
Foto: RIA Novosti
Premierul Dmitri Medvedev a anunțat că, în Rusia, sunt aproximativ 19 milioane de săraci, numărul lor scăzând cu 400.000, în anul 2018. ”Adică sunt 19 milioane de persoane care trăiesc așa cum nu ar trebui să trăiască”, a spus șeful Guvernului de la Moscova, prezentând, în Duma de Stat (Camera inferioară a Parlamentului rus, n.r.) raportul de activitate a cabinetului său pe 2018.
Precizând că sărăcia ”este diferită”, fiecare având cauzele ei, Medvedev a apreciat că fiecare tip de sărăcie trebuie analizat separat, pentru a găsi metode de lucru concrete. În opinia premierului, pentru ca sprijinul statului să fie eficient, trebuie să se țină cont nu doar de veniturile, dar și de cheltuielile familiilor nevoiașe.
În context, Medvedev a abordat și problema pensiilor, arătând că valoarea lor actuală este departe de nivelul necesar pentru a asigura pensionarilor un trai decent. ”O viață decentă și interesantă este inclusiv o chestiune de bani”, a apreciata premierul rus.
Șeful guvernului s-a pronunțat, de asemenea, în favoarea acordării de ajutor familiilor cu mulți copii și de alocații pentru creșterea copiilor. Pe acest fundal, el le-a cerut deputaților Dumei de Stat să se implice mai activ în procesul de modificări legislative care să permită efectuarea de plăți către familiile cu mulți copii, pentru stingerea unor datorii ipotecare în valoare de 450.000 de ruble (6.226 de euro).
În același timp, Guvernul este pregătit ca, începând din 2020, să majoreze alocațiile pentru creșterea copiilor care au împlinit vârsta de un an și jumătate. Medvedev a subliniat că acest ajutor trebuie să devină un adaos consistent la bugetul familiei.
Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…
La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…
„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…
Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…
Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…