
Foto: pixabay.com
Compania Sinogene, din China, una dintre cele mai importante întreprinderi în domeniul clonării, este gata să realizeze proiecte comune cu Rusia, în vederea creării de animale domestice, a declarat, pentru agenția TASS, adjunctul directorului general al companiei, Wang Yining.
”Suntem interesați de colaborarea cu partea rusă. Companiile din Rusia ne pot prezenta viziunile lor și, poate, vom găsi puncte de intersectare, vom găsi perspective pentru o colaborare care să se completeze reciproc, iar, după dialog, vom începe să conlucrăm pe diferite direcții”, a afirmat el.
Wang Yining a precizat că Sinogene depune eforturi permanente pentru a asigura o dezvoltare de calitate și pentru o activitate de cercetare științifică de amploare. ”Sper că, pe viitor, vom înregistra progrese și mai importante. Cred că vom reuși să reducem cheltuielile și să oferim pieței servicii de clonare a animalelor, mult mai accesibile”, a arătat directorul adjunct.
Potrivit spuselor sale, conducerea companiei și-a propus să se doteze cu aparatură pentru crearea unui număr cât mai mare de clone. ”Sinogene dorește să acopere, cu tehnologiile sale, tot mai multe sfere de utilizare practică. Vrem să fim folositori atât oamenilor, cât și animalelor domestice”, a insistat Wang Yining.
La sfârșitul lunii august, Sinogene a anunțat demararea vânzărilor în masă, de pisici clonate, după reproducerea cu succes a primei copii genetice a acestui animal, care, a apărut pe lume, în a doua jumătate a lunii iulie. Conform statisticilor oficiale, China numără peste 73 de milioane de proprietari de animale domestice, care dețin 91 milioane de pisici și câini, menționează agenția TASS.
Rusia a câștigat încă o medalie de aur, scrie portalul sport.ru. În Italia continuă să…
Fără livrări consistente de petrol rusesc, stabilizarea pieței mondiale este imposibilă, a declarat secretarul de…
Procuratura Generală a Federației Ruse a decis extrădarea în România a cetățeanului român Vasile Rodideal,…
Ambasadorii Marii Britanii și Franței în Rusia, Nigel Casey și Nicolas de Rivière, au fost…
Reprezentantul permanent al Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a declarat că Statele Unite nu dispun…
Președintele României, Nicușor Dan, și liderul de la Kiev, Volorimir Zelenski, au încheiat un acord…