Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Foto: AP/ TASS
O mare victorie diplomatică: așa a descris presa occidentală înțelegerile încheiate de Moscova cu noile autorități siriene privind soarta bazei aeriene siriene de la Hmeimim. Care va fi însă noul rol al bazei Hmeimim și al portului Tartus? Răspunsul, într-un articol elaborat de jurnaliștii cotidianului Vzglyad.
Încă din 2017, Rusia și Siria lui Bashar al-Assad au semnat un acord prin care bazele erau tranferate sub controlul Federației Ruse pentru o perioadă de 49 de ani. Noul guvern al Siriei a anulat însă în mod unilateral toate acordurile și tratatele internaționale încheiate de guvernul Assad, după care a început un lung proces de negocieri. Punctul culminant al acestuia a fost vizita lui Ahmed al-Șaraa la Moscova, din luna ianuarie a acestui an. Atunci au fost stabilite, după toate probabilitățile, principalele principii ale înțelegerilor care au stat la baza actualului memorandum.
Potrivit unor informații, portul Tartus ar putea fi preluat în regim de leasing de un mare holding din Emiratele Arabe Unite. Lucrările începute în urmă cu câțiva ani pentru extinderea bazei navale, reconstrucția cheiului și adâncirea șenalului navigabil au fost oprite. Cel mai probabil, al patrulea cheu va fi păstrat parțial și pentru navele civile rusești, dar pe ansamblul lui, portul Tartus va fi demilitarizat.
În ceea ce privește Hmeimim, ea va fi transformată, în decurs de trei luni, într-o bază comună de instruire. Totodată, potrivit publicației Vzglyad, conform înțelegerilor convenite, aerodromul va păstra una dintre principalele lui funcții pentru Rusia: va continua să funcționeze ca bază de tranzit pentru livrarea de încărcături, materiale și personal al Corpului African în țările din Sahel și Africa, în general.
Demn de remarcat este faptul că toate aceste înțelegeri au fost obținute exclusiv pe cale diplomatică și că, în tot acest timp, nu a existat niciun incident periculos în jurul bazelor rusești din Siria. Damascul este interesat să-și creeze imaginea unui guvern civilizat, capabil să respecte acordurile, în timp ce Moscova salută trecerea tuturor proceselor interne din Siria în notă diplomatică și legislativă. Este posibil ca, după o anumită perioadă, să putem vorbi despre trecerea cooperării cu Siria într-o nouă etapă.
Carlson: Scopul Forțelor Armate ale Ucrainei este de a provoca Rusia să lanseze un atac…
Reprezentanta oficială a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a calificat drept „nule din punct…
Putin a vizitat insulele Kurilele de Sud, pentru prima dată (în imagine). Cea mai mare…
67% dintre participanții la un sondaj de opinie consideră că Polonia trebuie să-i expulzeze pe…
Ambasada Rusiei în Republica Moldova a îndemnat autoritățile moldovene „să se abțină de la alți…
Rusia a primit o instalație științifică de nivel mondial pentru cercetări la nivel atomic și…
View Comments
Pe cale diplomatică se pot obține multe lucruri bune. N-ar fi rău ca diplomații occidentali să ia exemplu de la diplomații ruși, care fac parte din categoria diplomaților iluștri. Dar cred că am pretenții prea mari în privința occidentalilor.