Categories: Rusia si lumea

Riabkov: Poziția Rusiei, privind INF, nu se va schimba în următoarele zile

Moscova nu intenționează să întreprindă pași în vederea modificării politicii sale, cu câteva zile înainte ca Tratatul privind reducerea rachetelor cu rază medie și mai scurtă de acțiune (INF) să-și înceteze, oficial, existența, a declarat adjunctul ministrului rus al Afacerilor Externe, Serghei Riabkov, într-un interviu, prezentat de postul de televiziune Sky News.

”Nu vom schimba nimic din poziția noastră, în următoarele zile. Nu am făcut asta nici înainte – niciodată, după ce am primit ultimatum, din partea Statelor Unite”, a subliniat diplomatul rus.

În acest context, China a anunțat că nu este de acord cu elaborarea unui nou tratat multilateral, care să înlocuiască INF – propunere lansată, anterior, de către șeful diplomației japoneze, Taro Kono. Oficialul nipon precizase că noul format ar trebui să cuprindă reprezentanți ai tuturor statelor nucleare: Rusia, SUA, China, Marea Britanie și Franța.

”Referitor la ideea de a face un INF multilateral – noi am declarat, deja, că este vorba despre un tratat bilateral, încheiat între Rusia și SUA. Dacă tratatul ar deveni multilateral, acest lucru ar atinge o serie întreagă de chestiuni complexe, de natură politică, militară și juridică”, a spus purtătorul de cuvânt al MAE chinez, Hua Chunying.

owner

Recent Posts

„Nu noi am început”: Putin respinge responsabilitatea Rusiei pentru moartea oamenilor

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…

5 ore ago

Putin, despre inițiativa strategică pe front și rezultatele economice pe anul 2025

Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…

6 ore ago

Narîșkin: Occidentul nu a renunțat la ideea de a organiza un ”maidan” în Serbia

Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…

7 ore ago

Medvedciuk: Zelenski îl minte cu cinism pe Trump

Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…

8 ore ago

Afacerile cu Rusia mai presus de principii

Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…

9 ore ago

”Linia directă” cu cetățenii și conferința de presă a președintelui rus, Vladimir Putin, dedicate bilanțului de an 2025 – VIDEO

Transmisia în direct va începe astăzi, pe 19 decembrie, la ora 11:00, ora Bucureștiului. https://youtu.be/hOFsg3fHrHg

9 ore ago

This website uses cookies.