Categories: EconomieRusia de azi

Rusia are nevoie de o politică ecologică

Rusia are nevoie de nu o politică despre ecologie, ci de o politică ecologică, iar activiștii sociali trebuie să dea o mână de ajutor în acest sens, apreciază premierul Rusiei, Dmitri Medvedev, citat de agenția RIA Novosti.

”Nu ne trebuie o politică despre ecologie, avem nevoie de o politică ecologică normală. Sunt lucruri diferite. Iar activiștii sociali sunt capabili să dea o mână de ajutor în acest sens. Sper că toți colegii mei le vor acorda atenția cuvenită”, a arătat premierul la întrevederea cu organizatorii forumului ecologic ”Rusia Unită”.

Medvedev a subliniat necesitatea de a așeza ”pe o bază sistemică” pregătirea inspectorilor sociali din domeniul ecologiei. Potrivit premierului Medvedev, dacă statul nu va lucra în această direcție, ”toate astea se vor politiza instantaneu”, iar cerințelor ecologice se vor adăuga cele de natură politică. Pentru a evita un astfel de scenariu, trebuie rezolvată problema ”calificării, educației și a atestării” experților ecologici, a arătat premierul Rusiei.

Medvedev a subliniat, de asemenea, importanța creării unei platforme de internet, unde să fie prezentate ultimele informații din domeniul ecologiei: starea gropilor de gunoi, calitatea aerului, presiunea atmosferică și altele. ”Cred că avem nevoie de un astfel de site… Și cred că el ar trebui creat sub egida Roshidromet-ului, pentru că nu avem altă organizație cu mai multă autoritate”, a arătat Medvedev.

Potrivit spuselor sale, în absența unui asemenea site, oamenii vor fi nevoiți să folosească alte surse de informare, a căror calitate este imposibil de controlat. ”Trebuie să angajăm o echipă care să elaboreze propuneri în acest sens”, a rezumat premierul Medvedev.

owner

Recent Posts

„Militarii sunt șocați”: Zelenski, suspectat de înaltă trădare

Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…

14 minute ago

Președintele Cubei este pregătit să reziste Statelor Unite

După declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, potrivit cărora el poate „cuceri” Cuba, președintele acestei țări,…

35 de minute ago

Experți: BRICS poate preveni „un incendiu global” al conflictului iranian

”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…

16 ore ago

Ambasadorul Vladimir Lipaev: Amenințări mitice și reale pentru România

Rezumatul interviului acordat de ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, agenției de presă TASS (14…

16 ore ago

12 ani în portul natal: Cum s-au întors în Rusia Crimeea și Sevastopol

Astăzi, 18 martie, Rusia marchează aniversarea unui eveniment istoric — reunificarea Crimeii și Sevastopolului cu…

17 ore ago

Peskov: Kremlinul condamnă uciderea secretarului Consiliului de Securitate al Iranului, Larijani

Alte declarații făcute de secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, în fața jurnaliștilor:…

22 de ore ago
# #