Categories: Cultură

Tronul de fier din Game of Thrones, în metroul moscovit

Un flashmob după serialul ”Game of Thrones”, a fost organizat în metroul moscovit, la stația ”Delovoi țentr”. Pe peron a fost instalat Tronul de fier, iar pasagerii s-au putut fotografia cu personajele filmului, a anuțat biroul de presă al metroului capitalei ruse, scrie agenția TASS.

”În ajunul difuzării celui de-al cincilea episod din sezonul opt al filmului ”Game of Thrones”, metroul moscovit și firma online Amediateka au organizat un flashmob strălucitor. Pe peronul stației, a fost instalat renumitul Tron de fier, prin fața căruia se plimbau animatorii în costumele principalilor eroi ai serialului – Daenerys Targaryan, John Snow și Cersei Lannister. Timp de câteva ore, actorii s-au fotografiat cu pasagerii din metrou”, s-a precizat într-un comunicat.

În același timp, participanții la proiectul ”Muzica din metrou” au interpretat coloana sonoră a serialului, scrisă de compozitorul Ramin Djawani. Tronul va mai rămâne în metrou câteva zile, doritorii putându-se fotografia alături de faimosul obiect.

owner

Recent Posts

Fiodor Lukianov: Consiliul pentru Pace prin forță

Fiodor LUKIANOV, redactor-șef al revistei Rusia în politica globală, director științific al Clubului Internațional de…

6 ore ago

Interzicerea livrărilor de energie din Rusia. Ungaria a mers în justiție

Ungaria a depus la Curtea de Justiție a Uniunii Europene o plângere împotriva interdicției privind…

11 ore ago

În ianuarie, Europa a majorat drastic achizițiile de gaz rusesc

Motivul îl reprezintă temperaturile scăzute și reducerea livrărilor de GNL din SUA, relatează publicația Lomovka…

11 ore ago

Politolog: Rusiei i s-a întins o capcană

Politologul Serghei Markov consideră că Rusiei i s-a pregătit o capcană. Într-o postare pe pagina…

12 ore ago

Peskov: Negocieri între Putin și Zelenski sunt posibile doar la Moscova

Kremlinul insistă că, între președinții Federației Ruse și Ucrainei, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, contactele…

12 ore ago

Lavrov, despre noua poziție a Moscovei în negocierile privind Ucraina

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a susținut, recent, o conferință de presă, în…

13 ore ago

This website uses cookies.