Categories: Rusia si lumea

Zelenski este sfătuit să negocieze cu Putin doar sub supravegerea americanilor

Președintele ales al Ucrainei, Volodimir Zelenski, nu trebuie să participe la negocieri cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, în format ”unu la unu”, afirmă cotidianul RBK, citând afirmațiile unui membru al echipei lui Zelenski, fost angajat al ministerului ucrainean al apărării, Ivan Aparșin.

Pentru o asemenea întrevedere, trebuie atrase terțe state, a apreciat el. ”Nu l-aș sfătui pe președintele Ucrainei să se întâlneasă cu Putin între patru ochi. Nu cred că, după aceea, Putin ne va garanta nouă ceva, nu am încredere în el. Voi crede numai atunci când în acest format vor fi atrase state puternice, cu care el nu poate să se joace”, spune Aparșin.

Dintre aceste țări, membrul echipei lui Zelenski a indicat Statele Unite și Marea Britanie. Mai mult, în opinia lui Aparșin, președintele Ucrainei nu trebuie să poarte negocieri cu liderii autoproclamatelor republici Donețk și Lugansk.

Zelenski afirmă că Aparșin a intrat în echipa lui, în calitate de expert pe probleme de apărare. Aparșin a refuzat să confirme, pentru agenția ”Ukrainski novini”, informația potrivit căreia el ar putea deveni ministru al apărării, dar a arătat că este gata să analizeze o astfel de propunere, dacă va fi cazul.

Publicația electronică Gazeta.ru preia declarația consilierului liderului rus, Iuri Ușakov, potrivit căruia Putin nu intenționează, deocamdată, să-l întâlnească pe președintele ales al Ucrainei și să discute cu el. Ușakov a estimat că, într-o primă etapă, trebuie așteptat rezultatul final al alegerilor, dar și comportamentul ulterior al președintelui ales.

„Nu, deocamdată nu este planificată vreo întâlnire. Așteptăm publicarea rezultatului final al scrutinului prezidențial, după care va urma perioada de învestire a noului președinte”, a explicat consilierul prezidențial.

owner

Recent Posts

Prin uciderea lui Larijani, Israelul a expus SUA

Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…

28 de minute ago

Arheolog rus, reținut în Polonia la cererea Ucrainei

La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…

o oră ago

Patrușev: Rusia nu câștigă de pe urma conflictului din Orientul Mijlociu

„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…

2 ore ago

Peskov, despre participarea Europei la negocierile privind Ucraina

Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…

4 ore ago

FBI-ul a deschis o anchetă împotriva unui fost înalt funcționar în urma „adevărului incomod” despre Iran

Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…

4 ore ago

„Militarii sunt șocați”: Zelenski, suspectat de înaltă trădare

Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…

5 ore ago
# #