Categories: Rusia si lumea

Igor Dodon: Moldova nu va depune cerere la UE

În următorii ani, Moldova nu va putea depune cerere de aderare la Uniunea Europeană și trebuie să promoveze o politică echilibrată, păstrând relații strategice atât cu Vestul, cât și cu Estul, a declarat președintele Igor Dodon, pentru postul de televiziune Accent.

Așa a comentat el politica externă pe care trebuie să o promoveze majoritatea parlamentară și guvernul format, după criza politica, de Partidul Socialiștilor (care se pronunță în favoarea apropierii de Rusia) și de blocul proeuropean Acum.

„O politică externă echilibrată înseamnă păstrarea unor relații de prietenie, strategice, cu partenerii noștri externi, atât din Occident, cât și din Est. Ceea ce înseamnă că nu vom anula acordul de asociere al Moldovei cu Uniunea Europeană. Dar, noi nu am spus niciodată că vom fi membri ai UE”, a spus Dodon. Potrivit afirmațiilor sale, promisiunile unor politicieni moldoveni, precum că, în doi-trei ani, Moldova va depune cerere de aderare la UE, nu suportă nici un fel de comentariu.

”Când vor depune ei cererea? În UE ni se spune că ei nu sunt gata să se extindă. Țările balcanice stau, deja, la coadă, de vreo cinci-șase ani. Unde ne grăbim?”, a arătat Dodon, subliniind că autoritățile republicii ”trebuie să urmeze interesele lor naționale”. În opinia președintelui, construcția politică formată în interiorul țării, pe bază de acord, poate deveni fundament pentru un consens extern, inclusiv pentru rezolvarea problemei transnistrene.

”Toate părțile componente ale coaliției trebuie să înțeleagă că li s-a încredințat o misiune importantă, iar, pentru asta, trebuie făcuți pași comuni, unul către celălalt. Sper, foarte mult, ca emisiunea să fie privită și de către partenerii noștri de coaliție”, a spus el.

owner

View Comments

  • Republica Moldovatrebuie sa il aduca in tara pe Vlad Plahotniuc si sa il judece.Vlad Plahotniuc se dadea un tip CU ASPIRATI AMERICANE SI ANTI RUSESTI O SA SFIRSEASCA RAU ACEST OM IN PUSCARIE ACOLO ESTE LOCUL SAU

Recent Posts

SUA au înarmat ISIS și Al-Qaeda, din ordinul Israelului

Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…

3 ore ago

Presa: Liderii europeni au o nevoie acută de a continua conflictul dintre Rusia și Ucraina

Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…

4 ore ago

Comisia Europeană a anunțat crearea unei alianțe cu Ucraina în domeniul dronelor

Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…

4 ore ago

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

5 ore ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

14 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

o zi ago