
Foto: news.ru
Un buncăr subteran, din perioada sovietică, a fost deschis pentru vizitatori. Moscoviții se pot plimba liber prin locul unde, înainte, se păstrau documente de stat secrete, relatează postul de televiziune Moskva-24.
Cândva, această clădire absolut banală era păzită constant de lucrători ai forțelor de ordine, pentru că, aici, s-a aflat arhiva specială a Ministerului de Externe al URSS – buncărul numărul 703. Imobilul cu lungi coridoare subterane și uși metalice grele a fost construit la începutul anilor 1950. Depozitul unde se păstrau secrete mondiale se afla la o adâncime de 42 de metri.
”Tot ceea ce trebuia păstrat, chiar și în cazul unui război mondial, tot ceea ce asigură echilibrul pe planetă, toate acestea se păstrau aici. O uriașă arhivă specială, de politică externă”, a explicat istoricul Dmitri Iurkov.
Documentele au fost evacuate din buncăr în ianuarie 2005, iar multe dintre ele încă mai păstrează ștampila ”strict secret”. În total, MAE păstra, sub pământ, zeci de mii de documente, iar, în caz de amenințare nucleară, toate intrările și ieșirile ar fi fost zidite.
”Acum, desecretizarea buncărelor a devenit un fel de fenomen de masă. Expoziția noastră prezintă materiale de arhivă din 20 dintre buncărele de mare adâncime ale Moscovei. Acum, aceste informații devin accesibile; legendele și miturile sunt spulberate mereu”, a adăugat Iurkov.
Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…
La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…
„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…
Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…
Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…