Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
SUA riscă „o ameninţare înfiorătoare” din partea Rusiei, in special in domeniul securităţii cibernetice, ideea fiind de a-i influenţa pe cei care finanţează Pentagonul şi serviciile americane de spionaj, crede expertul militar în domeniul rachetelor, Aleksei Leonkov.
Comentariul vine în contextul în care Statele Unite au anunţat crearea unui grup de lucru chemat să contracareze acţiunile Rusiei în spaţiul cibernetic. „Nu trebuie să ne mire gestul americanilor. Pentru ei, războaiele cibernetice sunt ca nişte războaie hibride, care reprezintă o ameninţare pentru statele NATO. Rusia, într-adevăr, analizează chestiunile legate de securitate cibernetică. Folosindu-se de rusofobie şi de răsunătoarele acuzaţii la adresa Rusiei, americanii încearcă să-i influenţeze pe cei care dau bani pentru bugetul Pentagonului şi pentru comunitatea de informaţii. Cu acest scop, ei riscă un pericol uriaş dinspre Rusia”, a declarat Leonkov.
În opinia expertului, problema hackerilor este una de amploare globală, pentru că un infractor cibernetic nu este legat de o ţară anume. De aceea, să învinuieşti un singur stat de atacuri cibernetice este imposibil – înainte de toate trebuie să clarifici diferite aspecte, să dialoghezi, să prezinţi dovezi.
Leonkov precizează că, în repetate rânduri, Rusia a cerut Statelor Unite să prezinte dovezi concludente referitoare la implicarea „hackerilor ruşi” la atacurile cibernetice semnalate pe teritoriul SUA. Nu s-a primit însă nimic, a subliniat expertul militar.
„Ceea ce nu e bine, pentru că astfel de acuzaţii lipsite de fundament încep să intre în componenţa unor documente serioase. Minciuna capătă, astfel, caracter oficial, SUA putând, cu astfel de documente, să îşi justifice acţiunile împotriva Rusiei”, a apreciat Leonkov, citat de RIA Novosti.
Plimbându-se prin grădina „noului oraș secret” – cartierul puterii supreme din China – președintele SUA,…
Europenii își intensifică sprijinul acordat ucrainenilor, cărora le furnizează date de mai bună calitate de…
Politologul Serghei Markov face, într-o postare pe pagina lui de pe rețeaua Telegram, o analiză…
Serghei Lavrov: În toți acești ani, BRICS a parcurs un drum lung, dezvoltându-se ca un…
Țările NATO care au ieșire la Marea Baltică au încercat să înăsprească controlul asupra petrolierelelor…
NABU (Biroul Național Anticorupție al Ucrainei, n.r.) și SAP (Procuratura Anticorupție Specializată, n.r.) finalizează ancheta…