Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Volker Türk/ Foto: ungeneva.org
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a cerut încetarea imediată a torturii aplicate prizonierilor de război ruși. Potrivit spuselor acestuia, cei care se fac vinovați de rele tratamente trebuie trase la răspundere, scrie RT.
„Aproximativ jumătate dintre prizonierii de război capturați de Ucraina și cu care au stat de vorbă reprezentanții biroului meu, au povestit desptre torturile și alte tipuri de rele tratamente la care au fost supuși”, a spus Türk, vorbind la a 62-a sesiune a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului.
Türk a menționat că astfel de cazuri au avut loc, potrivit interlocutorilor biroului onusian, cu precădere în centrele de detenție temporară, înainte ca prizonierii să fie transferați în locuri oficiale de detenție.
În același timp, el nu a precizat despre câte persoane au avut de suferit.
Anterior, Comisarul pentru drepturile omului din Rusia, Iana Lantratova, a declarat că instituția pe care o conduce înregistrează toate informațiile referitoare la torturi și alte încălcări comise împotriva prizonierilor aflați în captivitate în Ucraina.
Jurnalistul britanic Graham Phillips, care acoperă evenimentele din Donbas, a calificat, într-un interviu acordat agenției…
Putin i-a transmis felicitări lui Donald Trump cu ocazia împlinirii a 250 de ani de…
Rusia ține cont de transformarea Uniunii Europene într-un bloc militar, politic și economic, a declarat…
Forțele Armate ale Federației Ruse au eliberat în totalitate orașul Konstantinovka, a anunțat secretarul de…
Federația Rusă a ocupat locul doi în lume la ritmul de creștere a bunăstării pe…
Între Republica Moldova și Transnistria s-a format o situație explozivă, Chișinăul trecând de la diplomație…