
Pirelli investește 100 milioane euro în Rusia
01/02
Riabkov: Este posibil ca SUA să amplaseze rachete de croazieră în România
02/02Kosaciov: SUA au luat de mult decizia de ieșire din INF

Foro: RIA Novosti
Șeful Comisiei senatoriale pentru afaceri internaționale, Konstantin Kosaciov a atras atenția asupra faptului că a devenit deja un obicei pentru țările occidentale ca, în momente cheie, să-i acuze pe alții pentru a se justifica.
Declarația secretarului de stat american, care a anunțat că țara sa stopează îndeplinirea obligațiilor din cadrul Tratatului de lichidare a rachetelor cu rază medie și mai scurtă de acțiuni (INF) și ieșirea din acest acord peste șase luni, nu reprezintă o senzație. Mike Pompeo nu a făcut decât să anunțe în public o decizie luată demult, a apreciat Konstantin Kosaciov.
”Din păcate, declarația secretarului de stat al SUA, Mike Pompeo, nu a furnizat nimic senzațional: SUA și-au confirmat intenția de a dobândi o nouă pârghie importantă în domeniul controlului asupra armelor”, a estimat Kosaciov în fața ziariștilor. ”Noi nu putem decât să constatăm: Pompeo a făcut public ceea ce s-a decis cu mult timp în urmă, până la ultimatumul dat Rusiei și nici un fel de acțiune a Moscovei nu a putut influența această hotărâre”, a adăugat senatorul.
El a amintit că, sâmbătă, expiră termenul ultimatumului dat Rusiei de către SUA, care i-au cerut ca, în 60 de zile, să ”revină la îndeplinirea obligațiilor” ce decurg din tratat, dar fără să prezinte dovezi ale vreunor încălcări din partea Rusiei. Dar, a arătat parlamentarul, reacția partenerilor Washingtonului din NATO și chiar a conducerii Alianței a arătat că ”ei nici nu au avut nevoie de argumente serioase pentru poziția lor de supuși credincioși”.
”Însuși faptul că, de la bun început, SUA au ales limbajul ultimatumurilor, știind foarte bine că Rusia nu va accepta un astfel de ton în discuțiile cu Washingtonul, mai ales în domeniul securității, confirmă că nimeni nu avea de gând să se ajungă la o înțelegere”, este convins Kosaciov.
El a mai atras atenția asupra faptului practicii devenită deja un obicei pentru țările occidentale ca, în chestiuni cheie, să-i acuze pe alții pentru propria justificare. ”Când tu însuți comiți tot felul de acte odioase și faci declarații despre agresiunea nu-știu-cui, despre atacuri chimice, încălcarea drepturilor omului sau despre tratate, cum poți rămâne în afara tuturor suspiciunilor, precum soția lui Cezar”, a estimat șeful comisiei senatoriale.
