
Foto: TASS
În 2018, ministerul Sănătății nu a îndeplinit decretul din mai, al președintelui Vladimir Putin, privind majorarea salariilor pentru personalul medical de nivel mic și mijlociu și nici nu a asigurat atingerea indicatorilor privind durata de viață, mortalitatea din cauze oncologice și calitatea actului medical, se arată într-un raport al Curții de Conturi, preluat de cotidianul Vedomosti.
Curtea de Conturi a constatat, de asemenea, nivelul scăzut de executare a cheltuielilor din programul de investiții al Ministerului Sănătății (68,9%) și al Serviciului federal privind drepturile consumatorilor și bunăstării populației (39,9%). În opinia experților Curții de Conturi, acest procent scăzut vorbește despre neajunsuri sistemice în planificarea cheltuielilor și într-un control defectuos al realizării programului.
În ziua învestirii sale, președintele Vladimir Putin a semnat, la 7 mai 2018, un decret privind obiectivele naționale și sarcinile strategice de dezvoltare a țării până în 2024. Documentul enumera, dintre obiective, creșterea duratei medii de viață a rușilor până la 78 de ani, majorarea salariilor pentru cadrele medicale cu 200% față de salariul mediu din diferite regiuni ale țării, reducerea la jumătate a gradului de sărăcie, amintește Vedomosti.
”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…
Rezumatul interviului acordat de ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, agenției de presă TASS (14…
Astăzi, 18 martie, Rusia marchează aniversarea unui eveniment istoric — reunificarea Crimeii și Sevastopolului cu…
Alte declarații făcute de secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, în fața jurnaliștilor:…
Mesajul video al ministrului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, adresat participanților la Conferința…
„Pentru societățile europene, criza reală va începe când primele sicrie din Golf vor fi aduse…