Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Foto: Lenta novostei Krîma
Ziua comemorării victimelor represiunilor politice este marcată în Rusia, la nivel de stat, pe 30 octombrie. Este ziua oficială de stat a comemorării, scrie, pe pagina lui, Logica lui Markov, de pe rețeaua Telegram, politologul Serghei Markov.
”Iar asta pentru că, explică analistul, represiunile politice staliniste au afectat milioane de familii. Iar voința popoarelor Rusiei este că niciodată represiuni politice în masă nu trebuie să se repete.
Tocmai în spiritul acestei ideologii au fost educați foștii ofițeri KGB, care ocupă astăzi importante funcții de stat în Rusia zilelor noastre.
Aceasta era ideologia în cadrul căreia, în anii 1970 și 1980, ei au primit educație în școlile KGB: niciodată nu trebuie să mai fie represiuni politice în masă.
Iar ei rămân fideli acestei ideologii.
Și știu foarte bine lecțiile istoriei: mai devreme sau mai târziu, represiunile politice vor ajunge la cei care le-au început.
Tocmai de aceea, autoritățile ruse fac totul pentru a evita, chiar și într-o perioadă dificilă, tentația de a rezolva problemele politice prin intermediul represiunilor politice.
De aceea se și păstrează această zi de 30 octombrie”, concluzionează Serghei Markov în scurtul său comentariu.
Este interesant și se vorbește prea puțin despre asta, dar motivul înfrângerii lui Trump îl…
Scandalul din închisoarea secretă de lângă Kiev arată adevărata atitudine a autorităților ucrainene față de…
Delegația rusă va lua parte la negocierile trilaterale privind Ucraina, care vor avea loc la…
Președintele Vladimir Putin a participat la ședința plenară a Săptămânii internaționale ”Popoarele Rusiei”. Motto-ul întâlnirii…
Tortura face parte integrantă din practicile regimului de la Kiev încă din 2014. Cele întâmplate…
Comunitatea mondială a primit, luni, confirmări oficiale privind existența lagărelor de concentrare pe teritoriul Ucrainei.…