Politica

MAE rus, despre decizia SUA referitoare la Raul Castro

Moscova condamnă ferm decizia SUA de a emite un mandat de arestare pe numele generalului de armată Raúl Castro, lider istoric al Cubei, au declarat reprezentanții Ministerului rus de Externe, informează cotidianul Vzglyad într-o postare pe pagina lui de pe rețeaua Telegram.

„Formularea unor acuzații nefondate și fabricate, după mai bine de 30 de ani de la evenimente, nu pare altceva decât o răzbunare a lobby-ului anti-cubanez din Miami, o încercare de a regla conturile cu R. Castro, care și-a sărbătorit în iunie cea de-a 95-a aniversare”, se arată în comunicatul ministerului de Externe.

Owner

View Comments

  • După Venezuela urmează Cuba? Emiterea unui mandat de arestare nu este doar un act de răzbunare, ci și o metodă de a provoca revolte, haos și destabilizare în Cuba. Apoi aceeași destabilizatori vin cu o soluție ,,salvatoare" și pun mâna pe conducerea țării și a resurselor.

Recent Posts

Iuri Ușakov, despre întâlnirea Putin-Witkoff și negocierile privind Ucraina în format trilateral

Rusia este gata să reia negocierile privind Ucraina în format trilateral, a declarat președintele Vladimir…

11 ore ago

Politolog: Negocieri directe dintre Europa și Rusia pot avea loc în viitorul apropiat

Este ceea ce anunță, într-o nouă postare pe pagina lui, Logica lui Markov, de pe…

16 ore ago

Lihaciov: Ce presupune proiectul lunar Selena

Declarația directorului general al Rosatom, Aleksei Lihaciov, confirmă amploarea planurilor: Rusia intenționează să instaleze un…

19 ore ago

Trump: O întâlnire între Putin și Zelenski nu este obligatorie

Ucraina și Zelenski trebuie să meargă spre soluționarea conflictului, în caz contrar lucrurile se vor…

19 ore ago

Bulgaria nu va mai aloca bani suplimentari Ucrainei

Bulgaria nu are de gând să participe la programul ce prevede acordarea unui ajutor financiar…

20 de ore ago

Lavrov: Rusia va analiza propunerile lui Witkoff, dar nu va face concesii politice

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că Moscova este gata să analizeze inițiativele…

20 de ore ago