Hot News
În ce poziții nu trebuie să dormi
18/09
Programul de integrare dintre Rusia și Belarus ar putea fi semnat în decembrie
18/09

Putin a propus Riadului să cumpere sistemele de rachete rusești

Foto: RIA Novosti

La finalul summitului trilateral cu președintele Iranului și cel al Turciei, Hasan Rohani și Recep Tayyip Erdogan, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a propus Arabiei Saudite să cumpere sisteme de rachete antiaeriene S-300 sau S-400, pentru a asigura securitatea teritoriului său, relatează RT.

”În privința ajutorului pentru Arabia Saudită… Pentru că veni vorba, același Coran sacru vorbește despre intoleranță față de toate tipurile de violență, cu excepția protejării propriului neam. Iar, pentru a-și proteja neamul, țara, suntem pregătiți să-i oferim ajutor corespunzător Arabiei Saudite, conducerii politice a Arabiei Saudite fiindu-i suficient să adopte o hotărâre de stat înțeleaptă – la fel cum au făcut, la vremea respectivă, liderii Iranului – cumpărând S-300 și așa cum a făcut președintele Erdogan – cumpărând, din Rusia, cele mai noi sisteme de apărare antiaeriană S-400 Triumf”, a afirmat Putin, la summitul de la Ankara.

Președintele Rusiei a arătat că aceste sisteme vor apăra orice obiective de infrastructură ale Arabiei Saudite.

Se menționează că, la 14 septembrie, uzinele petroliere ale companiei Saudi Aramco, situate în estul Arabiei Saudite, au fost atacate cu drone. Responsabilitatea pentru atac a fost revendicată de către rebelii huthi din Yemen.
Secretarul de presă al liderului rus, Dmitri Peskov, a declarat că subiectul legat de atacul asupra unităților petroliere din Arabia Saudită nu a fost abordat la summitul de la Ankara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875121