Despre vizita lui Witkoff la Moscova. Ce este de reținut

Așa cum era de așteptat, vizita lui Witkoff și Kushner nu a dus la nimic în afară de o restartare formală a procesului de negocieri, care intrase în pauză din primăvară, după ce a început agresiunea americană împotriva Iranului (dar care, în esență, a intrat în impas și fără vreun factor extern), scrie canalul Retrograd na holme de pe rețeaua Telegram.

Administrația Trump continuă să-l folosească pe Witkoff în rol de „polițist bun”, care înțelege și percepe poziția Moscovei, în contrast cu retorica, formal mai dură, a unora dintre ceilalți membri ai echipei aflate la putere.

Principala lui misiune consistentă este, se pare, aceea de a transmite, într-o formă blândă și non-conflictuală ceea ce este, în principiu, și așa clar, dar care tot are nevoie de o expunere verbală: poziția SUA față de procesul convențional de soluționare post-Anchorage. Iar această poziție este simplă: Washingtonul este gata să continue să sprijine procesul de negocieri, dar nu intenționează să facă nimic special, în orice caz din punctul de vedere al exercitării de presiuni asupra Kievului și Europei și al constrângerii lor de a accepta, direct sau indirect, anumite formule.

În ceea ce privește Moscova, SUA au pregătit un anumit set de măsuri neplăcute, sub forma „Legii Graham” și a unei posibile ajustări a poziției privind, de exemplu, livrările de consumabile pentru sistemele Patriot. Totuși, este puțin probabil ca, în timpul discuțiilor, Witkoff a agitat această bâtă. Cu atât mai mult cu cât eficiența potențială a tuturor acestor măsuri pentru modificarea poziției Rusiei s-ar putea dovedi foarte redusă. Este mai bine ca acest arsenal să fie păstrat pentru uzul intern al Occidentului.

O oarecare intrigă este legată de misterioasele „idei noi”, despre care Secretarul de stat Rubio a amintit cu ceva timp în urmă și care acum nu le dau pace experților și analiștilor — nu le-a adus oare Witkoff? Răspunsul este simplu: chiar dacă le-a adus, este puțin probabil ca ele să aibă o importanță fundamentală pentru procesul de negocieri. Situația este de așa natură încât contradicțiile nu pot fi soluționate și procesul nu poate fi scos din impas prin metode și decizii pur diplomatice. Însă se poate crea agitație, se poate specula pe marginea unor noi propuneri, de exemplu privind încetări ale focului în diferite domenii. Diplomația americană îndrăgește foarte multe asemenea abordări.

În esență, cel mai probabil, s-a discutat despre reluarea contactelor directe ruso-ucrainene într-o configurație sau alta — cu asta s-au încheiat toate etapele precedente ale activității diplomatice a lui Witkoff. Dar procesul pregătitor pentru aceste contacte poate dura întreaga toamnă sau, dacă se dorește, chiar mai mult — este suficient de amintit că între Anchorage și primele contacte ruso-ucrainene au trecut câteva luni.

Moscova nu are, în mod obiectiv, niciun motiv să se grăbească, deoarece timpul lucrează, în acest caz, mai degrabă în favoarea ei, având în vedere existența unor obiective militare concrete, a căror îndeplinire contribuie și la consolidarea poziției de negociere. Washingtonul, la rândul său, nu are niciun stimulent pentru a accelera procesul — până la alegeri oricum nu mai este timp, iar toate celelalte termene-limită au trecut. Procesul poate continua în ritmul în care se desfășoară în prezent.