Categories: Rusia de azi

Comentariile negative de pe rețele sociale, pe post de condică de reclamații

Administrația Prezidențială a Rusiei îi va obliga pe funcționarii publici ruși să urmărească atent comentariile rușilor pe rețelele sociale și să răspundă plângerilor și reclamațiilor, relatează portalul RBK.

Potrivit portalului, pentru acest lucru „Medialogia” a elaborat un sistem de monitorizare, „Managementul incidentelor”. Lansarea sistemului în toată țara este programată pentru 2019.

Noul program face posibil ca informațiile să fie monitorizate în cinci rețele sociale – VKontakte, Facebook, Instagram, Twitter și Оdnoklassniki (Colegii de clasă). Câteva mesaje pe aceeași temă vor fi detașate în sistem ca un „incident” separat, pentru a cărui „prelucrare” autoritățile locale vor avea o zi.

Pentru toate „incidentele”, vor fi păstrate statistici care pot fi observate online de către angajații administrațiilor municipale și regionale, precum și de personalul Administrației Prezidențiale (AP).

Sub protecția anonimatului, oficiali au declarat pentru RBK că în AP acest sistem este administrat de direcția proiectelor publice, care este coordonată de prim-vicepreședintele AP, Serghei Kirienko.

PR-directorul ”Medialogiei”, Nadejda Jukovskaia, a explicat că programul va selecta în rețelele sociale mesaje negative, reclamații, întrebări, aprecieri și recunoștințe .

Monitorizarea va fi efectuată în funcție de cuvintele-cheie, apoi rezultatele vor fi trimise administratorului regional (angajat al guvernului unei regiuni). Administratorul va decide care mesaje au nevoie de răspunsul autorităților și le va sorta în funcție de amploarea problemei.

Oficialul care a participat la seminarul privind utilizarea sistemului a declarat pentru RBK că, cu ajutorul ”Managementului incidentelor”, autoritățile „vor să localizeze negativul și să controleze ordinea de zi”.

RBK precizează că autoritățile au decis să urmărească comentariile negative după incendiul din centrul comercial  „Vișine de iarnă” din orașul Kemerovo, care a avut loc pe 25 martie și în care au murit 60 de persoane. În primele ore după incendiu, pe Internet au început să circule zvonuri legate de faptul că autoritățile ascundeau numărul real de victime. Acest lucru a dus la proteste prelungite în oraș.

owner

Recent Posts

„Militarii sunt șocați”: Zelenski, suspectat de înaltă trădare

Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…

13 minute ago

Președintele Cubei este pregătit să reziste Statelor Unite

După declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, potrivit cărora el poate „cuceri” Cuba, președintele acestei țări,…

35 de minute ago

Experți: BRICS poate preveni „un incendiu global” al conflictului iranian

”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…

16 ore ago

Ambasadorul Vladimir Lipaev: Amenințări mitice și reale pentru România

Rezumatul interviului acordat de ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, agenției de presă TASS (14…

16 ore ago

12 ani în portul natal: Cum s-au întors în Rusia Crimeea și Sevastopol

Astăzi, 18 martie, Rusia marchează aniversarea unui eveniment istoric — reunificarea Crimeii și Sevastopolului cu…

17 ore ago

Peskov: Kremlinul condamnă uciderea secretarului Consiliului de Securitate al Iranului, Larijani

Alte declarații făcute de secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, în fața jurnaliștilor:…

22 de ore ago
# #