Rusia si lumea

Alegerile pentru Duma de Stat: cum se vor desfășura în străinătate

Interviul acordat de Ambasadorul pentru misiuni speciale al Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, Maksim Raider (în imagine), agenției de presă ”Rossia Segodnia”. Textul a fost preluat de pe site-ul oficial al Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei

Întrebare: – Câte secții de votare vor fi deschise în străinătate pentru alegerile din 20 septembrie? Câte dintre acestea vor fi deschise în țări neprietenoase și în care anume?

Răspuns: – Prin tradiție, Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei acordă o mare importanță asigurării posibilității ca cetățenii noștri să-și poată exercita, peste hotare, dreptul lor constituțional electoral. La alegerile pentru noua componență a Dumei de de Stat a Adunării Federale a Federației Ruse, din legislatura a IX-a și care vor avea loc în luna septembrie a acestui an, vom organiza din nou o rețea de secții de votare.

Alegătorii ruși vor putea vota în toate statele cu care țara noastră are relații diplomatice și în care sunt prezente misiuni diplomatice și consulare ruse.

De această dată, în 152 de țări au fost înființate 312 secții de votare, dintre care 62 în țări neprietenoase. Cele mai mari dificultăți apar, desigur, exact în aceste state. Reducerea numărului de reprezentanțe diplomatice (reamintesc că, în ultimii câțiva ani, în aceste țări au fost închise aproximativ 30 de consulate ruse și expulzarea fără precedent, în masă, a diplomaților ruși au avut un impact negativ asupra formării comisiilor electorale.

Întrebare: – Anterior, MAE rus a anunțat că analizează posibilitatea votului mobil și a votului anticipat în țările în care locuiesc numeroși cetățeni ruși. Va fi pusă în aplicare această idee? În ce țări?

Răspuns: – Experiența arată că, până și în țările nu dintre cele mai mari, o astfel de formă a activității noastre precum votul mobil anticipat este foarte solicitată. Ea permite să fie cuprins un număr mare de alegători care, în caz contrar, nu și-ar putea exercita dreptul la vot, deoarece nu toți au posibilitatea să ajungă în capitale sau în alte orașe unde se află consulatele noastre.

La aceste alegeri planificăm să organizăm 125 de acțiuni de vot mobil anticipat pentru grupuri distincte de alegători, în 45 de state. Cifra nu este definitivă și este posibil să fie ceva mai mare. În șase țări — Bahrain, Israel, Irak, Yemen, China și Kuweit — alegerile se vor desfășura anticipat în totalitate. Acest lucru se datorează faptului că, pe 20 septembrie, în aceste state va fi zi lucrătoare din motive religioase sau din alte considerente. Prin urmare, pentru comoditatea alegătorilor, votul va avea loc în alte zile, care sunt zile libere potrivit legislației locale.

Spre marele nostru regret, în țările cu un număr mare de cetățeni ruși care trăiesc acolo — Germania, Polonia, Cehia, țările baltice și o serie de alte state — suntem nevoiți să ne limităm doar la secțiile de votare din incinta reprezentanțelor diplomatice și consulare, din cauza imposibilității de a asigura securitatea votului mobil.

Întrebare: – Cu ce probleme credeți că s-ar putea confrunta ambasadele în ziua votului? Ce țări provoacă în prezent cea mai mare îngrijorare?

Răspuns: – La fel ca în timpul campaniei prezidențiale din 2024, alegerile din septembrie vor trebui organizate din nou în condițiile în care continuă isteria rusofobă și, în esență, războiul hibrid purtat de Occident împotriva Rusiei. Tehnologiile moderne, inclusiv inteligența artificială, au extins considerabil posibilitățile de a crea diferite scurgeri de informații și de manipulare a opiniei publice. Acest lucru complică, firește, în mod considerabil activitatea noastră în ceea ce privește transmiterea informațiilor necesare către alegători.

Chiar în ziua votului, anticipăm că, în fața reprezentanțelor noastre diplomatice, vor avea loc tradiționalele manifestații zgomotoase ale activiștilor ucraineni și ale reprezentanților societății civile locale care îi susțin. De asemenea, nu excludem probabilitatea unor provocări de diferite tipuri și a unor acțiuni de protest din partea cetățenilor ruși cu o atitudine negativă.

Cea mai mare îngrijorare o provoacă țările în care rusofobia clinică a afectat majoritatea covârșitoare a elitelor aflate la conducere — țările baltice, Polonia, Țările de Jos și Cehia. Acolo, „pro-ucrainenii” au mână liberă.

Owner

Recent Posts

În Cernăuți, medicii au vândut părți de cadavre, tăind oase și organe

În Cernăuți a fost descoperită o rețea ilegală: conducerea morgii regionale dezmembra cadavre la scară…

3 ore ago

Zaharova: Încă un pas în direcția implicării tot mai profunde a statelor europene membre NATO în conflict

Din briefingul purtătoarei de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, Maria Zaharova (Moscova, 27…

3 ore ago

Medvedev: Nu se planifică nici o mobilizare

Statul dispune de suficienți oameni care semnează voluntar contracte, a adăugat policianul, citat de agenția…

9 ore ago

Pe scurt. Despre un război între Rusia și NATO

Cunoscutul teoretician de geopolitică, prof.John Mearsheimer, a declarat că este convins că nu va fi…

10 ore ago

Rușii produc în serie sisteme de bruiaj a sateliților Starlink

Cel mai nou sistem rusesc de neutralizare radioelectronică ”Volna-Kupol-Garant”, capabil să contracareze în mod eficient…

11 ore ago

Elveția a lansat o provocare Statelor Unite din cauza sancțiunilor împotriva Rusiei

Politolog: Elveția a decis să renunțe la sancțiunile împotriva Federației Ruse din cauza situației din…

13 ore ago