Categories: Economie

Retailerii, obligați să primească sticle goale

În Rusia, ar putea fi reluată practica returnării sticlelor goale. Potrivit cotidianului ”Izvestia”, premierul Dmitri Medvedev a cerut mai multor instituții, printre care Ministerul Mediului și cel al Dezvoltării Economice, să analizeze această chestiune a primirii de către rețelele comerciale a ambalajelor din sticlă și din plastic.

Propunerea se regăsește în planul guvernamental de realizare a sugestiilor exprimate în Duma de Stat, în timpul prezentării, de către Guvern, a raportului său de activitate pe anul trecut.

Retailerii ar urma să plătească câte 5-7 ruble pentru fiecare sticlă goală returnată de clienți, crede vicepreședintele facțiunii partidului Rusia Justă din Camera inferioară a Parlamentului rus, Oleg Nilov. Formațiunea lui este inițiatorul acestui act normativ.

Asociația companiilor din retail a explicat, la rândul său, că proiectele pilot de returnare a ambalajelor vor fi lansate până la sfârșitul acestui an.

owner

Recent Posts

„Nu noi am început”: Putin respinge responsabilitatea Rusiei pentru moartea oamenilor

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…

5 ore ago

Putin, despre inițiativa strategică pe front și rezultatele economice pe anul 2025

Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…

6 ore ago

Narîșkin: Occidentul nu a renunțat la ideea de a organiza un ”maidan” în Serbia

Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…

7 ore ago

Medvedciuk: Zelenski îl minte cu cinism pe Trump

Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…

8 ore ago

Afacerile cu Rusia mai presus de principii

Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…

9 ore ago

”Linia directă” cu cetățenii și conferința de presă a președintelui rus, Vladimir Putin, dedicate bilanțului de an 2025 – VIDEO

Transmisia în direct va începe astăzi, pe 19 decembrie, la ora 11:00, ora Bucureștiului. https://youtu.be/hOFsg3fHrHg

9 ore ago

This website uses cookies.