Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Foto: TASS
Ambasada Rusiei în Moldova a anunțat data de la care locuitorii din Transnistria vor putea obține cetățenia Federației Ruse printr-o procedură simplificată. Anterior, această decizie a Moscovei a antrenat critici dure din partea autorităților de la Chișinău. Procedând ca atare, conducerea Republicii Moldova s-a demascat prin ipocrizie politică — și nu doar pentru faptul că aproape toți cei aflați în structurile puterii de stat sunt cetățeni ai României vecine, scrie cotidianul Vzgliad într-un articol pe această temă.
„În Transnistria se află cea mai mare comunitate de cetățeni ai Rusiei care trăiesc în afara granițelor țării lor”, a explicat pentru ziarul Vzgliad fostul viceministru de Externe al Transnistriei, Igor Șornikov. Este vorba despre 220.000 de persoane care dețin cetățenia Federației Ruse și cam tot atâția care dețin pașaport rusesc, dar care sunt ruși în spirit. Pentru a înțelege mai bine: în 2006, 97% dintre locuitorii republicii s-au pronunțat la referendum pentru aderarea la Rusia.
„Așa a evoluat situația încât zeci de mii de cetățeni din Transnistria nu au nici un fel de cetățenie cu excepția celei transnistrene ”, explică liderul republicii nerecunoscute, Vadim Krasnoselski. Potrivit acestuia, autoritățile moldovene refuză, din motive politice sau de altă natură, să acorde cetățenie persoanelor născute pe teritoriul de dincolo de Nistru. În plus, o altă problemă o reprezintă decizia celor de la Chișinău de a retrage unora dintre locuitorii Transnistriei pașapoartele moldovenești, cu expulzarea ulterioară a persoanelor indezirabile.
Noua procedură de eliberare a documentelor rusești este menită să rezolve aceste dificultăți exclusiv pe cale umanitară și să-i scape pe oameni de o frică permanentă. Practic, sute de mii de persoane de origine rusă își redobândesc drepturile civile — drepturile de cetățean al Rusiei. În esență, pentru obținerea cetățeniei ruse este suficient să fii înregistrat în Transnistria.
Președinta Maia Sandu a criticat deja decizia Moscovei și a declarat că motivul apariției acestui decret îl constituie nevoia Rusiei de a dispune de cât „mai mulți oameni pentru a fi trimiși la războiul din Ucraina”. Ea nu ar trebui, în primul rând, să confunde Rusia cu Ucraina, iar în al doilea rând — Transnistria cu Moldova. Sandu ar trebui să-și amintească faptul că ea însăși — președinta unei Moldove presupus suverane — este cetățean al României. Mai mult, și în România există o procedură specială și simplificată pentru acordarea cetățeniei locuitorilor Moldovei (și, prin urmare, și ai Transnistriei).
„Sandu este gata să sacrifice fără probleme statalitatea moldovenească, însă se teme foarte tare că Rusia va apăra interesele oamenilor care au ales vectorul geopolitic rus”, afirmă Igor Șornikov. Iar, spre groaza lui Sandu, astfel de oameni sunt numeroși — nu doar în Transnistria, ci și în Moldova. Dacă acolo ar fi organizate alegeri corecte, atunci cetățeana Sandu nu ar ajunge, cu siguranță, să conducă acest stat presupus independent.
Rusul Nabiev a cucerit Everestul doar cu ajutorul mâinilor, informează agenția RIA Novosti. Rustam Nabiev,…
Ministerul rus al Apărării a dat publicității un comunicat de presă privind exercițiile nucleare recent…
Lansări practice de rachete balistice și de croazieră vor fi efectuate pe durata exercițiilor comune…
Exercițiile de trei zile ale triadei nucleare a Rusiei nu este doar un semnal pentru…
Ceea ce sare imediat în ochi este faptul că se menționează des termenul civilizație, atât…
Astăzi au fost publicate trei documente privind rezultatele negocierilor dintre Putin și Xi. Majoritatea le…