Un nou summit ruso-american

Corneliu Vlad

Prin tandemul Trump-Putin, conlucrarea ruso-americană promite să aibă, dacă nu neapărat peste noapte, o foaie de parcurs desfășurată și de perspectivă, în orice caz urmări concrete repede crescătoare. Și – este de sperat – benefice nu numai pentru cele două părți, ci și pentru echilibrarea și stabilizarea arhitecturii de securitate a lumii, fără prejudicii pentru interesele aliaților sau partenerilor lor (sau ale altor state și zone). Săptămânalul “Time”, oricât de înverșunat este el față de actuala Administrație de la Washingon, imaginează o coperta cu o imagine mixată a chipurilor celor doi mari lideri care pare cât se poate de semnificativă. Ar fi totuși naiv să ne închipuim că relațiile bilaterale între cei doi coloși nucleari intră dintr-o dată intr-o faza idilică, dar reanimarea și relansarea acestor relații și șansele unor demersuri comune ori conjugate – în principal pe zone și probleme fierbinți – par tot mai plauzibile.

Premise sunt. SUA și Rusia au nevoie una de alta. Washingtonul – pentru a putea gestiona mai lesne în domenii unde colaborarea cu Rusia i-ar fi deosebit de utilă, Moscova – pentru a-și consolida statutul de putere globală de prim rang de care fusese frustrată prin dezmembrarea URSS.  Cei doi au subiecte preocupante comune sau similare și interese proprii neantagoniste sau complementare în ce privește limitarea sau controlul înarmărilor, pozitionarea față de UE și China, Orientul Mijlociu (Siria, Iranul, Turcia, Israelul etc.), pericolul terorismului internațional, un modus vivendi în domeniul resurselor de energie (extracție, transport, livrare), Ucraina etc.

Ambii lideri gândesc practic, prin însăși formația lor profesională: unul – ca om de afaceri, celălalt – ca ofițer de intelligence. Iar lumea nu pare (încă) prea mică pentru ca fiecare dintre statele lor să aibă loc, fără a se jena reciproc, pentru a-și propulsa propriile interese. S-ar spune că au chiar și (un fel de) ideologii tangențiale. Ambii acordă o preeminență  explicită economicului, inclusiv în politica lor mondială și, în mod concret, protecționismului. Au și elemente de strategie similare – nu agreează multilateralismul, pe care-l consideră ineficient și preferă negocierile în format bilateral. Și nu exclud din demersurile lor acțiunile rapide, neașteptate, surprinzătoare.

Iar în paralel cu ordinea și dinamismul pe care încep să le introducă în relațiile ruso-americane, stagnante de atâta vreme, se pregătesc să deschidă, cu prudență, și dosare internaționale majore, fie ele acute sau cronicizate. Altfel, nu și-ar fi planificat o nouă întâlnire atât de repede după cea de la Helsinki. Nimic nu pare (deocamdată?)  să-i împiedice să treacă la reglementări și înțelegeri consistente. Președintele Trump ignoră criticile și hărțuielile contestatarilor și adversarilor interni, președintele Putin nu are asemenea gen de migrene. Nici sondajele de opinie populare nu le sunt ostile. Iar ceea ce numim, atât de impropriu, comunitatea internațională, fără a avea vreo reacție majoră notabilă, urmărește cu un interes crescând acest curs mai puțin obișnuit al evenimentelor.