1 ianuarie 2024, a instituției repatrierii. „Pentru această categorie de migranți sunt prevăzute diverse facilități și măsuri de sprijin social, în funcție de mecanismul de participare ales în cadrul programului de stat”, a precizat directorul departamentului MAE al Rusiei.

El a menționat că, în același timp, crește și calitatea procesului de selectare a candidaților — a fost introdusă, în special, testarea obligatorie a cunoașterii limbii ruse. „În plus, pentru anumite categorii de cetățeni, legislația a propus și alte forme de obținere a statutului juridic pe teritoriul Rusiei, acordate, anterior, în cadrul programului de stat”, a spus diplomatul, oferind drept exemplu „procedura simplificată de obținere a permisului de ședere pentru cetățenii Kazahstanului”.

Oveciko a reamintit că Programul de stat pentru sprijinirea relocării voluntare în Federația Rusă a compatrioților funcționează de 19 ani și reprezintă principalul mecanism de stimulare a mutării în Rusia. MAE este coexecutor pentru mai multe direcții ale programului, „în special cele care vizează măsurile de informare și popularizare, cu scopul de a explica compatrioților, inclusiv celor din state cu regimuri neprietenoase, posibilitățile de relocare în Federația Rusă”. „La rezolvarea acestei probleme implicăm activ instituții din străinătate, structuri federale și regionale, precum și organizații publice”, a explicat diplomatul.

Statistica programului de stat

El a subliniat că „programele de relocare funcționează astăzi practic în toate subiectele Federației Ruse, iar de la începutul implementării practice a programului de stat — din 2007 până în 2025 — în Rusia s-au mutat și au fost înregistrate la organele teritoriale ale Ministerului de Interne peste 1,25 milioane de participanți și membri ai familiilor lor”. „Numai anul trecut acest indicator a fost de 27.000 de persoane. În aceeași perioadă, în afara Rusiei au fost depuse 14 mii de cereri pentru 33.500 de persoane”, a prezentat datele Oveciko.

Potrivit directorului departamentului MAE al Rusiei, compatrioții se întorc în Rusia ca la principul bastion al valorilor spirituale și morale, al familiei tradiționale și al atitudinii speciale față de copii. El a menționat că „este vorba despre oameni care apreciază Lumea Rusă”. „Suntem bucuroși să îi primim pe cei care ne împărtășesc valorile. Încercăm să creăm condiții pentru ca întoarcerea pe meleagurile natale să fie confortabilă”, a asigurat diplomatul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3535986